Când întreaga creștinătate prăznuia în anul 1955 ziua cea mare a Sfintelor Paști, a venit pe lume un prunc care a primit numele Ionel, ce avea să grăiască peste ani despre Lumina lui Hristos, mărturisind permanent celor pe care i‑a întâlnit că, în Ziua Învierii, nimeni nu trebuie să plângă pentru păcate.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că în ziua de Paști tuturor, din mormânt, iertare a răsărit.
Fiu al Învierii vreme de 70 de ani, Ionel preotul se îndreaptă către Lumina neapusă, mărturisind acum cum a propovăduit în toți acești ani că Hristos a înviat și a dăruit celor din mormânturi iertare și viață veșnică.
I‑am cunoscut îndeaproape pe părinții lui, Ana și Constantin Marian, oameni gospodari și credincioși, care au trăit într‑unul dintre locurile cele mai frumoase ale satului Rădășeni.
Livadă, pomi plini cu roade, vie din belșug, din care se făcea un vin bun, ce se îndrepta în fiecare zi de sărbătoare spre pregătirea dumnezeieștii Euharistii.
În casa lor au poposit în anii încercărilor Cuviosul Cleopa Ilie, Cuviosul Paisie Olaru, ieromonahul Gherasim Câmpanu și alții, rămânând, alături de altele, mărturie a trecerii prin sat a unor oameni cu viață sfântă, care au făcut multă misiune.
Pe acești Cuvioși ai monahismului românesc, Ionel Marian i‑a cunoscut de timpuriu.
Mergea împreună cu bunicii și consătenii la hramurile mănăstirilor, îndeosebi la Sihăstria Secului, unde, la sărbătoarea Sfinților Ioachim și Ana, mai mult de jumătate dintre pelerini veneau din satul livezilor nesfârșite.
S‑a dus la Seminar din dorința de a deveni preot, fiind, cred, primul dintr‑o generație numeroasă care, după aproape 40 de ani, a ales, dintre tinerii satului Rădășeni, drumul slujirii Bisericii.
Odată cu înscrierea sa la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț a fost ca un deschizător de drumuri…
A agonisit în timpul studiilor, la Seminar și la Institutul Teologic de Grad Universitar din București multă știință de carte.
Bogăția slovelor teologice le‑a împletit cu seriozitatea, dar mai ales cu inima sa candidă, glumele, unele snoave și vorbe de duh, având puterea să îi ajute pe unii în momentele grele ale vieții, atât pe prieteni, colegi și oameni apropiați, cât și pe cei pe care i‑a păstorit sub poalele Munților Stânișoara, în Parohia Sasca, care avea cândva cinci sate și trei Biserici (Sasca Mare, Sasca Mică și Păiseni), slujind apoi ca preot la Parohia „Sfântul Ilie” din Fălticeni.
A fost hirotonit diacon în Catedrala Mitropolitană din Iași de către Mitropolitul Teoctist al Moldovei și Sucevei și preot de către Episcopul Romanului și Hușilor, Eftimie, mai târziu devenit Arhiepiscop (în ziua prăznuirii ocrotitorului său spiritual, la 20 ianuarie, Părintele Ionel îndreptându‑se către Jertfelnicul cel mai presus de Ceruri).
A avut mari bucurii, cum au fost ale uceniciei, pe lângă oameni sfinți de la care a învățat smerenia și sinceritatea, dar și puterea de a recunoaște ceea ce ține de neputința naturii umane.
Avea curajul de a spune lucrurilor pe nume în ceea ce îl privea, dar despre comunitățile din care a făcut parte. Pe lângă bucuria și împlinirea misiunii preoțești vreme de aproape jumătate de veac, a avut și multe încercări.
Din neștiute judecăți ale lui Dumnezeu, la începutul slujirii sacerdotale, prunca Cristina s‑a mutat la Domnul la o vârstă fragedă, iar la deplină maturitate, fiul său, Teodor Constantin, care devenise preot și slujea împreună cu el la Parohia „Sfântul Ilie” din Fălticeni, în mod neașteptat, a plecat la Domnul, când avea vreo 30 de ani, lăsându‑și îndurerați părinții și, aș spune, un ținut întreg, care îi cunoștea pe tânărul preot și pe vrednicul său tată.
Avea o extraordinară forță interioară, care i‑a dat puterea să meargă înainte, dincolo de toate încercările, unele la limita suportabilității umane.
Dintre cuvintele pline de tâlc rostite în anii când asupra trupului său au venit multe încercări și suferințe, găsea puterea să se roage, zicând: Doamne, mai dă‑mi o zi, ca să mai spun o dată iartă‑mă!
Cu puțin timp înainte de a împlini 70 de ani și de a intra în zilele de pregătire pentru slăvita sărbătoare a Învierii Domnului, preotul Ionel Marian se adaugă celor din veac.
Întrucât odinioară, în casa lui, au poposit oameni sfinți, care au fost primiți cu toată inima, cum se cuvenea, ne rugăm cu smerenie să‑l primească pe acest rădășenean la vămile văzduhului și să pună pentru el o vorbă bună, așa cum Părintele Ionel spunea adeseori cuvinte înțelepte, spre a fi lăsat să intre întru bucuria Stăpânului și a afla plată după atâtea și atâtea încercări.
† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
Sursa: http://ziarullumina.ro.
