Părintele Proclu: Au început anii durerilor

Ascultați pe vrednicul de pomenire, Părintele Proclu Nicău, pustnicul din munții Neamțului, care ne explică de ce uneori simțim viața aceasta ca un iad, iar alteori ca pe un Rai.

Totodată, Părintele considera că vremurile de apoi deja au început, prin dezlănțuirea puterilor demonice pe pământ. Ceea ce face ca neînțelegerile și răutățile lumii să ne transforme viața într-un mare chin.

Ce putem face și care este soluția să fim ușurați prin puterea Harului lui Dumnezeu?

Înregistrarea a fost realizată în anul 2007, de către maicile de la mănăstirea Paltin, la chilia Părintelui Proclu, din Mitocul Bălan.

Biserică și cu multă smerenie, că eu așa i-am învățat pe mulți care vin la mine. Când te duci la o Biserică să te rogi cu toată inima și să vezi pe toți mai buni. Și dacă îi văd pe toți mai buni și pe mine mai păcătos și nevrednic și zic o rugăciune în gândul meu, dacă ascultați Sfânta Liturghie așa cum trebuie, ca și cum ați sta în fața lui Dumnezeu, atunci Duhul Sfânt nu ne va lăsa în părăsire.

Și e nevoie să pui în minte că toți sunt mai buni și eu cel mai păcătos și mai nevrednic. Numai prin smerenie ne va ridica Duhul Sfânt.

Răbdarea fratelui

Dar dacă persoana cealaltă are impresia că tu îi faci rău, dar tu nu îi faci rău, ce să faci: să o lași în pace sau să încerci să îi explici?

Îi spui ceva, dacă te înțelege, bine. Dar un sfânt părinte zice așa: ,,Ziua când te va năpăstui și nu te vei răzbuna, cu cunună de Mucenic te vei încununa”.

Chiar dacă ți-e prieten?

Da. Și dacă ți-e prieten și te laudă și te ocărăște, tu în gândul tău să spui așa: „Cine știe să mă laude, știe și să mă ocărască”.

Iadul îl simți că ai pomenirea de rău

Dar atât vă spun: e nevoie de pocăință, de smerenie. Și când m-oi pune la rugăciune, să nu am nimic cu nimeni. Dacă are altul, e treaba lui, nu e treaba mea.

Dorința mea este să ajungă toți în Rai, să se bucure toți de slava lui Dumnezeu. Și pe măsură ce se vor smeri creștinii care doresc mântuirea, Duhul Sfânt le vine în ajutor.

Așa spune un sfânt părinte: ,,Omule, de aici vei simți Raiul sau iadul”. Iadul îl simți că ai pomenirea de rău, nu pot să văd pe cutare. Atunci trăiește iadul la mine.

Iar dacă eu doresc mântuirea și iert pe toți, mi-e milă de toți, doresc ca toată suflarea să se mântuiască, Duhul Sfânt mă mângâie, mă liniștește și îmi dă o nădejde de mântuire.

Sursa: http://atitudini.com

Previous Post

Eva Maria – de la modelling la Hristos

Next Post

Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Greciei în legătură cu căsătoria persoanelor de același gen

Related Posts
Total
0
Share