Cei care azi au declarat război Peşterii Sfântului Andrei, o împrejmuiesc cu forţe armate şi o survolează cu helicoptere, nu ştiu cu cine se luptă.
Cuvintele Mântuitorului, sămânţa Vieţii, semănate de Apostolii Săi, au căzut unele pe caldarâm şi le-au ciugulit păsările, altele pe teren stâncos unde n-au putut prinde rădăcină şi s-au uscat, altele între spinii înăbuşitori.
Dacia Pontică, Scythia Minor, Dobrogea s-a dovedit solul cel bun care le-a primit cu toată inima. Vreme de două secole şi jumătate cât au ţinut persecuţiile cele mai crunte, aici credinţa adusă de un pescar de pe Marea Tiberiadei a dat o mulţime necunoscută de martiri. Dar imediat ce situaţia a îngăduit-o, găsim în Dacia Pontică mai multe episcopate şi o Mitropolie, rezultatul, fireşte, al unui proces îndelung şi nu al unei instantanee creştinări în masă. La doar doisprezece ani după Edictul de la Milan, în 325, episcopul „scit” figurează printre participanţii la întâiul Sinod Ecumenic, la al doilea participă Gerontius, la al treilea Timotei, la al patrulea Alexandru. La Sinodul din 458 este prezent “Theotimus humilis Scythiae regionis episcopus”, cel care va apăra poziţia calcedoniană într-o scrisoare adresată împăratului Leon.
La toate Sinoadele Ecumenice episcopul dobrogean a fost prezent. Episcopii dobrogeni, într-un şir neîntrerupt.
Ierarhii de aici se bucurau de o preţuire deosebită din partea omologilor lor. Teotim fusese prieten al Sfântului Ioan Hrisostom. Ioan Cassian a fost hirotonit diacon de acelaşi Ioan Gură de Aur şi preot de către papa Inocenţiu I, de către întâii stătători ai Bisericii Dreptmăritoare Universale nedivizate aşadar, ceea ce arată stima ce i se acorda. La 18 martie 550, papa Vigilius îi trimitea o scrisoare episcopului Valentinian cu formula de adresare: “Dilectissimo fratri Valentiniano episcopo de Tomis provinciae Scythiae” în care, dincolo de stereotipia epistolară, e vizibilă importanţa pe care personalităţile de vârf ale epocii o dădeau şi bărbatului şi scaunului în care acesta stătea. La alegerea lui Epifaniu ca patriarh ecumenic, “Paternus misericordia Dei episcopus provinciae Scythiae metropolitanus” semna la poziţia a şaptea între mitropoliţii şi episcopii prezenţi.
Cei care ştiţi istorie, aruncaţi o privire asupra Europei anilor 300, 400, 500 şi comparaţi ce vedeţi pe acolo cu Dacia noastră Pontică. Şi mai comparaţi creştinarea noastră cu cele făcute cu forţa la anii 700 sau 1000. Şi, dacă o luăm pe partea laică, avem o instituţie care durează începând din anii 300, de pe timpul lui Constantin cel Mare. Mai puteţi numi una de o asemenea longevitate? Şi acesteia îi declaraţi război?
Fraţilor, noi suntem creştini de la întemeierea creştinismului, creştinaţi de Primul Chemat dintre Apostolii lui Iisus Hristos.
Noi nu ne ruşinăm a recunoaşte că venim dintr-o Peşteră, dar nu dintr-o hrubă a tenebrelor, ci dintr-un cuib al Luminii.
Lăsaţi-ne din când în când să o mai vedem.
E Casa noastră Părintească.
Nu ne opriţi să mai venim din când în când acasă.
Cu ce drept o faceţi?
Miron Scorobete
Sursa: Teodor Ciurariu
