Papistașii sunt eretici

Nu avem dreptul să ne schimbăm credința

de dragul unei iubiri greșit înțeleasă

Răspuns răsunător al Mitropolitului Ieremia al Gortinei și Megalopolei la articolul împotriva sa, postat în ziarul „Gortinia”, în care găsește din nou prilejul să scoată sabia împotriva papismului și a rugăciunilor în comun. Menționează semnificativ că: „Faptul că trebuie să-i iubim pe toți oamenii din întreaga lume și chiar să ne jertfim pentru ei, aceasta nu înseamnă că trebuie să unim adevărata noastră credință ortodoxă cu înșelarea ereticilor și a rău credincioșilor”. A cutremurat auditoriul mai ales atunci când a invocat cuvintele Sfântului Eftimie de Damitsana: „Mai adânc cuțitul! Nu mă lepăd de credința mea și de dragostea mea pentru Hristos!”.

Dar iată tot răspunsul:

Către

Panaghiotis Anastopulos,

Iakovaton 57, Atena

Cinstite Domnule Anastopule,

Bucurați-vă și să fiți sănătos!

1. Aș fi cu adevărat neghiob dacă, eu, fiindcă mustru marea erezie a ecumenismului și cealaltă mare erezie a papismului, precum fac și alți părinți arhierei, aș crede, așa cum scrieți împotriva mea în ziarul „Gortinia”, că nu trebuie să existe „comuniune între popoare… pentru schimbul de cunoștințe și idei pentru binele și progresul culturii și științei”. Din cele scrise de mine împotriva ecumenismului și a papismului aceasta a înțeles inteligența dvs., Anastopule?

2. Nu aș fi un bun păstor și teolog dacă, în timp ce aud prisosind în locul nostru o învățătură străină față de învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii noastre și văd săvârșindu-se încălcări grave ale Sfintelor Canoane prin rugăciunile în comun cu ereticii, episcop fiind, aș tăcea, mai ales atunci când mă provoacă turma mea să vorbesc și să protestez. Pentru că, va fi spre rușinea mea, va fi o mare rușine pentru mine, episcop fiind, când văd în turma pe care o slujesc preoți, monahi și mireni care se indignează și protestează pentru cele ce se aud și se văd săvârșite cu pași repezi spre ecumenism, împotriva credinței noastre, iar eu să tac și să stau liniștit, eu care am jurat la hirotonia mea în episcop să fiu propovăduitor și apărător al Sfintelor Canoane ale Bisericii noastre.

3. Răspunzând, domnule Anastopule, de fapt epistolei dvs. împotriva mea, pe care ați trimis-o ziarului „Gortinia”, vă spun că: Faptul că trebuie să-i iubim pe toți oamenii din întreaga lume și chiar să ne jertfim pentru ei, asta nu înseamnă că trebuie să unim adevărata noastră credință ortodoxă cu înșelăciunea ereticilor și a rău slăvitorilor și să ne rugăm împreună cu ei. Aceasta este ceea ce cere ecumenismul. Sfinți Părinți însă ne spun că trebuie să păzim acrivia credinței noastre. S-o ținem așa cum am primit-o și s-o predăm și noi întreagă și nealterată copiilor noștri, fără nici un adaos și fără nici o lipsă.

Nu avem nici un drept să ne schimbăm credința de dragul unei dragoste greșit înțeleasă. Aceasta nu este dragoste, căci adevărata dragoste nu trebuie să treacă cu vederea adevărul. „Ținând adevărul, în iubire”¹, spune Apostolul Pavel. Desigur ne vom întâlni cu papistașii ca să facem dialog cu ei, pentru a le spune și a le dovedi din Sfânta Scriptură și din textele patristice că au o credință greșită și că trebuie să se lepede de ea și să primească adevărata credință ortodoxă, pe care o aveau la început, dar au lepădat-o după aceea. Aceasta este și se numește dragoste, pentru că nu vrem ca ceilalți oameni să trăiască în înșelare. De aceea trebuie să le vorbim despre înșelarea lor.

4. Însă a mă întâlni eu, episcopul ortodox, cu Papa și a-i săruta mâna acestui eretic și a discuta multă vreme cu el, fără să-i spun nimic despre crezul lui greșit, ci dimpotrivă, să-l strâng în brațe, arătându-i prin aceasta că mă bucur de el, așa cum este în înșelarea sa, aceasta nu se numește dragoste. Este ca medicul care, din „dragoste”, nu-i spune bolnavului despre boala sa, ci, dimpotrivă, îi spune că este foarte bine. Iar rezultatul va fi că va muri bolnavul din pricina „dragostei” medicului. Da, noi ortodocșii avem „învățătura sănătoasă”², pe care noi episcopii, ca niște medici duhovnicești, trebuie s-o oferim nu numai pentru catehizarea ortodocșilor noștri, ci și celor rău-slăvitori și ereticilor, pentru a se izbăvi de „ciuma” ereziei lor. Și papistașii, cu care din păcate se fac rugăciuni în comun, sunt eretici.

Rătăcirile lor sunt foarte multe, dintre care spun numai că ei au altă Sfântă Treime (cu „Filioque” al lor), cred în altă Maică a Domnului (cu dogma lor despre „imaculata concepție”) și fac diferit semnul Crucii (cu patru degete). Așadar, ce rugăciune să facem împreună cu ei? „Ca să mă rog împreună cu cineva, trebuie să am aceeași credință cu el”, spune sfințitul Stareț Paisie. Și sfintele Canoane ale Bisericii noastre îi condamnă cu afurisirea și caterisirea pe cei care se roagă împreună cu ereticii.

Așadar, pentru ce mă acuzați, domnule Anastopule? Pentru faptul că apăr Sfintele Canoane ale Bisericii noastre? Dar am depus jurământ la hirotonia mea în episcop că voi face aceasta.

5. În predica mea (scrisă și orală), domnule Anastopule, vreau să urmez învățăturii Sfinților Părinți ai Bisericii noastre. Să mă fac „megafonul” lor. Însă dvs., în epistola împotriva mea, îi jigniți și pe Sfinții Părinți. Căci spuneți despre ei: „Și Sfinții Părinți au apărat interese omenești, existențiale și unilaterale. Ne compară (eu, Ieremia) epoca … căruței cu cea electronică și spațială!”. Nu, domnule Anastopule, de mii de ori nu! Aceste cuvinte ale dvs. sunt hulă împotriva Sfântului Duh. Pentru că Sfinții Părinți tot ceea ce spuneau, scriau și făptuiau, o făceau cu luminarea Sfântului Duh, pe Care, ca niște Sfinți ce erau, Îl aveau din belșug înlăuntrul lor. Așadar, atunci când dvs. spuneți despre Sfinții Părinți purtători de Duh, purtători de Dumnezeu și purtători de Hristos, că „au apărat interese omenești, existențiale și unilaterale”, când imboldul duhovnicesc îl numiți „interese omenești”, atunci aceasta înseamnă hulă împotriva Sfântului Duh.

Mai jos spuneți încă ceva, tot la fel de hulitor: Că în vremea noastră este depășită învățătura Sfinților Părinți. Pentru că acum, spuneți, nu avem „epoca căruței”, ci epoca „electronică și spațială” și, prin urmare, concluzia pe care o trageți este că nu ne mai trebuie Sfinții Părinți, care erau „în epoca căruței” și „apărau interese omenești, existențiale și unilaterale”. Cât de necuviincios, jignitor și hulitor împotriva Sfinților Părinți ai Bisericii noastre este acest cuvânt al dvs., domnule Anastopule!

De vreme ce Sfinții Părinți sunt depășiți pentru vremea noastră, să căutăm altă învățătură, o altă teologie, pentru epoca noastră contemporană. Și cum s-o numim? S-o numim teologie „neopatristică”. Dar aceasta, domnule Anastopule, este o altă erezie contemporană, care se clocește, din păcate, de către cei care „teologhisesc”.

6. Toată teoria celor scrise de dvs., domnule Anastopule, provine dintr-o altă percepție a dvs., care este mai rea și decât erezia. Da! Dacă erezie este a răstălmăci cineva un loc dogmatic din Sfânta Scriptură, să ne închipuim cât de înfricoșător este a lepăda cineva o întreagă parte insuflată de Dumnezeu din Sfânta Scriptură. Asta faceți dvs. Lepădați prima și cea mai mare parte a Dumnezeieștii Descoperiri, care este Vechiul Testament. De aceea și scrieți în epistola dvs.: „Înainte de Sfinții Părinți au existat filozofii clasici, care, datorită dumnezeieștii luminării, au împrăștiat întunericul neștiinței și a dat lumina cunoștinței peste tot”. Înainte de Sfinții Părinți, domnule Anastopule, au fost Patriarhii și Prorocii, prin care, potrivit credinței noastre, a vorbit Sfântul Duh. „Și în Duhul Sfânt… Care a grăit prin Proroci”, spunem în Crezul nostru.

Pe filozofi îi cunosc și-i studiez, însă ei nu au fost insuflați de Dumnezeu. În timp ce drepții Vechiului Testament, Patriarhii și Proorocii – Avraam, de pildă, pe care dvs. îl huliți – au fost insuflați de Dumnezeu și s-au învrednicit să-L vadă pe Dumnezeu, pe „Îngerul lui Iahve”, Care a fost Fiul lui Dumnezeu și se arăta celor curați cu sufletul, chiar înainte de întruparea Sa³. Cândva mi-ați spus că primiți numai Noul Testament. Însă expresia „Noul Testament” presupune existența și a „Vechiului Testament”. De vreme ce dvs. lepădați Vechiul Testament, aflați altă expresie pentru a numi ceea ce noi numim „Noul Testament”.

7. În sfârșit, vă fac cunoscut că dorința mea este să exprim, cu Harul lui Dumnezeu, în cuvânt și în faptă învățătura patristică, care adapă credința noastră ortodoxă și anatemizează rugăciunile în comun ale ortodocșilor cu ereticii. Și vreau să exprim această învățătură, deoarece cred că Sfinții Părinți ai Bisericii noastre sunt teofori și pnevmatofori. Eu nu cred că „au apărat interese omenești, existențiale și unilaterale”, așa cum dvs., în chip hulitor, spuneți despre ei. Durerea mea este că, deși m-a miluit Dumnezeu arhiereu al Său, fără să merit, am inimă necurată. De aceea mă rog să-mi dea Dumnezeu lacrimi de pocăință, astfel încât, curățat prin ele, să dobândesc Harul lui Dumnezeu. Iar când îmi vor pune sabia la gât pentru credință, să nu mă lepăd de mucenicie, ci să pot spune și eu cuvântul Sfântului Eftimie din Damitsana, nepotul Sfântului Grigorie V, care pentru credință și patrie a fost spânzurat: „Mai adânc sabia! Nu mă lepăd de credința mea și de dragostea mea pentru Hristos”.

Dumnezeu să ne lumineze pe toți, ca să cugetăm corect și să învățăm drept credința!

† Ieremia,

Mitropolitul Gortinei și Megalopolei