Pelerini cu duhul pe urmele Înaintemergătorului

Călători prin Țara Sfântă, ne aducem adesea aminte de rugăciunea și râvna rar întâlnite ale Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului, pregătitor al lucrării pe care Fiul lui Dumnezeu, devenit Om, avea să o împlinească în lume.

Ioan înseamnă Dumnezeu S-a milostivit, iar această milostivire s-a arătat în chip desăvârșit asupra Înaintemergătorului, care era rudă cu Mântuitorul. Cei doi s-au întâlnit prima dată când erau încă în pântecele mamelor lor. Am vie în minte Icoana întrevederii dintre cele două femei purtătoare de cununi ale sfințeniei care prezintă acest eveniment, Fecioara Maria și Elisabeta, care aveau în pântecele lor doi prunci, prezentă într-o mănăstire din Grecia. Ce prietenie, ce taină, câtă iubire!

Ioan s-a umplut de Duh Sfânt, după cum ne spune evanghelistul, crescând și întărindu-se cu Duhul. Cunoaștem din cuvintele Sfintei Evanghelii și din tradiția Țării Sfinte că avea o viață ascetică desăvârșită, fiind îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică (Marcu 1, 6).

Pe cărările Țării Sfinte putem ajunge în locul nașterii sale, într-o cetate a munților Iudeei, nu departe de Ierusalim, la Ein Karem, apoi putem poposi în pustiul unde a crescut până în ziua când s-a arătat către Israel, când a împlinit 30 de ani, după cum cereau legile iudeilor, pentru a-I găti calea Celui care este Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6).

Profetul Maleahi vorbește despre Îngerul Domnului (Maleahi 3, 1), adică de pregătitorul căii Lui, a Celui care conduce sufletele noastre către veșnicie. Când s-a arătat oamenilor în pustiul Iordanului, Ioan a săvârșit un botez al pocăinței, vorbind despre Cel care avea să boteze cu Duh Sfânt și cu foc. Acest loc se păstrează nu departe de cetatea Ierihonului, amintind de predica Înaintemergătorului.

Spațiul predicii Sfântului Ioan Botezătorul este situat în apropierea locului unde s-a dorit construirea Schitului Românesc de la Iordan, închinat tocmai Înaintemergătorului Domnului, un important popas duhovnicesc pentru pelerinii români.

Sfântul Ioan Botezătorul era intransigent cu cei care-l căutau în pus­tiul Iordanului, unii dintre ei membri marcanți ai partidelor religioase ale vremii, pe care-i numea pui de viperă, iar pe Irod Antipa l-a atenționat că nu se cuvine să ia de femeie pe soția fratelui său, Filip.

La Iordan, Mântuitorul a fost făcut cunoscut oamenilor de Ioan Botezătorul, după cum ne arată Evanghelistul Ioan (cf. Ioan 1, 30-33).

Acolo, în vremea unei propovăduiri pline de zel misionar, cu dorința ca oamenii să se pocăiască, Ioan Botezătorul a avut mulți ucenici, care L-au urmat pe Mântuitorul, formați în duhul împlinirii voii lui Dumnezeu. De aceea, Mântuitorul avea să spună: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuși cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el (Matei 11, 11).

Mergând pe urmele Sfântului Ioan, poposim la Ein Karem, unde se păstrează o parte din zidurile casei în care au locuit marele preot Zaharia și evla­vioasa lui soție, Elisabeta. Tot acolo se păstrează un izvor din care Fecioara Maria a băut apă, loc plin de frumusețe și tainică aducere aminte.

La Ein Karem se păstrează și o piatră de mari dimensiuni, care, după tradiție, ar fi folosit ca ascunzătoare pentru pruncul Ioan când soldații regelui au fost trimiși să omoare toți copiii din zonă, conform poruncii crudului Irod, care se temea de noul Împărat născut la Betleem.

De asemenea, ne aduc aminte de Ioan Botezătorul, pustiul din apropierea locului său de naștere, precum și cel al Iordanului și, implicit, Schitul Românesc de la Iordan, care vorbește despre evlavia românilor arătată întotdeauna față de prietenul Mirelui, Botezătorul Domnului și „pecetea celor două Testamente”.

Un loc special, despre care nu se cunosc prea multe și care punctează un moment important din viața Înain­temergătorului, este și Sevastia, sau Sebasta, lângă Nablus, în Samaria. Acolo, altădată, în vremea profetului Ilie, era un palat unde locuia regele ținutului. Localitatea aflată la o altitudine de aproximativ 200 de metri, se observă în zona respectivă, aproape de munții Efraim (ai Samariei).

Locul cu o istorie de cel puțin 5.000 de ani are din vechime construită o fortăreață pe vârful colinei, înconjurată de ziduri. În apropiere, cum se întâmplă adeseori în vecinătatea unei cetăți sau a unui castel situat pe o înălțime, și-au construit case oamenii locului. Au fost aduși meșteri fenicieni, care au zidit palatul, iar regele Ahab (cca 873-852 î.Hr.) s-a căsătorit cu fiica unui rege fenician din Tir, cum ne arată Cartea I a Regilor.

Ahab a construit și el ziduri, dar a promovat practici străine Legii lui Moise, care nu îngăduia închinarea decât singurului și adevăratului Dumnezeu, încercând să-i abată pe fiii lui Israel de la învățătura lor de credință. Soția lui a construit un templu închinat lui Baal și Astartei, dar și un palat care avea un lux neobișnuit pentru vremea aceea, cu mobilier din cedru și abanos, decorat cu mult fildeș. Arheologii vorbesc despre 200 de plăci de fildeș, lucrate dincolo de Marea Galileei, în Damasc, Tir și Sidon, care au aparținut cândva Palatului lui Ahab.

În această cetate, nedreptatea, indiferența religioasă, lepădarea de credința părinților și adoptarea unui cult idolatru deveniseră regulă, stârnind revolta lui Ilie, care s-a ridicat împotriva celor 900 de slujitori ai lui Baal și ai Astartei (450 pentru primul și 450 pentru cea de-a doua), care mâncau din masa Isabelei, și suporta cheltuielile vieții lor depărtate de Dumnezeu.

Confruntarea de pe Muntele Carmel, din apropiere de Marea Mediterană, amintește că Dumnezeu a ascultat doar glasul profetului Său, al adevăratului slujitor, care a luptat împotriva celor doi suverani potrivnici Dumnezeului Savaot. Știm că, în final, slujitorii mincinoși ai zeităților feniciene au fost omorâți, iar credința în adevăratul Dumnezeu a triumfat.

În Samaria au fost aduse și îngropate osemintele lui Iosif din Egipt. În vremea lui Solomon, Ierusalimul a devenit capitală politică și religioasă și tot acolo s-a adunat poporul pentru a-l proclama rege pe Roboam. Astfel, a zis Samuel către tot poporul: Iată eu am ascultat glasul vostru în toate câte mi-aţi grăit şi am pus rege peste voi (I Regi 12, 1).

Sichemul a continuat să rămână un important loc sacru, deoarece două ale lui Israel au format atunci noul Regat, de Nord, alegând rege pe Ieroboam, stabilindu-și reședința în această cetate.

Distrus și refăcut, Sichemul a redevenit un centru religios și politic. Pe Muntele Garizim a fost construit în veacul al IV-lea î.Hr. un templu care se dorea a fi egalul vestitului Templu din Ierusalim, unde Dumnezeu a dorit să locuiască. Acest templu a fost distrus de Ioan Hircan, în anul 128 î.Hr.

Cunoaștem că Mântuitorul a trecut pe acolo, poposind la fântâna Patriarhului Iacob. Nu știm dacă S-a abătut prin preajma vechiului palat fenician, devenit, în vremea Sa, reședință a regelui Irod Agripa, fiul crudului rege Irod cel Mare, și aflat la o distanță de 10-12 km de fântâna Patriarhului Iacob.

Acolo a fost închis vreme de un an Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. În palat, clădire somptuoasă, plină de bogății și frumuseți trecătoare, exista și o temniță, unde erau închiși potrivnicii regelui. Între aceștia a fost și Ioan Botezătorul. Evanghelia ne spune că regele Irod Agripa îl cinstea pe Ioan, dar l-a închis din pricina intrigilor Irodiadei.

După un an de umilințe și ședere în temniță, omul cel drept al lui Dumnezeu, Ioan, a fost decapitat. I s-a tăiat capul fiind dus pe tipsie de Salomeea, fiica Irodiadei, care s-a purtat ispititor cu prilejul zilei regelui, bucurând invitații care au fost poftiți la ospățul regal.

Astăzi locul este părăsit. Se află în apropiere ruine, ca în atâtea alte locuri din Țara Sfântă. Ele reprezintă reminiscențe ale unei civilizații strălucitoare amintind despre realizări deosebite, într-o vreme când lumea nu cunoscuse astfel de edificii și manifestări opulente, dar în același timp despre nedreptăți cumplite, care L-au mâhnit pe Dumnezeu.

Acolo se află capela, în vechea cetate, iar în centrul localității Sevastia, unde se găsește moscheea arabilor, a fost cândva lăcașul ce adăpostea capul Sfântului Ioan Botezătorul. Ascuns, a fost redescoperit de mai multe ori, având în calendar sărbătorile care marchează evenimentele bisericești legate de personalitatea Sfântului Ioan Botezătorul.

Unul dintre locurile aflării cinstitului său cap este Muntele Eleonului, unde Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălțat la Ceruri.

Astăzi, în Sevastia, se mai găsesc ve­chile amfiteatre, părți ale construc­țiilor de demult, multe pietre, dar și amintirile și prezența plină de nădejde a rugăciunilor Sfântului Ioan Boteză­torul, omul cel drept care a suferit din cauza nedreptăților istoriei. Măslinii care au crescut acolo ne aduc aminte de locurile preferate ale rugăciunilor Sfântului Ioan Botezătorul, care căuta umbra acestora în zilele fierbinți, când a experimentat și el, asemenea Mântuitorului, marea taină a rugăciunii.

Sevastia vorbește celor de astăzi despre ușurința cu care omul refuză șansa de a fi împreună cu Dumnezeu. Istoria omenirii a consemnat multe astfel de momente, însă niciunul atât de revoltător și trist ca acela prin care un popor așteaptă sute de ani ca Dumnezeu să locuiască împreună cu el, iar atunci când Fiul lui Dumnezeu, anunțat de prietenul și Înaintemergătorul Său, Sfântul Ioan Botezătorul, sosește în mijlocul său este nerecunoscut, contestat și, într-un final, omorât. Și poate că astfel de istorii se repetă în orașele și metropolele lumii, unde prezența lui Dumnezeu deranjează din ce în ce mai mult.

† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor 

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
66
Shares
Previous Post

Ce s-a întâmplat cu femeia care a cerut Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul?

Next Post

Regele a tăiat un cap, Împăratul l-a multiplicat în Icoană!

Related Posts