Dacă aș întâlni un preot și un Înger, m-aș pleca întâi preotului până la pământ și i-aș sărută mâna sfințitoare și apoi m-aș pleca Îngerului. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Deoarece preotul are îndrăzneală la Dumnezeu prin Har să jertfească la epicleză pe Însuși Fiul, transformând pâinea și vinul în cinstit Trup și Sânge dumnezeiesc.
Asemenea mielului este preotul. Jertfă și iar jertfă!
Preotul vine dintre oameni, a fost copil, a studiat, a iubit și suferit, s-a căsătorit sau călugărit, slujește într-o Biserică sau mănăstire, tămăduiește răni, ascultă spovedanii, mângâie, răbdă, iartă, așteaptă, râde, glumește, se chinuie.
Preotul trăiește între oameni, dar nu trebuie să se asemene cu ei. Disponibil tuturor, dar niciodată să dea semne de oboseală. Veșnic prezent, huiduit când cade, trecut cu vederea când zidește, un personaj atipic. Preotul se aprinde uneori și ceartă, de cele mai multe ori uită și merge mai departe.
Este nedreptățit, dar niciodată nu are voie să-și caute dreptate. Se roagă pentru mii de oameni, este lovit din mii de părți. Îmbracă, hrănește, predică, slujește cu timp și fără timp. Este ultimul la care apelăm, dar uneori primul care ne ascultă cu adevărat.
Plânge când își vede nimicnicia, suferă când nu reușește să trezească inimile împietrite. Nădăjduiește toată viața în iertarea Tatălui pe care L-a slujit.
Preotul este buretele care șterge păcatele lumii, cu riscul de a pierde propria veșnicie!
