Preot Visarion Alexa
Zilnic îți propui să nu mai judeci, să nu mai condamni oameni, dar faci lucrul acesta iar și iar, de parcă ai în permanență o ruletă la tine cu care măsori fiecare gest, fiecare vorbă a oamenilor (mai ales a celor apropiați, pe care pretinzi că îi iubești) și le arăți imediat cât și unde au greșit și cât de tare merită disprețul și judecata ta. Eșec total.
“Dacă nu iubești pe vrăjmașii tăi, nu te numești fiul celui Preaînalt!”.
Citind îndemnul acesta și gândind cât de greu este să iubești pe cineva care nu te place sau care poate chiar te urăște, ne dăm seama că aceasta este o poruncă dumnezeiască ce depășește puterile noastre, poruncă a cărei împlinire nu stă în puterea noastră.
Hristos a adus pentru noi o Lege nouă, a Iubirii.
Nu există om perfect, există om care are în el slăbiciuni și neputințe!
Când iubești un om pentru că este așa cum vrei tu să fie, iubești omul din el, însă când iubești un om deși nu este așa cum vrei să fie, ci are multe căderi, neputințe care pot să te afecteze în mod direct, iubești Dumnezeul din el.
Dumnezeu se ocupă de lucrurile imposibile, aceasta este treaba Lui.
Efortul nostru este acela de a recunoaște sincer neputințele noastre și de a le pune înaintea Sa:
“Doamne, eu nu pot iubi necondiționat măcar un singur om, eu nu pot dărui ceva fără să aștept răsplată în schimb, însă nădăjduiesc spre mila și ajutorul Tău pentru tămăduirea mea sufletească!”
Aceasta înseamnă smerenia omului și adevărul vieții lui.
Altfel, omul trăiește în minciună. Totul este cu putință la Domnul…și să schimbe oameni, și să te schimbe pe tine, și să schimbe lumea.
Nu stă in putința noastră să învingem limitele noastre umane, însă cred că noi trebuie să depunem un efort de smerenie, să plecăm genunchii la pământ, iar El va veni să împlinească efortul nostru, cererea noastră.
Nu poți iubi un om, nu poți iubi pe vrăjmașul tău, însă poți să vezi această neputință a ta, să o recunoști înaintea lui Dumnezeu și să ceri vindecarea sufletului tău.
Străduiește-te să ceri și să dăruiești iubire fără să aștepți să primesti în schimb, pentru că Iisus a făcut asta.
Altfel, trăind în nepăsare, ieșim din viziunea creștinească a lucrurilor.
A trăi în Dumnezeu nu înseamnă să trăiesti după codul bunelor maniere, nu înseamnă să trăiești moral, respectând la exterior reguli. E mult mai mult decât atât.
Dumnezeu nu coboară în inima celui care respectă regulile moralei și ale bunelor maniere, dar care este nesimțitor, nepăsător sufletește, ci El coboară în inima omului care se roagă sincer, care este sincer cu el și cu Dumnezeu, iar această coborâre a lui Dumnezeu se va vedea, căci omul va izvorî râuri de apă vie de care mulți se vor bucura, iar vorbele rostite de el vor tămădui.
A iubi un om nu înseamnă a-i împărtăși credința, nu înseamnă să te rogi cu el la Alah sau la alt dumnezeu, ci înseamnă să-l porți în inima ta, să-l cinstești ca pe fratele tău, să te rogi pentru el.
Încălziți inima dumneavoastră cu rugăciune, citiți Scriptura și vedeți cum S-a purtat Domnul cu toată lumea, vedeți cum nicio faptă rea a unui om (faptele Mariei Magdalena, ale Mariei Egipteanca sau chiar lepădarea lui Petru) nu a ținut departe iubirea Lui pentru omul acela, ci, dimpotrivă, i-a ridicat pe toți și i-a întors.
Cum ne putem noi îndrepta cu judecare asupra fratelui nostru, când, într-un moment de sinceritate sufletească, putem vedea că nu am dobândit roadele Duhului Sfânt, că nimic nu am lucrat în inima noastră?!
Nu avem înțelegere, răbdare, milă, credință, nădejde, iubire față de oameni…noi, cei care credem, care declarăm (în portavoci chiar) că-L urmăm pe Iisus…?!
