Iubitorul de oameni Dumnezeu
în așa fel a rânduit lucrurile, încât să fim totdeauna
gata să scăpăm la pocăința sinceră
Gândul la moarte este puternic să-l îndemne pe păcătos la pocăință. Moartea ne este cunoscută și necunoscută. Cunoscută, deoarece știm că toți vom muri. Și necunoscută, pentru că nu știm când, unde și cum vom muri. Cu cât trăim mai mult, cu atât ni se scurtează viața, cu atât ni se împuținează zilele și ni se apropie moartea. Astăzi suntem mai aproape de ea decât ieri, și în acest ceas decât cel dinainte. Moartea călătorește nevăzută, în spatele fiecăruia dintre noi, și-l răpește atunci când nu bănuiește. Cu toate acestea, aproape toți oamenii – și mai ales cei sănătoși și puternici – își fac următoarele cugetări despre ei înșiși: „Eu voi trăi încă multă vreme. Sfârșitul meu este foarte departe. Voi aduna bogăție și mă voi desfăta”. Dar moartea se năpustește dintr-odată asupra lui și se sting toate visele și dorințele lui. Și moare repede cel care și-a rânduit viață îndelungată. Iar bunurile și trupul său le lasă în acea lume în care a vrut să-și adune bogăția. Așadar, creștinilor, necunoscut ne este sfârșitul.
Iubitorul de oameni Dumnezeu, Care se îngrijește pentru binele nostru, le-a rânduit astfel, încât totdeauna să fim gata și să scăpăm la pocăința sinceră. Cu ceea ce va pleca omul de aici, cu aceea se va și înfățișa înaintea Judecății lui Hristos.
Fraților, să cugetăm cu luare-aminte la aceste cuvinte și să ne pocăim, ca să nu călătorim spre veșnicie cu păcatele noastre și să ne înfățișăm cu ele la acel scaun de judecată. Dumnezeul nostru cel milostiv ne-a făgăduit mila Sa, însă nu ne-a făgăduit că vom trăi până a doua zi. Și aceasta, pentru ca să fim cu luare-aminte, iar când ne deșteptăm să ne aducem aminte de moartea noastră, să ne îndreptăm, să ne pregătim pentru ieșirea noastră, astfel încât să avem un sfârșit fericit. Înfricoșător este ceasul morții! Toți Sfinții se gândeau la el și plângeau, rugând pe Iubitorul de oameni Dumnezeu să-i miluiască în ceasul acela.
Uimitor! Să plângă Sfinții cugetând la moarte, iar păcătoșii să nu fie mișcați sufletește, cu toate că în fiecare zi văd pe cineva murind. Sărmanilor păcătoși! De ce dormim când diavolul, ca un hoț, ne fură mântuirea? Să scriem în memoria noastră acest ceas al morții și să fim pregătiți. De el va depinde dacă omul va fi veșnic fericit sau veșnic nefericit.
Odată cu moartea i se deschid fiecăruia porțile veșniciei, drumul către veșnica fericire sau veșnica nefericire. De la acest popas omul începe să trăiască sau să moară veșnic. Unde se află acum toți cei care au trăit înaintea noastră și și-au săvârșit viața nepocăiți, în desfrânări și plăceri? Au plecat din această lume, lăsând aici toate bucuriile lor. Fiecare a fost condus la locul său, așteptând Judecata cea de Apoi, când vor primi răsplata pentru faptele lor.
De aceea, pentru că încă nu a venit pentru noi acel ceas, să ne întoarcem din tot sufletul către Dumnezeu cu credință și pocăință, astfel încât să dobândim veșnicia.
Iubite creștine, moartea ne urmează pas cu pas fără s-o vedem și sfârșitul ne ajunge atunci când nu-l așteptăm. De aceea, să te afli mereu în stare de pocăință și pregătit în tot locul și întotdeauna pentru plecarea ta. Robul cel înțelept este întotdeauna treaz și așteaptă clipa când îl va chema Domnul său.
Priveghează și tu, și așteaptă când te va chema Hristos, Domnul tău. Să trăiești așa cum ai vrea să te găsească moartea. Să trăiești cu evlavie și să lucrezi cu frică și cu cutremur la mântuirea ta.
Făcând așa, nu te vei lipsi de veșnica mântuire, pe care ne-a pregătit-o Hristos cu Sângele și moartea Sa. Și așa îți vei sfârși viața ta creștinește. Și cu adevărat fericiți sunt aceia care mor cu credință în Domnul și uniți cu El.
Din Cartea: „CĂLĂTORIE SPRE CER”, Sf. Mănăstire Paraclitu.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.
