Despre exorcisme

– Părinte, astăzi au adus o îndrăcită şi ne-au rugat să-i spunem preotului să-i citească exorcisme. Ce să facem?

– În cazul acesta este mai bine să le spuneţi să rânduiască aceasta duhovnicul ei. Dacă a intrat diavolul în ea înseamnă că ori ea, ori părinţii ei au făcut un oarecare păcat greu şi i-au dat drepturi, pentru că păcatul îl aduce pe diavol. Dacă nu se pocăiesc şi nu se mărturisesc, nu pleacă păcatul şi, prin urmare, nu pleacă nici diavolul. Sau poate şi pentru un alt motiv a îngăduit Dumnezeu să se îndrăcească.

– Părinte, îndrăciţii sunt ajutaţi prin exorcisme?

– Depinde. Exorcismele ajută atunci când se citesc la un copilaş îndrăcit, care nu a dat drepturi diavolului şi nu ştie încă despre spovedanie, sau la unul mare care şi-a pierdut minţile şi nu se poate mărturisi. Atunci însă când cel îndrăcit este în toate minţile, trebuie mai întâi să se ajute aflând în ce a greşit de s-a îndrăcit, să se pocăiască, să se spovedească şi după aceea, dacă trebuie, să i se citească exorcisme. Pentru că diavolul poate fugi chiar şi numai prin citirea rugăciunii de dezlegare.

Unii preoţi adună şi pe cei ce au diavol şi pe alţii care au vreo boală şi le citesc tuturor la un loc exorcisme. Unul avea parkinson şi îi citeau exorcisme. Iată, şi astăzi au adus pe un bătrân despre care spuneau că este îndrăcit. Mâna lui cea stângă se mişca încolo şi încoace. Îl apucă uneori şi crize. „De când eşti aşa?”, îl întreb. „De mic”, îmi răspunde. M-am mirat. După aceea am observat că partea stângă a capului era puţin tescuită. Se vede că păţise ceva la naştere şi după aceea a avut probleme. Să aibă sărmanul durerea sa şi să i se spună că are diavol, să-i citească exorcisme

– Ieşi, duhule necurat! – şi să se facă de râs în lume! Nu merge. Câţi copii care sunt consideraţi îndrăciţi nu au diavol nicidecum! Mi-au adus odată un tânăr de douăzeci şi cinci de ani despre care spuneau că are diavol. I-am dat agheasmă şi sărmanul nu a reacţionat deloc. „Ce face copilul? îl întreb pe tatăl lui. De când a păţit aceasta?”. „De la şase ani, îmi răspunde. Atunci l-am adus mort pe bunicul lui şi copilul, când l-a văzut, a fost şocat”. Sărmanul suferise un şoc nervos. Chiar şi unui om mare i se poate întâmpla aceasta, cu atât mai mult unui copilaş. Şi apoi să-l aibă pe copil de îndrăcit!

– Părinte, exorcismele se citesc şi în taină?

– Este mai bine în taină. De regulă exorcismele trebuie să se citească cu durere, cu smerenie, iar nu cu mândrie. Atunci când preoţii citesc cu voce tare şi cu mândrie Ieşi, duhule necurat!, diavolul se sălbăticeşte, se mânie şi poate exploata egoismul celui îndrăcit, spunându-i: „Ia te uită, te face de râs înaintea lumii! Ia şi dă-i câteva popii ăstuia!”, şi atunci cel îndrăcit începe să-l bată pe preot. Şi astfel nu fuge diavolul, ci fuge părintele cu molitfelnicul… Odată un preot a spus unui îndrăcit: „Îţi poruncesc, duhule necurat, să pleci din omul acesta!”. „Ei, pentru că mi-ai poruncit, nu plec…”, îi răspunse diavolul prin gura celui îndrăcit. De aceea le spun preoţilor ca, atunci când citesc exorcisme, niciodată să nu strige: Ieşi, duhule necurat! ca şi cum diavolii nu ar auzi.

Dar nici rudele celui îndrăcit nu trebuie să spună altora că vor chema preotul să-i citească exorcisme. Este mai bine să spună că se va citi un paraclis şi să se citească exorcismele cu voce scăzută.

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
51
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 13, 44-54)

Next Post

Viețile Sfinților – iulie, ziua 30

Related Posts