Nu un animal face ca Paștile să fie fericit

Preot Alexandru Lungu

Sărbătoarea Paștilor este despre Hristos și infinita Lui iubire pentru omul cel pierdut. Un Tânăr de numai 33 de ani S-a lăsat urcat pe o cruce, pentru a plăti preț de răscumparare pentru o întreagă umanitate imbâcsită de putoarea păcatelor. Nu le umpleți copiilor mintea cu iepurașul de Paști și alte povești nemuritoare. Așa cum Crăciunul este despre un Prunc abandonat de un întreg oraș într-o iesle rece, având martori ai nașterii Sale câteva necuvântătoare, tot astfel și sărbătorile pascale sunt despre Copilul ajuns la maturitate și abandonat pe o Cruce de răutățile noastre.

Suntem obligați să le spunem povestea adevărată, mai ales din postura de creștini. Nu ați vrea vreodată să nu fiți recunoscuți de proprii copii și înlocuiți cu vreo alternativă rece și comercială, așezate extrem de perfid în mintea și sufletul lor nevinovat. Tot astfel nu lăsați loc comercialului acestei sărbători, să înlocuiască pe Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat.

Să îi inițiem aducându-i la slujbele din Săptămâna Mare, lăsăndu-i să fie cuprinși de misterul iubirii Celui înălțat pe crucea cea rece și plină de sângele nevinovat. El a murit pentru a trăi noi veșnic, însă uitându-L și înlocuindu-L cu tot felul de surogate, iepurași și alte proiecții ale necredinței acestei lumi, nu facem altceva decât să anulăm întâlnirea Lui cu proprii noștri copii, cel mai mare dar primit din partea Sa.

Aprindeți lumina credinței și a Adevărului în inima lor. Să îi învățăm că nu un animal face ca Paștile să fie fericit, ci un Dumnezeu care Și-a pus la bătaie inima Sa, bătându-I-se cuie în palme și picioare, așezând coroană de spini pe cap și în final pogorându-Se în cele mai de jos ale pământului și eliberând tot neamul omenesc din lanțul iadului. Aceasta este adevărata poveste a Paștilor, pe aceasta să le-o spunem cât trăim!

Previous Post

Săptămâna Floriilor

Next Post

Părintele Nicolae Ludovicos – Pocăința este un fapt de iubire

Related Posts
Total
0
Share