,

Poarta Raiului

Demult, a trăit un prinț tare-tare bogat, care era însă și foarte zgârcit. Nu ar fi dat niciodată nimic. Doar că, într-o noapte, a visat că murise și ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfântul Petru i-a spus:

– Vino cu mine să îți arăt unde vei sta de acum încolo. Și au mers ei ce-au mers prin grădinile acelea minunate, până când, la moment dat, au ajuns lângă un palat mare și frumos.

– A, a strigat tânărul prinț, aici voi sta?

– Nu, în niciun caz.

– Dar, cine va sta aici?

– Aici va locui, după ce va muri, grădinarul tău.

– Cum se poate, el care nu are nimic, care e sărac lipit pământului, cum să merite el așa ceva?

– E, nu are grădinarul tău avere pe pământ, fiindcă tot ce câștigă împarte mereu cu cei mai sărmani decât el. Pe pământ nu strânge nimic, fiindcă dăruiește, dar aici uite câte a strâns! Tot ce vezi aici este rodul bunătății lui.

– Bine, și atunci eu unde o să stau?- a mai întrebat nemulțumit prințul.

– Uite acolo, în cocioaba aceea!

– Cum, în șandramaua aia?! Păi acolo sunt doar niște scânduri prăpădite care stau gata-gata să cadă…cum să locuiesc în mizeria aia? E drept așa ceva?

– Sigur că este drept- i-a răspuns Sfântul Petru! Ia gândește-te ce ai dăruit tu! Nimic. Ce ai fi vrut să apară aici!? Dacă ai fi fost bun și darnic cum este grădinarul tău, atunci ai fi avut și tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar așa…Tot ce vezi acolo este rodul zgârceniei tale…

În clipa aceea, tânărul prinț s-a trezit speriat din visul său. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pământ, ci în cer. Nu a mai strâns bogății peste bogății, fiindcă la ce i-ar fi folosit mai târziu?

Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sărmani și, în acest fel, a strâns o avere mult mai de preț: recunoștința celor ajutați de el și binele făcut. Aceasta era averea pe care nimeni nu ar fi putut să i-o fure!

Înțelept ar fi ca și noi toți să procedăm aidoma prințului din poveste, pentru că adevărată este vorba care spune că “Nu rămânem decât ce ceea ce dăruim”.

“Pe calea binelui mai repede obosești odihnindu-te, decât ostenindu-te.” (Sfântul Vasile cel Mare)

Extras din Cele mai frumoase pilde şi povestiri creştin-ortodoxe– Leon Magdan, Editura Aramis – Patriarhia Română, 1998.