Orice criză a omului, orice tristețe, deznădejde își are sursa într-un singur loc: necredința în Dumnezeu!

Preot Visarion Alexa

Ar fi bine ca omul să înțeleagă că Biserica este inima comunității din care face parte. 

Trăim vremuri tulburi, însă cea mai mare suferință a omului este cea sufletească, cea pe care medicii o numesc depresie, disperare, deznădejde. 

Biserica, prin duhovnicii săi și prin Tainele Sale, încearcă să redea omului sănătatea sufletească și mintală.

Să știți că și noi, preoții, poate vă spunem cu nepricepere toate acestea, pentru că pare că vă vorbim despre lucruri pe care umanitatea le-a uitat demult. 

Ce înseamnă Harul lui Dumnezeu? Ce înseamnă binecuvântarea? Ce este viața veșnică? Dar Împărăția Cerurilor?

Poate că pentru mulți oameni toate întrebările acestea par expirate, venite de pe altă planetă, dar să știți că ele reprezintă dezideratul vieții noastre. 

Astăzi, poate mai mult ca oricând, vedem că nu trăim ca să muncim, ca să mâncăm, ca să facem case, ca să adunăm averi. Nici măcar ca să facem copii (ar fi absurd…sunt atâția oameni care nu dobândesc prunci și Domnul nu-i lasă nicidecum fără mângâierea Sa), nu pentru asta trăim!

Priviți-vă în oglindă și veți vedea cea mai frumoasă făptură pe care a creat-o Domnul. Cum putem crede că această făptură poate să dispară și să se topească în pământ?

De fiecare dată când doi tineri se căsătoresc, mă gândesc la cât de minunat este momentul, ce agitație frumoasă se petrece în sufletul celor doi, însă îmi trece prin cap și gândul acesta că, mai devreme sau mai târziu, unul dintre cei doi pleacă înaintea celuilalt. 

Ce rost ar mai avea toate acestea? Ce folos ar mai avea toată osteneala, toate vorbele frumoase, toate momentele frumoase și amintirile din viața unui om, dacă viața veșnică nu ar exista?!

Cum oare nu poate omul înțelege că toate de pe pământ sunt deșertăciuni, că după bucurie vine tristețea și după tristețe iar bucuria și că toate trec, numai omul rămâne…înaintea lui Dumnezeu? 

Să știți că încă din cele mai vechi timpuri au existat în domeniul acesta, al psihoterapiei, mari oameni, doctori, care au încercat să înțeleagă, să găsească motoarele ce dau mișcarea sufletească a omului, motoarele ce-l fac pe om să se bucure sau să se întristeze, să intre sau nu în depresie. 

Freud, Adler, Young…

În vremurile noastre avem cuvintele lui Viktor Frankl, un om ce a studiat foarte atent psihicul uman, unul dintre cei mai buni psihanaliști ai timpurilor noastre. Nu este un credincios evreu practicant, nu merge la Templu, însă studiind psihanaliza, deci studiind adâncurile ființei umane, după îndelungi cercetări el ajunge la o concluzie: 

ORICE CRIZĂ A OMULUI, ORICE TRISTEȚE, DEZNĂDEJDE ÎȘI ARE SURSA ÎNTR-UN SINGUR LOC: NECREDINȚA ÎN DUMNEZEU! 

Omul își pierde sensul, scopul vieții, el nu mai știe de ce s-a născut și pentru ce trăiește și haos va fi viața lui. 

Ceea ce lipsește, așadar, lumii de astăzi nu sunt banii, mâncarea, sănătatea trupească, ci CREDINȚA. 

Mă gândesc ce vremuri de foamete și greutăți majore au suferit bunicii și străbunicii noștri, însă vedeți dumneavoastră, ei nu erau depresivi, panicați, cum suntem noi astăzi, pentru că se încredeau în Dumnezeu.

Nu trăim vremuri mai grele decât au trăit ei, ci îndrăznesc să spun că trăim vremuri prea bune pentru cât suntem de răi, pentru cât ne-am îndepărtat de Dumnezeu.

Biserica este locul în care omul găsește mângâiere sufletească, în care omul nu se mai simte singur și părăsit, pentru că acolo, în Biserică, prin Sfânta Împărtășanie, omul se întâlnește cu Dumnezeu ș,i pentru credința și râvna sa, Domnul mângâie și vindecă sufletul lui.

Total
60
Shares
Previous Post

Un gând la vreme de tulburare

Next Post

Omilie la Buna Vestire

Related Posts