Măcar să fie acest Post o perioadă de coacere duhovnicească pentru noi toți! Să dea rod duhovnicesc! Și cum spun Sfinții Părinți, Postul Mare este zeciuiala anului. Zeciuiala pe care o dăruim ca jertfă, ca nevoință, ca asceză, ca post, ca rugăciune, Sfântului Dumnezeu. Căci a poruncit Domnul în Vechiul Testament ca omul să dea zeciuala sa Bisericii și ca milostenie. Noi avem zeciuala nu numai ca milostenie și închinare, ci și ca jertfă duhovnicească. Și aducere în dar Sfântului Dumnezeu a roadelor noastre duhovnicești. Și iarăși grăiesc frumos Sfinții Părinți că primele trei zile ale Postului constituie zeciuiala Postului.

Related Posts
Film: Viaţa şi activitatea Sfântului Nicolae al Japoniei
Clipul beneficiază de subtitrare, care poate fi activată din bară / Cc.
03/02/2025
Scrisoare deschisă către frații care țin calendarul vechi
Părinților și fraților, Revista aceasta, precum bine știți cu toții, dintru început a privit cu simpatie și cu…
17/12/2016
Să nu ne închinăm la odihnă
– Gheronda, atunci când spun: „Atât pot să lucrez, atât rezist eu!”, o spun din iubire de sine?…
22/07/2022