Să facem binele din dragoste pentru Hristos

– Părinte, mă tem atunci când mă gândesc la anii grei ce ne aşteaptă.

– De ce te temi? Oare vei merge în iad să te chinuieşti împreună cu diavolii? Să spui: „Ajută-mă, Hristoase al meu, să merg în Rai ca să nu Te mâhnesc, pentru că este dureros ca după atâtea câte ai făcut pentru mine să mă ştii în iad!”, aceasta o înţeleg. Dar să vrei să mergi în Rai ca să nu te chinuieşti, aceasta nu are mărime de suflet. Nu o spun aceasta ca să lăsăm viaţa noastră să devină dezordonată, să facem neorânduieli şi să mergem în iad, dar de multe ori intră egoismul la mijloc şi spunem: „Să fac binele ca să nu pierd Raiul”. Însă de am avea mărime de suflet, am cugeta: „Atâţia oameni vor merge în iad, sărmanii, care nici în această viaţă nu au simţit măcar puţină bucurie adevărată, iar eu să mă gândesc la mine?”. Sincer vă spun, nu mă preocupă unde voi merge. Pe mine m-am lepădat demult. Nu că vreau să fiu departe de Hristos şi de aceea nu mă preocupă faptul dacă merg în Rai, dar scopul meu nu este să fac binele ca să merg în Rai. „Chiar de mă vei lepăda, Hristoase al meu, tot mulţumit voi fi, căci nu sunt vrednic de Rai”.

Astăzi viaţa noastră a devenit lipsită de bucurie şi grea pentru că s-a împuţinat eroismul, mărimea de suflet. Chiar şi oamenii duhovniceşti gândesc negustoreşte. Ajung să trăiască o viaţă, chipurile, duhovnicească, dar de fapt caută să se desfăteze de orice până acolo încât să nu se osândească. Unii ca aceştia socotesc: „Asta osândeşte? Nu osândeşte. Deci mă pot desfăta de ea”. În problema postului spun: „Mâine este vineri. În seara aceasta pot să mănânc carne până la douăsprezece fără cinci. Aşadar adu să mâncăm! După douăsprezece nu mai merge. Se schimbă ziua, este păcat”. Adică vor ca nici Raiul să nu-l piardă, dar şi în această viaţă să se desfăteze. Şi astfel prin prisma acestei cugetări negustoreşti a lor văd şi cele despre păcat şi cele despre iad. Însă de ar fi gândit cu mărime de suflet, ar fi spus: „Hristos S-a răstignit şi a suferit atâtea pentru mine şi eu cum să-L rănesc cu o faptă păcătoasă de a mea? Nu pentru altceva nu voiesc să merg în iad, ci pentru că nu voi putea suferi să-L ştiu mâhnit pe Hristos pentru faptul că sunt în iad”.

Să nu facem binele cu socoteli, ca să luăm plată, ci să ne nevoim din dragoste pentru Hristos. Orice facem, să-l facem curat, pentru Hristos. Să luăm aminte să nu aibă înlăuntru ceva omenesc, iubire de sine, interes etc. Să avem în minte că Hristos ne vede, ne urmăreşte şi să încercăm să nu-L mâhnim. Altfel se destramă şi credinţa şi dragostea noastră.

Şi dacă cercetăm cele pe care le facem în viaţa duhovnicească: nevoinţă, post, priveghere etc., vom vedea că toate ne ajută să avem şi o bună sănătate trupească. Doarme cineva pe pat tare? Şi medicii recomandă aceasta, zicând: „Să dormi pe saltea tare, pentru că nu-ţi foloseşte să dormi pe moale”. Sau facem metanii? Alţii fac gimnastică să-şi întărească muşchii. Doarme puţin? Somnul mult îl moleşeşte pe om. Nu se spune: „Acesta este adormit, celălalt este treaz”? Adică cele duhovniceşti pe care le face îl ajută şi la sănătatea lui trupească. Apoi înfrânarea îl ajută mult pe om. Vezi cum şi cei care se ocupă cu diferite feluri de cercetări etc. caută să trăiască o viaţă curată, să nu fie ameţiţi, ca să aibă luciditate. Noi desigur nu ne înfrânăm din aceste pricini, ci dinlăuntrul celor duhovniceşti pe care le facem iese şi acel lucru pe care şi-l doresc mirenii. Adică atunci când facem lucrul duhovnicesc, din aceasta vine şi sănătatea trupului.

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
48
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Marcu 11, 22–26; Matei 7, 7–8)

Next Post

Buchet de lacrimi

Related Posts