Totdeauna obârșia și mediul înconjurător în care trăiește o persoană, joacă un rol important în formarea caracterului ei. Cei care vin în viața aceasta într-un mediu bun și binecuvântat, într-o atmosferă care miroase a tămâie, vor fi judecați foarte aspru. Nu același lucru se poate spune despre cei care, din pricini pe care nu le știm, se nasc în niște familii în care părinții nu au simțăminte binecuvântate, pe care să le transmită copiilor lor. Desigur, pentru fiecare se iau în considerare condițiile sub care vine în lume, sub care crește și se formează.
Cuviosul și purtătorul de Dumnezeu David, slujitorul râvnitor și prietenul Preabunului Dumnezeu, s-a născut în 1591 în Gardinița din Locrida, localitate care astăzi se numește Kiparisi. Părinții lui, Hristodul și Teodora, erau cinstitori de Dumnezeu și plini de fapte bune. Tatăl Cuviosului, care era împodobit cu evlavia și cu dumnezeiescul Har, avea și vrednicia preoțească.
Micul David a venit în lume într-o casă binecuvântată într-o vreme grea de stăpânire turcească. Tatăl lui, ca preot trebuia să fie încă înainte de revărsatul zorilor în Biserică și îl lua cu el și pe micul David. Aici asculta bucuros clopotele și stătea lângă tatăl său în timp ce acela citea Utrenia. În primii doi ani nu înțelegea nimic și era ținut în brațe de tatăl său atunci când mergeau împreună la Biserică. Mai târziu îl ducea ținându-l de mână. Încă de pe vremea de când era copil, David îi uimea pe cei din jurul său printr-o seriozitate neobișnuită pentru copii.
Așadar David a crescut în Biserică. Toți vedeau cu deosebită plăcere că micul copil era mereu cu tatăl său. Adeseori era văzut privind cu insistență Icoanele Sfinților și mai ales Icoana Sfântului Ioan Botezătorul, în fața căreia stătea ceasuri întregi.
– Părinte, – întreba soția lui – ce face acest copil în fiecare zi înaintea Icoanei Sfântului Ioan Botezătorul? Parcă vorbesc împreună.
– Bine ai observat, – răspundea acela. Copilul acesta are o legătură mai strânsă decât ceilalți cu Biserica și cu Sfinții. Toți copiii, cum este și firesc, se mișcă liber în biserică, însă David are ceva deosebit.
Această familie binecuvântată a avut patru copii, doi băieți și două fete, și pe toți i-au crescut cu aceiași râvnă “în învățătura și certarea Domnului” (Efes. 6, 4). Cu David însă a fost ceva deosebit. De la vârsta de la care a început să vorbească, întreba numai despre Biserică și despre Sfinți. Și asta nu pentru că era fiu de preot, căci fii de preot erau și ceilalți trei, care și ei au fost crescuți în Biserică, dar care nu erau ca David.
– David, ce îți place mai mult în Biserică?
– Tronul lui Iisus Hristos, ochii Maicii Domnului și aripile Sfântului Ioan Botezătorul.
Acestea le spunea mai înainte de a împlini doi ani. Era cu adevărat un copil minunat.
Extras din Cuviosul David Bătrânul, Copilul Înaintemergătorului, Editura Evanghelismos.
