Spovedania este una dintre Tainele Bisericii. Prin mărturisirea cu părere de rău (pocăință) a păcatelor, înaintea preotului duhovnic, Iisus Hristos Însuși ne iartă păcatele și ne dă Harul Sfântului Său Duh, spre tămăduire și spre mântuire.
Spovedania nu se face numai pentru Împărtășirea cu Sfintele Taine, ci și pentru cunoașterea de sine, pentru primirea dezlegării de sub osânda păcatelor săvârșite, pentru slăbirea patimilor care ne înrobesc și pentru întărirea nădejdii de mântuire.
Cum se mărturisesc păcatele?
Sfântul Nicodim Aghioritul definește mărturisirea păcatelor astfel: „Spovedania este destăinuirea rostită a faptelor, a cuvintelor și a gândurilor viclene (desfrânate), făcută de bună voie (libertate), cu frângerea inimii (pocăință), cu osândire de sine (smerenie), limpede, fără rușine, cu hotărâre, către un duhovnic rânduit canonic.”
Prima putere a Spovedaniei: Cunoașterea de sine!
Cunoașterea de sine este cheia către viața cea adevărată. Oricare altă cunoaștere și putere este inferioară acesteia, drept pentru care, Sfinții Părinți spun: „Acela care își vede păcatele este mai mare decât acela care învie morții.”
Cărțile duhovnicești și Sfânta Scriptură, precum și „Îndreptarul de Spovedanie”, ne ajută să ne cunoaștem tot mai bine. Apoi, în cadrul Spovedaniei, preotul ne ajută să găsim în adâncul nostru și ceea ce nu reușim să vedem încă.
Atenție! Chiar dacă preotul este și un bun psiholog, el ajungând să cunoască din ce în ce mai bine sufletul uman și nevoile acestuia, Spovedania nu trebuie transformată într-o discuție psihologică, asemenea celei avute într-un cabinet medical.
A doua putere a Spovedaniei: Dezlegarea păcatelor!
Păcatele sunt asemenea unor pietre pe care sufletul nostru le cară în spate.
Mântuitorul S-a întrupat pentru a dezlega lumea (de păcat, de neputințe și de moarte), pentru a o îndrepta și pentru a o învăța să dea slavă Tatălui cel ceresc, care atât de mult a iubit-o. Această istorie sfântă este rezumată de următoarea minune: „Și învăța Iisus într-una din sinagogi, sâmbăta. Și iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință și care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: Femeie, ești dezlegată de neputința ta. Și Și-a pus mâinile asupra ei, și ea, îndată, s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu” (Luca 13, 10-13).
Când i-a trimis la propovăduire pe Apostoli, Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus: „Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer” (Matei 18, 18); „Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 23).
La rândul lor, Apostolii au rânduit episcopi și preoți, asemenea lor, având puterea de a lega și de a dezlega păcatele. În slujba Tainei Hirotoniei, episcopul îl investește pe preot cu Harul Duhului Sfânt. Acest Har, primit de la Mântuitorul Iisus Hristos, prin urmașii Apostolilor (episcopii), dă putere preotului să lege și să dezlege păcatele credincioșilor.
Dezlegarea păcatelor ușurează sufletul, dând la o parte greutatea faptelor rele.
A treia putere a Spovedaniei: Slăbirea patimilor!
Păcatele sunt fiicele unor duhuri necurate. Când săvârșim, în mod repetat, același păcat, noi ne aflăm înrobiți de către un anumit diavol (duh necurat, patimă). Scăpăm din robia unei anumite patimi în măsura în care ne recunoaștem slăbiciunea (smerenie) și scoatem la lumină (spovedim) duhul necurat care ne pândește cu ură, spre a ne surpa în fapte rele. Pocăința ne vindecă trecutul, iar dorința de îndreptare ne luminează prezentul.
Spovedania implică mărturisirea faptelor, a cuvintelor și a gândurilor străine de Dumnezeu. Mărturisirea tuturor gândurilor este vitală pentru sănătatea sufletească a celui care se spovedește, căci gândurile sunt semințele care fac să încolțească viitoarele fapte. În acest sens, Cuviosul Porfirie spune: „Să ne spovedim nu numai păcatele, ci și gândurile, gândurile de teamă, de tristețe, de bucurie sau de supărare, prilejuite de diverse evenimente, ca cutremurele de pământ, moartea celor dragi, căsătoriile, îndoielile etc.”
A patra putere a Spovedaniei: Întărirea nădejdii de mântuire!
Mărturisindu-ne cât mai des păcatele, primim de la Dumnezeu o tot mai mare nădejde de mântuire. Chiar fără să ne dăm seama, unele păcate vor înceta să mai apară pe lista noastră de spovedit.
Să alergăm cât mai des la Spovedanie, iar nu doar în cazul săvârșirii unui păcat grav. Făcând astfel, obiceiurile cele rele nu se întăresc și mai mult, patimile sunt urmărite mai ușor, uitarea nu le poate acoperi de fel, harul se redobândește mai repede, iar lucrările satanice se arată neputincioase.
Împărtășirea cu Sfintele Taine, adică primirea Trupului și Sângelui dumnezeiesc, este cununa mărturisirii păcatelor cu pocăință. Dar, precum am căutat să arăt, chiar și în cazurile în care credinciosul nu primește dezlegarea de a se împărtași, el primește în sine patru mari puteri: cunoașterea de sine, dezlegarea păcatelor, slăbirea patimilor și întărirea nădejdii.
Teodor Danalache
