Noua eră și «noua» televiziune

«A gândi pentru a lua o hotărâre este tot una cu a cugeta …».[1]

 de Dafnis Varvitsiotis, cercetătoare istorică

Astăzi, cetățeanul de mijloc este, în neștiința sa, o pradă ușoară unui fenomen care acționează atât de hotărâtor în viața sa, încât are posibilitatea să-i influențeze prezentul și să-i stabilească viitorul.

Este vorba despre fenomenul televiziunii și, mai concret, al „noii” televiziuni. Într-adevăr, o trecere în revistă a modului de funcționare a televiziunii în țara noastră în ultimii zeci de ani demonstrează că ea a părăsit, treptat, scopul ei inițial. Adică a încetat să fie o unealtă de informare, de instruire, de sprijinire a valorilor și de divertisment, ci,  cu ajutorul unor abordări și a unor factori specifici, s-a transformat într-o unealtă de manipulare a gândirii telespectatorului credul.

Astăzi „noua” televiziune, prin mesajele ei furtunoase, bombardează fără milă și fără încetare victimele ei, telespectatorii creduli. Îi bombardează mai ales cu critici și acuzații împotriva tuturor acelora care au constituit până de curând reazem grecului contemporan. Împotriva căsătoriei și familiei, deoarece se bazează pe tirania „tatălui stăpân”, pe „constrângerea sexuală și economică” a „muncii neplătite” a femeii și pe „lipsa de înțelegere” în privința nevoilor trupești și psihologice ale copiilor. Împotriva maternității (calitatea de mamă), deoarece împiedică „libertatea”, „întregirea personalității” și „dreptul la muncă și la dragoste” a femeii. Împotriva istoriei, deoarece este purtătoarea „șovinismului”, „naționalismului”, „prejudecăților” și a „urii”. Împotriva patriotismului, deoarece este „rasist” și „fascist”. Împotriva Creștinismului, deoarece este, fie învechit, fie de origine evreiască, fie animat de antifeminism, fie pentru că morala lui „constrânge” orientările sexuale „firești” ale omului și se împotrivește „libertății” sale și a „dreptului” său la homosexualitate sau la hedonismul „eliberator”. Împotriva modului apusean de gândire și de viață, deoarece „distruge natura”, „contaminează mediul”, „distruge planeta” etc.

Este vorba despre un adevărat război de idei care, chiar dacă se desfășoară în spațiul gândirii – și mai ales în spatele unor cugetătoare și sfinte măști ale celor mai înalte noime și idealuri – nu încetează a fi război. Armele lui sunt: „umanismul”, „drepturile omului”, „iubirea față de om”, „eliberarea” și „demnitatea” omului, „îmbunătățirea condițiilor de viață ale omenirii”, „pluralismul”, „libera circulație a ideilor”, „libertatea cuvântului”, „non-violența”, „dreptul la autodeterminare”, „toleranța”, „restabilirea adevăratei istorii”, „respectul față de alteritate”, „dreptul la diversitate”, „evoluția”, „auto-îmbunătățire” și „schimbarea de gândire”, „schimbarea de mentalitate”, „lărgirea conștiinței”, „echilibru în oameni și în natură”, „salvarea planetei”, „salvarea lumii a treia”, „împărţirea echitabilă a energiilor Planetei” etc.

Acest război „nevăzut” reușește, tacit, fără de vărsare de sânge și pe neobservate, ceea ce, în ciuda măcelurilor, sălbăticiilor și barbariilor lui, nici un război convențional nu a izbutit atât de bine în istoria omenirii: schimbă din temelii modul de gândire a unei uriașe părți de populație, indiferent de vârstă, și totodată îi convertește la o concepție nouă despre om și despre lume, iar aceasta fără să întâlnească împotriviri, obstacole sau rezistență.

„Noul Iluminism”

Cu toate că, în adevăratul sens al cuvântului, se dezlănțuie în țara noastră, acest război nu constituie un fenomen local, nici nu se desfășoară exclusiv prin televiziune. Ci este vorba despre un fenomen multilateral cu acoperire globală, în spatele căruia se ascunde o concepție nouă despre om și lume, așa-numitul „Noul Iluminism”. Pentru a se impune, „Noul Iluminism” a declarat, unilateral, război împotriva „vechii” gândiri și a „vechii” realități cu viziunea unei Noi Ere. Teoreticienii „Noului Iluminism” numesc acest război eufemistic „desconstrucție”. Îl numesc, de asemenea, – încă și mai eufemistic – și „distrugere creativă”, pe motiv că, deși tot procesul ajută la distrugerea „vechii” gândiri și a „vechii” lumi, contribuie totodată la crearea unei „noi” gândiri, care va ajuta la instaurarea Noii Ere pentru întreaga planetă. Într-adevăr, așa cum confirmă învățatul Edgar Morin, gânditor al Noii Ere, războiul „Noului Iluminism” împotriva „vechii” gândiri este generalizat. „Deși lupta în sine are o natură de descompunere, este totuși parte a nașterii chinuitoare. Astăzi lupta se duce peste tot, în fiecare imperiu, naţiune, clasă, etnie, grup, persoane fizice, între două moduri de gândire, de comportament, de acţiune…”[2].

Autoimpunându-se ca antropocentric, „Noul Iluminism” îl cheamă pe om „să se elibereze de legăturile trecutului”, așa încât să primească raţionalismele “politically correct” –  golite complet de orice noimă morală și religioasă -, „idealurile” lui, care sunt: „Drepturi egale pentru ambele sexe, familii «single parent», pilula «auto-avort», «închirierea» de mitră străină, experimentarea pe embrioni, luarea de țesuturi și comercializarea lor, drepturile homosexualilor, «moartea demnă», eutanasia, legalizarea sinuciderii și pedeapsa cu moartea…”[3].

Este limpede că, aplicându-se aceste „idealuri”, vor răsturna din temelii toate aspectele modului de viață occidental și vor configura o nouă realitate, o nouă civilizație, o Nouă Eră. Cu toate acestea, neliniștitoare sunt următoarele lucruri paradoxale și contradictorii: În ciuda „antropocentrismului” său, „Noul Iluminism” nu a ezitat să declare acest război, unilateral și în neștiința omului însuși și, mai ales, împotriva însăși gândirii lui, în timp ce, totodată, „idealurile” lui căzute care-l desfrânează pe om, exprimate bombastic, le întoarce direct împotriva însăși existenței omului. Pentru că, fie exclud nașterea lui, fie o întrerup, fie comercializează țesuturile lui – exterminându-l – înainte de a se naște, fie îl golesc din punct de vedere sentimental, fie îl fac victimă celor mai întunecate patimi ale sale, fie îi grăbesc moartea, fie, iarăși, își epuizează „umanismul”, „toleranța” și „dragostea” lor asupra ucigașilor lui.

„Noua Grecie”

În țara noastră „Noul Iluminism” a adaptat idealurile sale la realitatea grecească, adăugând la cele amintite, separarea Bisericii de stat, ștergerea apartenenței religioase și naționale din cartea de identitate, anularea interdicției de intrare a femeilor în Sfântul Munte, arderea morților, consfințirea limbii engleze ca a doua limbă oficială, în timp ce, treptat, se înmulțesc șoaptele lui împotriva botezului pruncilor, despre schimbarea drapelului și despre înlocuirea imnului național, despre „Noua Grecie” etc.

În rândurile lui se înrolează și mulți idealiști care, influențați de „desconstrucție” – fără să cunoască obiectivele ei finale – merg mână în mână cu ea, investind în ea convingerile lor personale, ajungând în cele din urmă să influențeze și ei, la rândul lor, opinia publică: „Noua Eră, modelând un cadru desconstructiv în relațiile dintre oameni, destoinic să sprijine alegerile sale istorice, nu numai că nu mai are nevoie de Căsătorie, acest multisecular contract-invenție al sexului masculin, ci a intrat deja pe calea de a-l depozita la gunoaiele Istoriei universale…”[4]

În „desconstrucție”, în „alegerea istorică… de depozitare” a „vechii” realități la „gunoaiele Istoriei universale”, participă, la nivel mondial, cele mai multe mass-media – electronice și tipărite -, dar și întregi „industrii cinematografice, filologice, editoriale, filozofice și altele; participă, de asemenea, – potrivit cu toate indiciile – și cele mai multe secte, religii noi și cele cunoscute sub numele de „culte distrugătoare”.

Cu toate acestea, televiziunea deține întâietatea, deoarece eficacitatea ei în manipularea în masă și coordonată a gândirii populațiilor întregi compuse din persoane de toate vârstele, se dovedește a fi catalizatoare. La aceasta contribuie:

a)   Nemijlocirea ei optico-acustică,

b)   Raza ei de acțiune, adică marea ei înrâurire asupra unui uriaș număr de persoane de toate vârstele,

c)    Unilateralismul ei, adică crearea de fapte prin excluderea dreptului de a vorbi[5] (neputința imediatei intervenții sau împotriviri)

d)   Ignoranța telespectatorilor creduli în privința manipulării la care sunt supuși. Motivele pentru care cei mai mulți telespectatori nu au sesizat că cele mai multe canale TV – fie întru cunoștință, fie nu, fie din pricina constrâgerilor, fie din pricina dificultăților economice – sunt aproape cucerite de „Noul Iluminism” și s-au mobilizat în războiul „nevăzut” împotriva omului occidental, sunt următoarele:

1. Deoarece este vorba de un război cu adevărat nevăzut, prin faptul că se duce cu „arme spirituale” și „mai ales în spațiul gândirii”, exact așa cum a „profețit” cu multe zeci de ani mai înainte Alice Bailey, a treia președintă a Societății Teosofice, când scria că: „… războiul care va urma acestuia… nu va avea o perioadă simillară de masacre și de sânge, ci se va desfășura mai ales cu arme spirituale și în spațiul gândirii…”. Menționăm că Alice Bailey (1880-1949) credea că războaiele mondiale din perioada 1914-1945 au constituit o „perioadă de pregătire și o pauză de adaptare pentru noua lume și pentru noua ordine care începe să se vadă”.[6]

2. Deoarece telespectatorul a fost „atins” treptat, de vreme ce acest război, în țara noastră, s-a desfășurat pe o perioadă de timp de mai mult de 25 de ani și într-un ritm ușor accelerat: La început, „armele spirituale” au fost folosite de specializații modelatori de opinie în tăgăduiri rezonabile, însă neiritabile, al modului tradițional de a gândi și de a conștientiza, cu o rată de emisie pe lună și de un singur canal. În continuare, au fost folosite de către diferiți îndrumători-reprezentanți ai gândirii „progresiste”, „radicale” și „sensibilizate” în discuții contradictorii mai intense împotriva valorilor tradiționale, cu rata unei emisiuni săptămânale pe fiecare canal. Apoi în ciocniri mai intense, cu rata unei emisiuni zilnice pe fiecare canal, care s-au încheiat cu războiul furtunos de astăzi – nevăzut, însă fără milă -, cu care fiecare canal, cu anumite excepții, bombardează, neîncetat și timp de 24 de ore, publicul naiv.

3. Deoarece războiul acesta se desfășoară în condiții inegale, prin faptul că societatea nebănuitoare nu cunoaște nimic despre el, nici că a fost declarat, nici că se desfășoară sub condițiile cele mai dure, nici că ceea ce se află în pericol este sufletul și voința omului și, prin urmare, viitorul său. Ceea ce observă astăzi telespectatorul de mijloc, este numai faptul că el însuși se afundă – fără Dumnezeu și fără nădejde – într-o confuzie, dereglare și dezacord din ce în ce mai mari în raport cu realitatea; că societatea nu mai funcționează corect, se descentralizează și se descompune; că, adică, civilizația se află în criză și el însuși în pericol de moarte, mai ales odată cu venirea noului mileniu.

Mașinațiunile canalelor TV

O analiză atentă a modului de funcționare a canalelor de care ne este vorba duce la concluzia că mașinațiunile de bază la care ele recurg sunt următoarele:

1. Exclud – atunci când nu-l „războiesc” – orice mesaj tradițional din emisiile de dialog și informații – chiar și din emisiile muzicale -, din serialele de televiziune, din filme, chiar și din serialele de desene animate pentru copii.

2. Prezintă, în exclusivitate, seriale TV, filme, jocuri, programe de divertisment, chiar și seriale de desene animate pentru copii, care difuzează mesajele și „idealurile” „Noului Iluminism”.

3. Exclud – cu rare excepții – orice susținător autentic și suspect al vechii viziunii asupra lumii.

4. Prezintă unilateral anumiți „fasonatori de opinie” sau „mentori ai gândirii”.

Deocamdată, din totalul atacurilor pe care războiul „nevăzut” l-a dezlănțuit prin TV, cei mai mulți telespectatori în vârstă au depistat numai elementele cele mai evidente ale manipulării la care sunt supuși, după ce de multă vreme încearcă – în zadar – să se împotrivească produselor subculturii Noii Ere, a violenței iraționale, a sexualității perverse, drogurilor, vrăjitoriei și a satanismului, prin care canalele îi bombardează pe ei și pe copiii lor. (Menționăm că problema manipulării prin televiziune a copiilor și a adolescenților rămâne nerezolvată și cu urmări tragice).

Rămâne acum ca telespectatorii înșiși să conștientizeze și lungimea, lățimea și adâncimea înrâuririi fasonatorilor și mentorilor gândirii asupra gândirii lor. Dar aceasta presupune o – eventual dureroasă – îndepărtare a lor de persoanele admirate, în ciuda autorității cu care ele se îmbracă pe ele însele și pe alții, în ciuda cunoștințelor lor scoase în evidență și neverificate, în ciuda pozițiilor lor puternice și recunoscute pe care le dețin și în ciuda uriașei prestanțe și a neclintitei încrederi în ei înșiși. Pe telespectatorii interesați poate i-ar ajuta și gândul că fasonatorii gândirii – care monopolizează canalele, reciclându-se pe ei și pe alții – sunt într-o măsură așa de mare de necesari, folositori și prețioși pentru desfășurarea „nevăzutului” război, încât este de neconceput ca ei să fie aleși la întâmplare. Dimpotrivă, și în conformitate cu toate indiciile, este vorba despre persoane care au fost alese cu atenție, în baza unor criterii specifice. Principalele criterii de selecție ale lor constituie convingerile lor „desconstructive” bine determinate, exprimate sau ascunse, bine-intenționate sau militante întru cunoștință. Se iau în considerație și competențele lor „cumunicative” (convingere, ingeniozitate, elocvenţă, versatilitate și capacitatea de „mânuire” a fiecărei situații și dezorientarea discuției sau a ”adversarului” său, competențe care presupun „capacități” cum ar fi, folosirea de sofisme (tertipuri), sofisticărie, simulare, incoerență, intimidare etc.).  De asemenea, un criteriu important îl constituie și personalitatea lor puternică, „harismatică”, magnetică sau „hipnotizatoare”. Un lucru este incontestabil: fie în ignoranța lor și cu bună intenție, fie în deplina cunoștință a misiunii lor, mentorii gândirii și-au asumat „desconstrucția” „vechii” lumi și formarea unei „noi” gândiri potrivită pentru omul nou al Noii Ere. Fruntași în războiul „nevăzut”, fasonatorii și mentorii gândirii, educă – fiecare în sectorul său – ca niște instructori noi, contemporani, gândirea publicului credul.

O primă comparație a cadrului și a acțiunii vechilor și contemporanilor instructori, descoperă interesante și foarte edificatoare echivalențe:

1. Război: Atunci, cu „perioada măcelurilor și a vărsărilor de sânge”. Acum, cu „arme spirituale” și în „spațiul gândirii”.

2. Teoria: Atunci, marxism-leninismul. Acum „Noul Iluminism”.

3. Educația: Atunci și acum, îndrumare, mânuire, manipulare a gândirii celor mulți.

4. Viziunea: Atunci, instaurarea pe planetă a „Raiului Muncitorului”. Acum, instaurarea pe planeta Pământ a Raiului Noii Ere.

În punctul acesta, însă, încetează echivalențele între războaie și instructorii lor și încep diferențele lor. Este vorba despre diferențe catalitice, deoarece se referă la scopul lor final. Necunoscut multora, scopul final al războiului „nevăzut” contemporan pe care îl duce „Noul Iluminism” împotriva civilizației occidentale, este cel care determină – sau mai degrabă explică (fără să le justifice în vreun fel) – mașinațiunile[7] la care recurg instructorii lui.

Care este, așadar, scopul final al ”Noului Iluminism” și la ce vizează războiul „nevăzut” pe care el îl desfășoară – cu ajutorul instructorilor contemporani – împotriva omului occidental în „spațiul gândirii”?

La aceste întrebări răspunsul este unul și singurul: Întrucât, potrivit cu Aristotel, „a gândi pentru a lua o hotărâre este tot una cu a cugeta” – adică cugetarea se identifică cu gândul rațional – un război care se desfășoară în „spațiul gândirii” „vrăjmașului”, pe de o parte se întoarce împotriva rațiunii lui, iar pe de altă parte se întoarce și împotriva cugetării lui, cu scopul de a-l pierde.  Acest scop presupune un război „nevăzut” mult mai primejdios decât cel „convențional”. Și aceasta pentru că, războiul convențional naște învinși care, cu toate acestea, își păstrează deplină luciditatea minții, încât să fie conștienți de înfrângerea lor: Își dau seama că libertatea lor exterioară și-au pierdut-o, însă libertatea lor lăuntrică – adică libertatea cugetării lor – rămâne neatinsă. Prin urmare, înrobirea lor este temporară.

Însă războiul „nevăzut” al „vrăjmașului”, care vizează libertatea lăuntrică, își înșeală victima cu momeala „libertate fără limite și fără restricții”, schimbă libertatea lăuntrică a omului cu prosmicuitatea – sufletească, duhovnicească și trupească. Astfel, naște învinși care nu numai că nu au limpezimea minții, încât să fie conștienți de înfrângerea lor, ci îi face să interpreteze înfrângerea lor drept un triumf de „eliberare”. Îi face înfrânți, dar mândri de înfrângerea lor; mândri care se bucură de dispariția a însăși cugetării lor. „Noul Iluminism”, însă, știe că aceasta înseamnă înrobirea lor totală și ireversibilă.

Totalitatea și ireversibilitatea dispariției nu simplu a libertății cugetării omului contemporan, ci a însăși cugetării în sine, nu constituie un scop viitor, nici o estimare personală. Referitor la acest subiect, Marraii Bouktskin precizează că „Noul Iluminism” oferă noile rezultante ale unei „reale redeterminări practice ale libertății, care arareori a fost abordat în sfera de gândire de către un Fourier, un Marx sau un Bakunin”.[8]

Efectele practice ale „Noului Iluminism” asupra personalității omului contemporan și calitatea „redeterminării libertății” lui sunt văzute și de alții: „Voi începe – scrie Marcel Gkose – de la o observație generală asupra perioadei pe care o străbatem, observație care se concentrează într-un cuvânt, pacificare, sau dacă preferați nuanța… sinonimului…liniștire.”[9] În timp ce Denis Duclos, care este de acord cu aceste constatări, descrie „liniștirea” ca «…un ideal de armonie hypnotică care predomină în societatea noastră globalizată, o mașinație a spiritului, o letargie a subiectului, și toate acestea considerate drept condiții ale ordinii universale a lucrurilor.”[10]

Ca un proiect real, dispariția gândirii omului – deși a fost „profețită” mai întâi de Dostoievski în „Demonizații” lui – constituie un fapt neîntâlnit în istoria umanității.

REVISTA «PARAKATATHIKI»

SEPTEMBRIE-OCTOMBRIE 2002

Nr. 26

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.