Postul – un act fundamental al vieții religioase personale

Episcopul Vasile Someşanul

În trăirea creștină ortodoxă postul are un loc bine definit. Alături de rugăciune și de milostenie, postul este un act fundamental al vieții religioase personale. Cine nu se roagă lui Dumnezeu, cine nu-l ajută pe aproapele sau nu caută să-și educe voința prin înfrânare, acela nu duce o viață creștină.

Practica și exercițiul postului sunt de mare folos în realizarea echilibrului duhovnicesc de la care poate continua urcușul personal spre înviere. Bazele și deprinderile duhovnicești trebuiesc puse mai ales la vârsta tinereții.

Fiecare om, mai mult sau mai puțin conștient, pe tot parcursul vieții se confruntă într-o formă sau alta cu tentația „fructului oprit”. Tentaţiile vieţii, chiar dacă se confruntă cu natura pe cale de îndumnezeire a credinciosului care actualizează şi sporeşte harul sfinţitor primit la Botez, oricând pot să diminueze sau chiar să anuleze bucuria „rodului Duhului Sfânt”, dacă nu este suficient de prezentă paza minţii, „trezvia duhovnicească”.

Exerciţiul înfrânării, bazat pe rugăciune, post şi milostenie, refac unitatea fiinţială dintre raţiune şi simţire (dintre minte şi inimă) şi centrează preocupările spre readucerea lui Dumnezeu în adâncul inimii şi spre deschiderea iubitoare spre semeni şi spre întreaga creaţie.

În sensul propriu al cuvântului, postul vizează reţinerea pentru un anumit timp de la mâncărurile de natură animalieră şi vine să reconştientizeze sarcina primordială a vieţii omului de a lucra grădina pământului, de a contribui la ocrotirea creaţiei divine.

Dar lucrarea postului, ca exerciţiu al înfrânării şi creşterii duhovniceşti implică, pe lângă o dimensiune intelectuală, şi una spirituală, duhovnicească.

Postul intelectual vizează, în primul rând, impunerea exigenţelor morale asupra activităţilor intelectuale.

Postul spiritual, duhovnicesc vizează reţinerea de la lucrarea iubirii de sine şi ale iubirii de plăcere, slavă şi putere, diminuând iubirea de sine.

Urmând regula postului, trupul şi sufletul se curăţesc, renasc şi se pregătesc pentru transfigurarea în Lumina veşniciei.

Sursa: suplimentul „Filocalia”, noiembrie 1998