Preot Ioan Istrati
Antonie fugise în pustie să audă glasul lui Dumnezeu. Dar oamenii, auzind că era în deșert, veneau cu miile la Sfânt pentru binecuvântare și vindecare. Sute de căruțe cu bolnavi și paralizați veneau până în inima pustiei. Antonie se ruga pentru ei. Cei mai mulți se vindecau. Odată, a văzut Sfântul că dintre toți cei care veniseră, nu se vindecase niciunul. Și a căzut cu fața la pământ în chilia lui, plângând și rugându-se: Doamne, unde am greșit, de nu mai lucrează Harul Tău în mine?
Și după trei ceasuri de plâns cu fața la pământ, a auzit un glas: Antonie, Harul Meu n-a scăzut întru tine. Însă oamenii care vin la tine în pustie NU MAI CRED în puterea Mea. Vin din curiozitate, să ispitească puterea Mea, din auzite sau cu turma.
Auzind acestea, Antonie s-a mângâiat cu duhul și a sporit rugăciunea și nevoința.
