Starețul Iacov s-a învrednicit de multe daruri. Cândva a gustat din bucuria Raiului, desfătându-se lăuntric prin privirea frumuseților lui. Aceasta s-a întâmplat pentru prima dată, se pare, în 1989. Nu înțelegea semnificația cuvântului Domnului: “În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt”, și de aceea I-a cerut să-i descopere aceasta. Iar Dumnezeu i-a împlinit cererea. Odată, pe când stătea în genunchi în chilia sa, și-a încrucișat mâinile pe piept și i-a povestit cu nespusă veselie lui D. T.:
– Ieri, iubitul meu Dimitrie, am fost răpit deodată la cer într-o grădină frumoasă, unde erau violete de multe culori și diferite alte flori. Acolo unde mă aflam nu călcam pe pământ, ci stăteam în aer. Era acolo și un alt monah, cu rasă, care îmi arăta niște căsuțe frumoase și îmi spunea: “Înaintează, Iacove!”. “Dar cum să înaintez, căci nu este cărare și voi călca și strica florile”. Dar un alt călugăr mi-a spus: “Nu te teme! Florile acestea nu se strică. Înaintează!”. Înaintam și florile nu se stricau. Glasul său, spunea D. T., era schimbat, fața lui era plină de pace, având acel surâs dulce de neuitat.
Cu cât se apropia mai mult de sfârșitul vieții lui vremelnice, cu atât trăia mai multe experiențe de acest fel. Și cugetând la ele nesocotea orice desfătare lumească, chiar și pe cea mai firească sau pe cea mai neprimejdioasă.
Din recunoștință, L. i-a adus și i-a pus înaintea Icoanei Domnului răstignit un covoraș, deoarece după atâtea ore zilnice de rugăciune făcută în genunchi, i se răneau genunchii și îl dureau. Dar de îndată ce a văzut covorașul s-a supărat și l-a scos afară:
– Iacov este călugăr de 40 de ani… și acum să pună covor?”
Starețul disprețuia tot ceea ce aducea desfătare trupească. El se nevoia și căuta numai desfătarea duhovnicească, pe care i-o dădea Dumnezeu în timpul nopților prin experiențe sfinte, dar și prin închinători.
Unul dintre aceștia a fost și Vartolomeu, mitropolitul Calcedonului. La 2 octombrie 1989 a liturghisit în mănăstire. Starețul s-a bucurat în mod deosebit și i-a proorocit încă de atunci, pe când patriarhul Dimitrie nu avea încă vreo problemă serioasă de sănătate:
– Preasfinția Voastră veți deveni patriarh! Veți păstori Biserica lui Hristos și vă doresc să vizitați Mănăstirea Cuviosului David și ca patriarh.
Peste doi ani s-a pus problema alegerii noului patriarh, căci smeritul Dimitrie adormise în Domnul. În octombrie 1991 Starețul l-a întrebat pe părintele P. și a aflat că multe din cele referitoare la alegere depind și de guvernul turc, care poate șterge numele unor mitropoliți sinodali din catalogul candidaților. Atunci a coborât în Biserică și s-a rugat Cuviosului David. După ce a ieșit, a spus părintelui P.:
– Eu, părintele meu, am făcut rugăciune către Cuviosul David și i-am spus: “Tu, Sfinte David, m-ai ascultat în toate cele ce ți-am cerut. Nu știu ce vei face, dar du-te în Turcia și încurcă-i pe turci și hârtiile lor. Și îngrijește-te ca părintele Vartolomeu să iasă patriarh”.
Mai târziu, când l-au înștiințat că Vartolomeu a fost ales patriarh, plin de bucurie, s-a ridicat în picioare, și-a făcut cruce și a spus de trei ori: “Slavă Ție, Dumnezeule!“
Extras din Fericitul Iacov Tsalikis- Egumenul Sfintei Mânăstiri a Cuviosului David–Stelian G. Papadopoulos, Editura Evanghelismos, 2001.
Puteți citi și:
