– Gheronda, de ce mă mândresc aşa de uşor?
– Faptul că te mândreşti cu uşurinţă arată că ai o părere înaltă despre tine însăţi. Crezi că eşti cineva. Nu te poţi mândri dacă nu crezi că eşti cineva. Crezând deci că eşti deosebită, te mândreşti apoi pentru orice lucru neînsemnat, întocmai ca hipertensivii care, numai ce se supără puţin, că le şi creşte tensiunea.
– Iarăşi mi s-a făcut inima de gheaţă. De ce ajung în această stare?
– Pentru că laşi supapa de la cap deschisă şi de aceea mintea ta prinde aer. Îi pun eu un dop, îl înşurubez, dar tu îl arunci. Acum trebuie să punem un dop mare şi să-l strângem tare de tot. Ştii câte ţi-ar fi dat Hristos dacă nu aveai această slăbiciune? Când nu suntem atenţi, vine diavolul cu viclenie, ne găureşte capul cu sula lui, care este trufia, ni-l umflă ca pe-un balon şi ne ridică în aer.
– Gheronda, pentru unul care are părere înaltă despre sine nu este uşor să vadă binele pe care îl are altul.
– Aşa este. Acela care are părere înaltă despre sine rămâne în ceaţa mândriei şi nu are nici sănătate duhovnicească, nici vizibilitate, de aceea nu poate vedea darurile celuilalt. Dar de ce să aibă cineva o părere înaltă despre sine? Cum să vină la el ideile dumnezeieşti dacă nu-şi va arunca ideea înaltă despre sine? De va lua Hristos şurubelniţa şi va răsuci puţin şurubul, numai neghiobii vom vorbi. Deci, ce părere să mai ai despre tine însăţi?
Cel care are o părere înaltă despre sine îşi iese din sine, îşi iese din minţi. Ca să se regăsească pe sine trebuie să tot coboare, să „aterizeze”; altminteri va rătăci prin nori şi va consuma benzina în aer.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
