Se spune că într-o zi Îngerii de la botez, păzitori ai oamenilor, s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu şi s-au plâns că nu ştiu ce să mai facă, fiindcă oamenii s-au făcut deosebit de nepăsători şi răi; au timp pentru toate relele, numai pentru rugăciune nu. Domnul Dumnezeu i-a întrebat:
– Voi ce părere aveţi, ce ar trebui să fac pentru ei?
Îngerii au spus:
– Doamne, măreşte-le ziua cu o oră şi noi le vom spune că este darul Tău numai pentru ca ei să se roage.
Bine, a zis Domnul.
Şi ziua s-a făcut de 25 de ore. Dar oamenii tot nu s-au rugat. Atunci Îngerii s-au prezentat din nou în faţa Stăpânului, supăraţi pentru nepăsarea oamenilor:
– Doamne, oamenii tot nu se roagă.
Domnul i-a întrebat iarăşi:
– Ce credeţi că ar trebui să le mai fac?
– Doamne, fă-le ziua numai de 20 de ore! Îşi vor da seama cât de scurtă este viaţa şi cât de repede vine judecata Ta şi aşa se vor ruga.
Domnul a aprobat cererea şi viaţa a devenit mai scurtă. Dar nici acum oamenii nu îşi făceau timp să se roage. Îngerii au mers din nou în faţa Creatorului şi s-au plâns că oamenii sunt tot răi.
– Ce-i de făcut? i-a întrebat Domnul.
Îngerii n-au mai avut nimic de adăugat şi Dumnezeu le-a spus:
– Rugăciunea nu este o problemă de timp, ci de iubire. Cine Mă iubeşte găseşte timp suficient în cele 24 de ore ca să se roage.
Şi a lăsat timpul ca mai înainte.
Rugăciunea este cea mai grea faptă bună. Cred că v-aţi dat seama. Creştinii practicanţi fac multe fapte bune: ajută pe aproapele, citesc cărţi sfinte, se ostenesc în vreun fel sau altul, dar când e vorba de rugăciune… De ce oare? Pentru că rugăciune înseamnă să stai de vorbă cu Dumnezeu, iar vrăjmaşului nu-i convine. Pentru aceasta sunt piedici de tot felul, şi înainte de rugăciune, şi în timpul rugăciunii.
“Rugaţi-vă neîncetat!”
