”Nu dați cele sfinte câinilor!”

Când lumea vă dă haine de la bolnavi ca să le puneţi peste Sfintele Moaşte să se sfinţească, să luaţi aminte să fie numai bluziţe, iar nu altceva, căci nu se potriveşte, este lipsă de evlavie. Soarele, fireşte, nu se întinează, nici Dumnezeu nu se întinează, însă noi ne demonizăm prin lipsa de evlavie. Mai demult oamenii, când se îmbolnăveau, luau untdelemn din candela lor, se ungeau şi se făceau bine. Acum candela o au de formă, numai ca să lumineze, iar untdelemnul îl aruncă la chiuvetă atunci când spală candela. Odată am mers într-o casă şi am văzut cum gospodina spăla candela în chiuvetă. „Unde se duce apa?”, am întrebat-o. „În canalizare”, mi-a răspuns. „Dar, bine”, îi spun, „pe de-o parte iei untdelemn din candelă şi îţi miruieşti copilul cu el atunci când este bolnav, iar pe de altă parte tot untdelemnul din paharul candelei merge în canalizare? Ce ai de spus la aceasta? Cum să vină binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta?”. În casele de azi un lucru sfinţit, de pildă hârtia cu care a fost învelită anafora, nu ai unde s-o arunci. Îmi aduc aminte că acasă la noi nici apa cu care spălam vasele nu mergea la canal. Mergea în altă parte, pentru că şi fărâmăturile sunt sfinţite, deoarece facem rugăciune înainte şi după masă. Toate acestea lipsesc astăzi, de aceea lipseşte şi harul dumnezeiesc, iar oamenii se demonizează. Pe cât putem, să luăm aminte în toate. După Sfânta Împărtăşanie, sau după ce luăm anafora, sau după Sfântul Maslu este bine să ne ştergem mâinile cu puţină vată udată cu spirt, după care s-o ardem. Când măturăm Sfântul Altar, cele adunate să le aruncăm în mare sau să le ardem la un loc curat, pentru că se poate să fi căzut jos anaforă sau vreo părticică din Sfintele Taine. Fireşte, dacă va cădea o părticică din Sfintele Taine, Hristos nu va sta să fie călcat în picioare, însă va pleca harul de la noi. În străinătate, la biserici nu au canalizare. Apa de la proscomidie se duce cu ploaia. „Ne interzic să avem canalizare”, spun ei, „deoarece se pricinuiesc microbi”. Toţi oamenii s-au umplut de microbi trupeşti şi duhovniceşti şi dacă va picura puţin mir pe cap îţi spun: „Se vor crea microbi!”. Dar cum să vină astfel binecuvântarea lui Dumnezeu? Demonizarea în lume de aici începe. Din fericire, mai există câteva femei evlavioase, unele tinere, iar altele în vârstă, şi astfel se mai ţine lumea.

– Părinte, o doamnă a cerut să-i pictăm o icoană a Sfântului Arsenie, ca s-o pună în salon.

– Acolo va avea numai icoane? Nu va avea şi alte tablouri, fotografii etc.? Apoi, nu vor fuma acolo? S-o pună mai bine într-o altă cameră, împreună cu alte icoane, şi acolo să se roage. Odată am mers într-o casă, unde icoanele le ţineau sub scară, deşi aveau o grămadă de locuri libere. La o altă casă, stăpâna casei şi-a făcut iconostasul în faţa ţevii de scurgere. „Bine, cum de te-ai gândit să-ţi pui icoanele în acest loc?”, am întrebat-o. „Aici îmi place”, mi-a răspuns. Şi nici măcar nu era spre răsărit, ci spre nord. Cum să vină astfel harul? Celui ce are i se va da – spune Sfânta Scriptură – şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua[1]. Noi credem că avem, dar ni se ia şi ceea ce avem. Încet-încet se pierde evlavia, de aceea se şi întâmplă toate aceste rele pe care le vedem. Se poate chiar demoniza cineva, dacă nu ia aminte. A fost o femeie – Dumnezeu s-o ierte, că a murit acum –, care s-a îndrăcit, deoarece arunca agheasma la chiuvetă. Avea puţină agheasmă într-o sticluţă. „A, s-a învechit agheasma aceasta”, spunea ea. „Ia s-o arunc, căci îmi trebuie sticluţa”. A vărsat agheasma, a spălat încă şi sticluţa, deoarece rămăsese puţin busuioc înăuntru. După aceea s-a îndrăcit. Harul o părăsise, deoarece acesta nu poate rămâne la omul neevlavios.

– Părinte, dar dacă din greşeală aruncă cineva agheasma?

– Dacă el însuşi a pus sticluţa cu agheasmă să zicem într-un dulap, şi după un timp, din pricina neatenţiei, nu îşi dă seama că este agheasmă şi o aruncă, are o jumătate de păcat. Dacă a pus-o altcineva, iar acesta nu ştia că este agheasmă, nu este vinovat. Atunci când omul nu cinsteşte cele sfinte, cum să se apropie harul dumnezeiesc de el? Harul se va duce la cei care îl cinstesc. Nu daţi cele sfinte câinilor!, spune Scriptura. Dacă nu există sensibilitate duhovnicească, nu se face nicio sporire. Unul, în Sfântul Munte, a scos strănile dintr-o oarecare biserică şi le-a dus în bisericuţa chiliei lui. Altul a luat plăcile de piatră de pe acoperişul altarului unei alte biserici ca să-şi placheze veranda. A plouat, a intrat apă în Sfântul Altar şi a curs pe Sfânta Masă. M-am dus odată acolo şi ce să văd? Biserica era sfinţită, iar în mijlocul Sfintei Mese erau Sfintele Moaşte, o vertebră[2]. Am luat-o şi am spălat-o la spălător. „Ce aţi făcut acolo?”, le-am spus după aceea. „Biserica este sfinţită! Aţi luat plăcile de piatră din acoperiş şi toată apa curge pe Sfânta Masă!”. S-au dus după aceea cu un meşter şi au aranjat puţin. În altă parte au scos scândurile din Altar, ca să facă un chei. S-a ridicat o furtună, a luat atât scândurile, cât şi betonul. Şi nu înţeleg câtă lipsă de evlavie au toate acestea. Îmi aduc aminte că la Koniţa era un bătrânel care fugea după copii pentru că zgâriau peretele bisericii. Considera aceasta lipsă de evlavie. Iar acum unde am ajuns!

[1] Mt. 13, 12.

[2] O bucăţică din moaştele unui sfânt (n. ed. rom.).

Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2012.

Total
164
Shares
Previous Post

Cum poate mintea să se roage neîncetat?

Next Post

Şi diavolul ne este de folos

Related Posts