Fiecărui om îi este scumpă pacea sufletului. Celor care au dobândit pacea sufletului, trupul le poate fi obosit, chinuit, bolnav, sau în permanent zbucium sau mişcare, şi totuşi ei cu sufletul, ancoraţi în Dumnezeu, se află într-o pace stabilă.
Sfântul Serafim de Sarov ne învaţă: „Este necesar să ne străduim în fel şi chip să ne dobândim şi să ne păstrăm pacea sufletului şi să nu ne tulburăm la insultele celorlalţi. De aceea trebuie cu orice preţ să ne oprim de la mânie cu ajutorul pazei şi privegherii asupra noastră înşine, păzindu-ne mintea şi inima de mişcările indecente. Ca să ne putem păstra pacea sufletului, mai trebuie neapărat să evităm şi judecarea celorlalţi. Prin nejudecare şi prin păstrarea tăcerii, ne păstrăm şi pacea sufletului.
Când omul îşi dobândeşte şi îşi păstrează starea aceasta, atunci Dumnezeu îl învredniceşte şi de descoperiri de sus. Ca să ne putem păzi de judecarea altora, trebuie să fim priveghetori cu noi înşine; nu trebuie să primim de la nimeni cugetele cele lumeşti şi trebuie să fim cu desăvârşire morţi lumii.
Neobosit trebuie să luptăm ca să ne păzim inima de gândurile şi influenţele indecente: Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ţâşneşte viaţa (Pildele lui Solomon, 4: 23).
Din păzirea cu trezvie a inimii se naşte curăţia inimii, cea prin care Se vede Dumnezeu, după cuvântul veşnic al Adevărului Care spune: Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5: 8).”
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
