„…îl priveau pe furiș pe preot în vreme ce consuma Sfintele…”
S-a făcut multă vâlvă despre insula Spinaloga, luând pricină de la cartea cu titlul „Insula”, a scriitoarei engleze Victoria Hislop.
Unul din elementele istorice despre care suntem informați este că leproșii care locuiseră în Spinaloga fuseseră foarte revoltați împotriva lui Dumnezeu, pentru pricina că boala lor a fost o încercare mare și insuportabilă.
Un preot din Gherapetra a îndrăznit cândva să-i cerceteze și să liturghisească la Sfântul Panteleimon, bisericuța care fusese în insulă și apoi s-a ruinat, împreună cu tinerii ei locuitori.
Se spune că la prima Liturghie nu a mers nimeni. Leproșii ascultau cu pizmă psalmodia din celulele lor, uneori acoperind-o cu gemetele lor, iar alteori cu blestemele lor. Preotul însă a mers din nou la ei. La această a două vizită, unul din bolnavi a apărut cu curaj în pragul bisericii și i-a spus:
– Părinte, voi sta la Liturghia ta, însă numai cu o condiție. La sfârșit mă vei împărtăși. Și dacă Dumnezeul tău este atotputernic, tu, după aceea vei consuma Sfintele, netemându-te de lepra mea.
Preotul a făcut semn de aprobare. Această discuție a fost auzită la celulele din apropiere și au început unii să se adune lângă biserică, acolo unde era o mică deschizătură, prin care se putea vedea în Altar. La sfârșitul Liturghiei leproșii pândeau prin acea deschizătură și l-au văzut pe preot îngenuncheat în fața Proscomidiarului și consumând cu lacrimi Sfintele din Potir.
A trecut o lună. Leproșii îl așteptau. Credeau că de data aceasta va veni ca bolnav, iar nu ca preot. Însă preotul s-a întors sănătos și rumen la față și cu însuflețire a început să bată toaca vechii bisericuțe. De atunci, vreme de cel puțin zece ani, Spinaloga și-a avut preotul ei. Leproșii și-au refăcut singuri biserica și odată cu ea și-au refăcut și credința. Se împărtășeau regulat și totdeauna priveau pe furiș pe preotul lor în vreme ce consuma Sfintele, ca să se încredințeze că „minunea” din Spinaloga s-a săvârșit iarăși.
În 1957, odată cu descoperirea antibioticelor și vindecarea leprei, leprozeria s-a închis și insula s-a pustiit. Numai preotul a rămas în insulă până în 1962, pentru ca să-i pomenească pe leproși până la cinci ani după moartea lor.
Iată deci un erou contemporan, care nu a fost cinstit de nimeni pentru lucrarea sa. Și, dacă ați observat, nu am menționat numele lui, pentru că nu-l cunoaștem. Îl cunoaște însă, cu siguranță, Dumnezeu. Și aceasta este de ajuns.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.
