O opinie şi mărturie ortodoxă[1] (Partea I)
Cuvioşi părinţi,
Poziţia împotriva ereticilor – şi eretici sunt toţi neortodocşii – a fost clarificată de Biserica lui Hristos o dată pentru totdeauna, prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, adică prin Sfânta Tradiţie, unică şi neschimbată. Această poziţie spune că ortodocşilor le este interzis să se roage împreună cu ereticii sau să comunice liturgic cu aceştia. Fiindcă „ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (II Corinteni 6, 14-15). Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli rânduieşte: „Episcopul, presbiterul sau diaconul care se roagă împreună cu ereticii să fie afurisiţi şi să nu li se îngăduie lor să lucreze ca clerici”. (La fel rânduiesc şi canoanele 46 şi 65 ale Apostolilor şi canonul 35 al Sinodului de la Laodiceea).
Acest canon al Sfinţilor Apostoli nu arată exact care rugăciune sau slujbă este interzisă a se face împreună cu ereticii, ci interzice în general orice rugăciune făcută împreună cu ereticii. La rugăciunile ecumenice comune se fac lucruri şi mai grave. Canonul 32 al sinodului de la Laodiceea rânduieşte: „Cel ce primeşte binecuvântări de la eretici nu se poate numi că a primit binecuvântări, ci absurdităţi”. La adunările ecumenice şi la rugăciunile în comun se întâmplă să binecuvânteze şi episcopii şi preoţii catolici cei eretici, pastorii protestanţi, chiar şi femeile.
Aceste canoane al Sfinţilor Apostoli şi Sfinţilor Părinţi şi multe altele sunt valabile nu doar pentru vremurile vechi, ci continuă să fie perfect valabile şi astăzi, pentru toţi creştinii ortodocşi contemporani. Sunt valabile neîndoielnic şi pentru întărirea poziţiei noastre împotriva catolicilor şi protestanţilor. întrucât catolicismul este erezie multiplă, iar despre protestantism ce să mai spunem? Mai bine să nu vorbim. Deja Sfântul Sava în epoca lui, cu şapte secole şi jumătate în urmă, a numit catolicismul „erezie latină”. Şi câte noi dogme a instituit şi a poruncit papa cel „infailibil”! Nu încape îndoială că şi numai pentru dogma infailibilităţii papale catolicismul este o erezie.
Iar sinodul al II-lea de la Vatican nu numai că n-a schimbat această erezie monstruoasă, ci a validat-o (Vezi „Constitutio de Ecclesia”, a Conciliului al II-lea de la Vatican).
Acestea fiind spuse, dacă suntem ortodocşi şi vrem să rămânem ortodocşi, suntem şi noi datori să menţinem poziţia Sfântului Sava, a Sfântului Marcu din Efes, a Sfântului Cosma Etolul, a Sfântului Ioan de Kronstadt şi a celorlalţi Sfinţi Mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe, fată de catolici şi protestanţi, căci nici unii nici ceilalţi nu cred drept şi ortodox în cele două dogme de bază al creştinismului: în Sfânta Treime şi în Biserică.
Adevărat grăieşte evanghelia Sfântului Apostol: „…spre mântuire, întru sfinţirea duhului şi întru credinţa adevărului” (II Tesaloniceni 2, 13). Credinţa teantropică este „credinţa adevărului”. Esenţa acestei credinţe este Adevărul, este unicul Adevăr, adică teantropicul Hristos, iar iubirea teantropică este „iubirea adevărului” (II Tesaloniceni 2, 10). Esenţa acestei iubiri este Atotadevărul, adică teantropicul Hristos. Această credinţă şi această iubire sunt inima şi conştiinţa Bisericii Ortodoxe. Acestea s-au păstrat mereu nepătate şi neschimbate doar în Ortodoxie, pentru care creştinii ortodocşi sunt chemaţi să mărturisească fără frică împotriva Apusului, a credinţei lui mincinoase şi a falsei lui iubiri.
Sfânta Mănăstire Celie
Nevrednicul Arhimandrit Iustin
[1] Cuvântul acesta a fost trimis de părintele Iustin către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Serbia la 13/26 noiembrie 1974.
