Demult, pe vremea când oamenii nu aveau oglinzi, era un servitor într-un conac și o domniță în acel conac a pierdut o oglindă.
Odată, servitorul se plimba prin grădină și a găsit oglinda domniței.
– Ce să fie aceasta? își zise, uitându-se la oglindă.
Și începu să râdă:
– O, acesta este tatăl meu!
Și apoi a păstrat oglinda cu multă grijă ca să se mai poată uita la tatăl său. Așa a pus-o acasă sub pernă.
Între timp, soția lui, ca orice soție, și-a putut da seama că ascunde ceva, că există ceva suspicios. Așadar, când el ieși din casă, femeia lui găsi oglinda sub pernă și începu să plângă și să-și zică:
-M-a înșelat cu cineva!
Și era acolo un preot bătrân, cu părul cărunt, care oferea consolare tuturor, găsea împăcare, înțelegere și vorbea cu toți oamenii locului. Femeia merse degrabă la bătrânul ei duhovnicesc și îi spuse:
– Părinte! Groaznic, groaznic!
A izbucnit în lacrimi.
Bătrânul întrebă:
– Ce este?!
Și femeia:
– Mă înșeală, mă înșeală!
– Nu spune astfel de lucruri, îl cunosc atât de bine, el nu este așa, te rog să nu spui așa ceva!
– Bine, dacă nu mă credeți, aruncați o privire aici!
Și îi arătă oglinda. Se uită bătrânul și începu să râdă.
Îi spuse:
– Draga mea, nu vezi?! Acesta este Sfântul Nicolae!
