Papismul ieri și azi (III)

Condamnarea papismului

Scurta referire la învăţăturile latine rătăcite duce în mod firesc la concluzia că Papismul nu este doar o simplă erezie a Creşti­nismului – căci erezie este consi­derată şi cea mai mică abatere de la adevărul Bisericii –, ci este panerezie şi desfiinţarea Creştinismului însuşi. Şi aceasta pentru că, aşa cum explică Sfântul Iustin Popovici, diferitele erezii au deformat numai câ­teva din însuşirile lui Hristos, în timp ce Papismul L-a înde­părtat în întregime pe Hristos, iar în locul Lui l-a pus omul in­failibil[1]. „În cazul născocirilor «Bisericii» Apusene nu avem de-a face în mod simplu cu o «erezie» nouă a Creştinismului, ci cu o alienare radicală a nucleului însuşi al adevărului biseri­cesc. Nici o altă erezie anterioară nu a schimbat atât de radical modul vieţii creştine, nu a creat o cul­tură bazată pe principii răsturnate ale Evangheliei creştine”[2].

Conştiinţa bisericească despre starea de erezie în care se află Papismul a fost consemnată în repetate rân­duri într-o mulţime de hotărâri sino­dale.[3] Astfel, Sinoadele Ecumenice al III-lea şi al IV-lea (431 şi 451) îi con­damnă ca eretici pe toţi cei care schimbă Credinţa ex­pusă în Sfântul Crez. Sinodul de la Constantinopol din anii 879-880, considerat al VIII-lea Ecumenic, con­damnă erezia Filioque. Sinodul de la Constantinopol din anul 1351, consi­derat al IX-lea Ecumenic, condamnă erezia despre harul creat. În vremurile mai noi, sinoadele antipapale care s-au întrunit la Constantinopol (1722, 1727, 1755, 1838, 1848, 1895), s-au înscris ca o pagină luminoasă în istoria noas­tră bisericească. În acestea, patri­arhii Răsăritului şi ceilalţi arhierei ortodocşi, cu un înalt simţă­mânt de responsa­bi­litate pastorală şi în cuvinte clare, au înfierat papismul pentru contrafacerea credinţei creştine.

În lu­crările Sfinţilor Părinţi există un consens foarte larg privitor la acest subiect (Consensus Patrum). Fără nici o excepţie, toţi Părinţii care au avut de înfruntat abaterile apusenilor, de la Sfântul Fotie cel Mare şi Sfântul Grigorie Palama până la Sfântul Cosma Etolianul, Sfântul Nicodim Aghioritul şi Sfântul Nectarie al Pentapolei, îi con­damnă pe pa­pistaşi ca fiind eretici. Menţionăm numai cuvântul Sfântului Marcu Evghenicul: „Ne‑am scârbit de ei ca de nişte eretici şi de aceea ne-am despărţit de ei… sunt eretici şi i-am retezat (de la trupul Bisericii) ca fiind eretici”.

Este de la sine înţeles că Papismul, ca panerezie, se află în afara Bisericii lui Hristos, de aceea şi numele pa­pistaşilor nu este îngăduit a fi pomenite la Dumneze­ieştile noastre Litur­ghii. „Toţi cei care aparţin Bisericii lui Hristos”, spune referitor la aceasta Sfântul Grigorie Palama, „au credinţa cea adevărată. Aceia însă care nu au cre­dinţa cea adevărată, nici Bisericii lui Hristos nu-i aparţin”.

Bineînţeles că Papismul nu se constituie ca o altă bi­serică, pentru că, aşa cum limpede mărtu­risim în Sim­bolul Credinţei, Biserica lui Hristos este Una şi unica, precum Unul şi unic este Hristos: „Un Domn, o credinţă, un botez”[4]. În afara Bisericii nu există preoţi şi nu se să­vârşesc Taine valide şi sfinţitoare. Aşa cum spune Sfântul Simeon al Tesalonicului, „nu există nicăieri la ei (la papistaşi) Duhul Sfânt, pentru aceasta şi tainele lor sunt lipsite de har”. Sfântul Vasile cel Mare spune cu multă limpezime în pri­mul său Canon, validat de Sinodul Quinisext (692): „Toţi cei care s-au despărţit de Biserică au pierdut Harul Sfântului Duh pe care îl aveau. Pentru că, prin întreruperea succesiunii apostolice (din pri­ci­na despărţirii), a încetat şi transmiterea Harului… Aşadar aceştia, după ce s-au rupt de Biserică, (din clerici) au devenit laici şi nici putere nu mai aveau să boteze şi să hirotonească, nici nu mai puteau trans­mite altora Harul Sfântului Duh de care ei înşişi se lipsiseră”. De aceea şi astăzi, toţi „preoţii” papistaşi care vin la Ortodoxie şi doresc să slujească la Sfântul Jertfelnic sunt hirotoniţi după ce în prealabil primesc Botezul.

Traducere din limba greacă de Ieromonahul Ştefan Nuţescu, după originalul: Παπισμός χθές καί σήμερα, Sfânta Mănăstire Paraklitu, Oropos – Attiki, 2009



[1] Vezi Arhim. Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă…, p. 224.

[2] Christos Yannaras, Ortodoxie şi Occident în Grecia modernă, ed. Domos, Atena 2006, pp. 43-44.

[3] Vezi Arhim. Emanuel Kalyvas, Condamnarea Papismului, Atena 1999.

[4] Efeseni 4, 5.

Total
1
Shares
Previous Post

Sfântul Ioan, Noul Milostiv

Next Post

„Elenamba” – înainte‑văzătoarea

Related Posts