Era o după-amiază călduroasă de vară. Sfântul Nectarie, cu rasa de lucru pe el şi cu un fes murdar de var pe cap muncea la intrarea în mănăstire. Ceilalţi muncitori tocmai serviseră masa şi se odihneau undeva mai încolo, la umbră. Ajungand la mănăstire, părintele Filotei nu l-a recunoscut pe Sfântul Nectarie, aşa cum era îmbrăcat, ci a crezut ca este unul dintre monahii muncitori. Apropiindu-se de locul unde acesta muncea, îl întreba:
– E aici Preasfinţitul?
– Aici e, răspunse Sfântul Nectarie.
– E înăuntru, în mănăstire?
– Da, înăuntru e.
– Du-te şi spune-i că a venit un fiu de-al lui duhovnicesc, diacon, şi că vrea să-l vadă numaidecât!
– Fie cum doriţi, răspunse şi îl invită să aştepte în camera pe care tocmai o zugrăvise.
După numai cinci minute se întoarse îmbrăcat cu o altă rasă, cu bastonul arhieresc şi cu crucea.
Mut de uimire, părintele Zervakos vede că acela căruia îi vorbise pe un ton atât de mândru este însuşi părintele său duhovnicesc. A îngenuncheat şi cu lacrimi a început să-şi ceară iertare pentru atitudinea lui. Şi sigur că, în bunătatea lui, Sfântul Părinte l-a iertat, l-a îmbrăţişat cu căldură şi a început din nou ca de obicei să-l îndrume cu sfaturi duhovniceşti. Apoi cuviosul Filotei l-a întrebat:
– Cum voi putea, Sfinţite Părinte, să înving acest păcat al mândriei?
Iar Sfântul i-a răspuns:
– Sfinţii Părinţi ne învaţă că fiecare păcat se învinge prin lucrarea virtuţii care i se opune. Astfel, mândria se învinge prin exersarea smereniei, ura aproapelui prin dragoste, iubirea de arginţi prin milostenie, lăcomia prin post şi cumpătare şi aşa mai departe.
A fost aşadar, o lecţie de smerenie, pe care ucenicul său nu a uitat-o niciodată.
Extras din Sfântul Nectarie Taumaturgul – Diac. drd. Morlova Nicuşor, Editura Egumeniţa.
