A fi profesor este o bucurie şi o responsabilitate mare. A fi profesor de religie este o binecuvântare, având o mare răspundere în misiunea aleasă. Profesorul de religie este ajutat în misiunea sa de către preotul slujitor la biserica din apropierea școlii. Acest ajutor l-am simțit încă de la început. În primul an de învățământ la Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploiești, am mers la Biserica „Sfântul Pantelimon”, fiind întâmpinată de chipul luminos al părintelui Petre Buldan, trecut la cele veșnice. Am continuat colaborarea cu părintele Gabriel Băzăvan, încercând să-i ajutăm pe elevi să depășească problemele cu care se confruntă.
Profesorul de religie este cel care poate să-l înţeleagă cel mai bine pe elev, dar şi să-l cunoască, acordându-i încrederea de care el are atâta nevoie astăzi. În creştinism, Mântuitorul Hristos este, prin excelenţă, Învăţătorul. Activitatea Sa este centrată pe chemarea omului la desăvârşire: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48). Astfel, ca profesori de religie avem datoria să-l ajutăm pe elev să-L cunoască pe Dumnezeu, care este Iubire. Cu ajutorul orei de religie, copiii vor fi capabili să integreze mesajul lui Hristos în viaţa lor personală şi socială, să înţeleagă importanţa cultului ortodox şi influenţa pe care acesta o are în viaţa noastră, să asculte şi să ajungă la o mai bună înţelegere a semenilor şi a lumii, să identifice şi să folosească sursele valorilor creştine, să fie în măsură să evidențieze reperele vieţii religioase din societate.
Mare mi-a fost bucuria când am văzut dragostea elevilor din liceul nostru pentru ora de religie, solicitând participarea necondiṭionată la această disciplină în proporție de 98%. Mi-am dat seama că atât părinṭii, cât ṣi elevii au ales cu mintea ṣi cu sufletul să frecventeze ora de religie. Nu pot fi descrise în cuvinte frumusețea și profunzimea acestei discipline. Elevii, însă, au înṭeles importanța și necesitatea religiei ṣi faptul că, în aceste vremuri grele, nădejdea ṣi ajutorul sunt la Dumnezeu ṣi de la Dumnezeu. Ora de religie trebuie să fie deosebită, o oră în care elevul să se simtă într-un spaţiu spiritual, în care să predomine iubirea creștină, înţelegerea, răbdarea, bunătatea și înțelepciunea.
Responsabilitate educativă și soteriologică
Profesorul de religie este responsabil pentru evaluarea şi realizările elevilor, în general. El încearcă să deschidă sufletul lor spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi spre o viaţă în care ei să observe şi să urmeze valorile creştine. Profesorul de religie trebuie să cunoască foarte bine învățătura Bisericii și mentalitatea tinerilor cărora li se adresează. Am văzut elevi speriați de unele discipline: învață, iau note mari, dar nu le vor iubi niciodată. Responsabilitatea noastră este una foarte mare, este educativă, dar și soteriologică (în perspectiva mântuirii). De modul în care profesorul de religie reușește să-și apropie elevii depinde formarea gustului pentru sacru, dezvoltarea sentimentului religios. Nu este datoria noastră de a împărți clasa de elevi în cei de-a dreapta ṣi cei de-a stânga… Nu avem de unde ṣti când se va afla fiecare pe drumul Damascului… Te „sâcâie” elevul la ore? Să ai milă, nu înverșunare! Ṭi se pare că-i pierdut? Pentru Hristos nu este! El face din desfrânați sfinți, din tâlhari cuvioși, din prigonitori apostoli. Aceasta nu este lucrarea noastră, ci a Lui, a Învățătorului Suprem. Știu doar că dragostea este cea care schimbă suflete. Dacă elevul nu vede la profesorul de religie dragoste jertfelnică, lucrurile nu se pot schimba, roadele nu vor apărea prea repede. Dumnezeu este Iubire. De aceea trebuie să avem și noi dragoste și să slujim, cu timp ṣi fără timp, lui Hristos și tinerilor elevi pe care El ni i-a încredințat.
Prezența preotului în viaţa şcolară este cheia succesului pentru profesorul de religie, de aceea m-am bucurat sufleteşte de colaborarea cu părintelui Petre Buldan timp de 17 ani. Am găsit la părinte salvarea din foarte multe situații și un răspuns bun la orice dilemă și problemă controversată cu care m-am confruntat. Niciodată nu am auzit în vocabularul dumnealui expresiile: „nu pot”, „nu am timp”, „este prea târziu”, „vino altădată”, „nu am acum”. A fost permanent preocupat de problemele şcolii, ale elevilor şi profesorilor. Prezenţa Preacucerniciei Sale în şcoală, la început de an şcolar, la Botezul Domnului, în luna martie – sfeştania din timpul Postului Paştelui, a lăsat bucurie şi linişte pe chipul elevilor şi al cadrelor didactice. Dragostea faţă de elevii liceului, care aveau rezultate deosebite la disciplina Religie, o arăta prin premierea acestora cu icoane, cărţi, diplome şi excursii. Timp de doi ani am redactat împreună revista şcolară „Nihil sine Deo”, cu articole ale elevilor ṣi ale profesorilor, pe diferite teme religioase. Căldura sufletească şi bucuria cu care îi primea pe elevi părintele Petre la Taina Spovedaniei şi la Sfânta Liturghie nu pot fi redate în cuvinte. Elevii au nevoie de mângâiere şi de mult curaj ca să nu cadă în deznădejde. Dacă îi iubim cu adevărat şi le dorim binele, să-i ajutăm să-şi găsească un duhovnic pentru a lucra cu multă răbdare cu aceste fiinţe dragi lui Dumnezeu.
Profesorul de religie și preotul au datoria de a colabora în vederea susținerii și îmbunătățirii orei de religie. Această conlucrare este benefică în dezvoltarea duhovnicească a tinerilor liceeni, care sunt total debusolați în această perioadă a adolescenței. Ei au nevoie de foarte multă comunicare, înṭelegere, răbdare, ascultare din partea adulṭilor. Pe acestea le pot găsi, cu siguranță, la preot și la profesorul de religie.
Fiecare vârstă are nevoie de educație religioasă. Biserica, Familia și Școala sunt cele mai importante în educația tinerilor de astăzi. Biserica este „casa părintească” pentru toṭi. Elevii care vin la biserică pot învăța multe lucruri pe care nu le-au știut înainte. Trebuie primiți cu bucurie și respect, fiind locul unde preotul, cu multă bunătate, le arată calea vieții și cum să participe la sfintele slujbe în biserică. Tinerii au foarte multe întrebări și vor să afle răspunsul la ele, dar pe înțelesul lor.
În acest fel, profesorul de religie îi va ajuta pe elevi să înțeleagă faptul că adevărata corabie ce duce la mântuirea sufletului este Biserica. Ea este mama care ne strânge la sânul său. „Biserica Ortodoxă este mama neamului românesc”, așa cum frumos mărturisea poetul nostru Mihai Eminescu. Grija și căldura Bisericii trebuie să nu le lipsească tinerilor elevi. Astfel, aceștia pot conștientiza că, în afara Bisericii, nu există mântuire. În cadrul educației religioase, elevii sunt învățați să dobândească și simțul misiunii și al responsabilității, prin mărturisirea credinței, prin cuvânt și faptă.
Cristina Parniu este profesoară la Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploiești.
Prof. Cristina Parniu
Sursa: http://ziarullumina.ro
