Ortodoxia este calea spre mântuirea sufletului

În tinerețile mele, ortodox fiind prin naștere și botez, credeam că și restul religiilor ‑ care, de asemenea, promovează concepte morale sunt căi spre mântuirea sufletului. Și așa am crezut cu tărie până de curând. Am vrut să aflu de ce trebuie să rămân ortodox, aşa cum mi se mai spusese, de ce aceasta este calea spre mântuirea sufletului, de ce se spune că este greșit să alegi alt drum. Eram convins că respectarea normelor morale dau sensul lucrurilor iar nu Cel care a creat lumea împreună cu Regulile Sale.

Un părinte duhovnic m‑a dezmeticit, așa cum nimeni altcineva nu a reușit să o facă: Dumnezeu ne‑a arătat, cel puțin în Ortodoxie, o exprimare vizibilă a faptului că acesta este drumul ales, că pe el trebuie să mergem, și că restul, oricât de moral ar părea, este înșelare. Pare bizar, cu atât mai mult cu cât personaje de diferite alte confesiuni privesc minunile Ortodoxiei cu ochii lor și nu le văd, nu le înțeleg și, mai rău, nici nu își pun întrebări de ce acestea se întâmplă. Evident, la o simplă trecere în revistă a acestor minuni este greu să le accepți, dar oricine dorește poate să le verifice. Și pe acest lucru doresc să insist. Sunt verificabile.

Prima minune vizibilă și verificabilă pe care doresc să o amintesc și care să te întărească în credință este Lumina Sfântă. Lumina Sfântă este o minune care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox. Repet, ortodox, deși sub aceeași cupolă a sfintei biserici se află și catolici, și armeni. Este cea mai veche minune anuală atestată a lumii creștine. A fost documentată consecvent din anul 1106. Întrucât s‑au scris zeci de cărți despre acest subiect, nu voi insista. Voi pomeni doar o minune a anului 2012, transmisă de un martor al evenimentului: la poarta de intrare în orașul vechi, la o distanță de câteva sute de metri de Biserica Sfântului Mormânt, un grup de pelerini nu au reuşit să intre în Biserică, rămânând totuşi cu lumânările în mâini spre așteptarea Luminii Sfinte.

La venirea Luminii, după cum se știe, se aprind simultan o sumedenie de lumânări în biserică, chiar și la balcoanele superioare, ocazie cu care pelerinii au trăit ce nu se așteptau vreodată. Lumânările pe care le țineau în mâini s‑au aprins toate, fără excepție, deși erau la mare distanță de biserică. Martori la această minune au fost şi persoane de alte confesiuni, la care, conform afirmaţiilor pelerinilor ortodocşi, credinţa le‑a fost puternic zdruncinată.

Și tot așa cum Sfânta Lumină coboară de Învierea Domnului, celelalte două minuni vizibile și verificabile din Israel – Minunea Întoarcerii Iordanului şi Coborârea Norului pe Muntele Tabor se petrec la alte două ocazii speciale din viaţa pământească a Domnului Iisus Hristos, la cele două Arătări ale lui Dumnezeu: Botezul Său şi Schimbarea la Faţă. La ambele evenimente, Tatăl Ceresc Îl mărturiseşte pe Fiul Său: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17). Deci, Minunea Întoarcerii Iordanului se petrece pe data de 19 ianuarie, pe stil nou, când creştinii sărbătoresc Botezul Domnului.

De ani de zile, în ajunul sărbătorii, se săvârşeşte o minune la Iordan, în locul în care Iisus Hristos a fost botezat de Ioan Botezătorul. Apele râului se întorc înapoi, timp de câteva minute, după ce Patriarhul Ierusalimului aruncă crucea în apă. După rugăciune apa îşi schimbă sensul de curgere. Cine nu crede este liber să‑și cumpere o excursie în Israel și să fie martor direct al minunii.

Mai pe urmă, Schimbarea la Față a lui Hristos de pe Muntele Tabor a avut loc cu puțin timp înainte de Patimi, mai precis, cu patruzeci de zile înainte ca Hristos să pătimească și să fie răstignit. De altfel, scopul Schimbării la Față a fost acela de a‑i întări în credință pe ucenicii Săi. În prezent, când creștinii sărbătoresc Schimbarea la Față a Domnului pe Muntele Tabor, în timpul Sfintei Liturghii, se coboară asupra mânăstirii ortodoxe un nor care nu are legătură cu norul obișnuit. Norul apare o singură dată pe an, întotdeauna în același loc și la aceeași vreme. Minunea se repetă an de an, în văzul miilor de persoane care participă la slujbă pe Muntele Sfânt al Taborului, de Schimbarea la Față. Este greu de crezut, nu?”

Ceea ce mi‑a spus atunci părintele mi se părea de domeniul științifico‑fantasticului. Câți dintre cei care aud aceste minuni cred în ele, cu atât mai mult cu cât chiar cei care sunt martori direcți ai evenimentelor au îndoieli. S‑au căutat explicaţii ştiinţifice pentru a explica inexplicabilul. Unii cred că Minunea Luminii a fost descifrată de fizica cuantică şi că norul de pe Muntele Tabor este un fenomen meteorologic. „Adevărul este că dacă nici minunile nu îi conving pe unii este cu atât mai greu ca prin explicații, chiar și argumentate, să îi faci să înțeleagă. Doar mila lui Dumnezeu îi poate scoate din starea de pierzanie în care se găsesc. Dar ce ți‑am zis până acum sunt doar o parte dintre minunile verificabile. Privește la diferite slujbe când părintele sfințește apa, ea devine nestricăcioasă. Sunt cazuri în care apa din sticla deschisă după ani de zile are gust de apă de izvor. Explicațiile conform cărora apa rămâne nestricăcioasă datorită crucii de lemn ori a busuiocului nu au susținere. Doar harul Bunului Dumnezeu o ține nestricăcioasă, ceea ce înseamnă că Biserica Ortodoxa are har, acesta există, nu a dispărut, în ciuda neadaptării ‑ după cum zic unii ‑ a Bisericii noastre la actuala societate. Evident, sunt cazuri în care unii și alţii au adaptat biserica lor la diferite etape ale evoluției sociale, schimbând sfintele taine ori sfintele slujbe, prin scoateri, adăugiri ori transformări ale învățăturii lăsate de Iisus Hristos, astfel încât să facă biserica plăcută lumii ori din alte interese personale. Aceștia au greșit, cumplit au greșit. Și asta nu o spun eu, ci absența harului o spune. Adică apa lor sfințită cocleşte, se strică. Au ajuns să folosească substanțe chimice care să țină apa nestricăcioasă, mințind credincioșii care cred în ceea ce văd la fața locului. Așa că, să ne lase pe noi, ortodocșii, cu învățătura veche de 2000 de ani ‑ nealterată, neadaptată la vremurile actuale, dar plini de har, adică acreditați de Dumnezeu. Sau uite, un alt exemplu ‑ mirul, minune iarăși vizibilă, nu mai râncezește uleiul din care a fost făcut după sfințire. Interesant, nu? Sau când credincioșii sărută, unii după alții, cu miile, icoana fără să se îmbolnăvească. Nu mai vorbesc de preotul ce împărtășește leproși ori bolnavi de alte boli transmisibile, urmând ca după fiecare Sfântă Liturghie să consume cu aceeași linguriță tot ce a rămas în Sfântul Potir”.

Da, aşa este, mi‑am spus, și am întrebat de ce, totuşi, este atât de greu să credem. Când lucrurile sunt atât de evidente, ce ar mai fi de adăugat? Milioane de cuvinte și de explicații nu fac cât toate aceste minuni.

„În Ortodoxie ‑ a completat părintele ‑ sfinții au o mireasmă deosebită. O mireasmă care ajunge prin sfintele moaşte direct din Rai. Este o adevărată dovadă a continuării existenței după plecarea din această lume. Să îți argumentez cu încă un lucru: dacă un sfânt este împărțit într‑o sută de părticele și fiecare părticică se află în o sută de țări, va păstra aceeași mireasmă, ca semn al sfințeniei. De aceea, noi ortodocșii, nu spunem când pleacă cineva „a trecut în neființă”, ci „a trecut la viața cea veșnică”. Iată dovada.

Nu mai aveam nimic de adăugat. Dovezi incontestabile ale faptului că Bunul Dumnezeu a acreditat Ortodoxia ca fiind drumul pe care trebuie păşit ce există cu adevărat. I‑am amintit părintelui că mulţi consideră Biserica o manipulare, susţinând, evident, că Dumnezeu este doar o închipuire. „Mai sunt multe alte lucruri despre care să vorbim și care întregesc tabloul de mai sus. Sfântul Munte Athos este plin de icoane făcătoare de minuni, din care Maica Domnului a vorbit ori şi‑a schimbat poziţia ‑ adică icoana arată diferit acum faţă de felul cum a fost pictată ‑ a curs mir ori sânge din icoană. Toate aceste miracole se petrec ca să ne întărească în credinţă, chiar dacă păcătuim. Exemplele acestor icoane sunt nenumărate. Minuni peste minuni”.

Vorbele părintelui le‑am simţit şi eu, am văzut aceste icoane făcătoare de minuni, m‑am închinat la ele şi am fost atins de harul ce izvorăşte din ele. „Cu toate acestea ‑ a completat părintele ‑ tot ce ţi‑am spus până acum, într‑un fel sau altul, să spunem că ar putea fi contestat, deşi argumente contrare este greu să aduci. Argumentul nostru suprem, totuşi, este următorul: profeţiile sfinţilor părinţi. Şi asta pentru că profeţiile, deşi făcute cu mult timp înainte, s‑au împlinit în bună parte şi se vor împlini negreșit şi de acum încolo”.

În urma discuţiilor cu părinţii de la Sfântul Munte Athos am înţeles că este vorba doar despre un singur Dumnezeu şi despre un singur Botez. Astfel, nu putem vorbi decât despre o singură Religie, adică Învăţătură. Restul, după cum bine spunea un părinte pe feribotul ce leagă Ouranopolis de Dafni, sunt nişte asociaţii, fundaţii, organizaţii. Nimic mai mult.

Fragment din cartea Cu picioarele pe pământ,  ediție completă, autor Ionuț Riteș.

Total
73
Shares
Previous Post

Pilula „mindfulness”

Next Post

Taina Dumnezeieștii Euharistii (I)

Related Posts