Cuviosul părintele nostru Teodor Sicheotul, un om al lui Dumnezeu şi făcător de minuni, era încercat de multe boli trupeşti, potrivit cu cele spuse de marele Apostol Pavel[1]. Boala sa o considera ca pe o binecuvântare a lui Dumnezeu şi ca un dar al Proniei Sale. Ştia că Dumnezeu „făgăduieşte sufletelor o mare răsplată pentru pătimirile lor trupeşti”. Astfel vorbeşte Dumnezeu, atunci când nu este de acord cu drepţii care se roagă să se îndepărteze boala de la trupul lor: „Îţi este de ajuns Harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”[2].
Odată acest Cuvios s‑a îmbolnăvit de o boală de ochi. Această boală îl cerceta în fiecare an, timp de o lună şi jumătate, în perioada verii. Însă el mulţumea foarte mult lui Dumnezeu pentru ea. Prin această boală se desăvârşea şi mai mult puterea lui Dumnezeu în nevoitorul lui Hristos. Pentru alinarea acestei suferinţe a fost îndemnat de Dumnezeu să iasă din însingurarea şi din mănăstirea lui şi să meargă la biserica Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea, care se găsea la Sozopolis. Cuviosul dorea de mult timp să vadă darul cel dumnezeiesc ce izvora acolo.
Căci, cu adevărat, trebuia ca şi acesta să se împărtăşească de puterea dumnezeiască ce izvora acolo, ca să scape astfel de unele primejdii ce l‑ar fi aşteptat.
Când a ajuns la Sozopolis, a intrat în cinstita biserică a Preasfintei Fecioare Maria, de unde iese mirul cel dumnezeiesc. Acolo şi‑a întins mâinile sale în chipul crucii şi a început să se roage în faţa icoanei celei minunate care izvora mir. Prin dumnezeiasca lucrare, mirul s‑a strâns ca într‑un balon de săpun, iar cuviosul s‑a uns apoi cu el, pe faţă şi pe ochi. Toţi cei care au văzut aceasta spuneau că„într‑adevăr acesta este o slugă vrednică a lui Dumnezeu”. Astfel, prin harul Maicii Domnului, Cuviosul şi‑a recăpătat în chip minunat sănătatea şi a scăpat de suferinţa de ochi.
[1] II Corinteni 12, 7.
[2] II Corinteni 12, 9.
Extras din Patericul Maicii Domnului– Arhim. Teofilact Marinakis, Editura Evanghelismos.
