Influența tragică a ateismului, materialismului si ocultismului asupra societății contemporane a făcut să crească considerabil nivelul criminalității si al sinuciderilor. Psihologii si sociologii instruiți, situându-se pe poziții materialiste, s-au dovedit a nu fi în stare să explice natura acestui fenomen. Oameni în cea mai mare parte asigurați din punct de vedere material, din familii aparent îndestulate, săvârsesc – adesea în mod surprinzător pentru cei din jur – crime sângeroase îngrozitoare. Care e cauza? Unde se găsesc rădăcinile acestui rău? – se întreabă savanții care neagă existența sufletului si a lumii nevăzute de noi. Or, cauza se găseste tocmai în suflet si în influențele ce ne parvin din lumea nevăzută. Locul cel sfânt nu este niciodată gol si izvorul sărat nu poate să dea apă dulce – spune Apostolul Iacov (Iac. 3, 12), iar omul nu poate ocupa o poziție neutră în lumea spirituală. În virtutea formației sale ontologice, el trebuie să se alăture binelui ori răului, lui Dumnezeu ori diavolului.
Omul care nu Îl cunoaste pe Dumnezeu si poruncile Lui trăieste în această lume, în mod obisnuit, după logica pasiunilor sale. Tinde să facă ceea ce-si doreste, ceea ce-i produce plăcere. Cu alte cuvinte, îsi satisface, în fond, propriile necesități si patimi trupesti si sufletesti. Din acestea fac parte: a mânca si a bea, a avea relații amoroase, a câstiga mulți bani, a avea un serviciu prestigios, a se bucura de respect, slavă etc. Toate aceste dorințe, neînfrânate de credința si năzuința spre Dumnezeu, nesubordonate scopului principal comun al desăvârsirii duhovnicesti, ajung să fie hiperbolizate, devin un scop în sine si se transformă în patimi. Orizontul intereselor vieții omenesti se îngustează practic până la satisfacerea doar a pasiunii sau pasiunilor dominante: a bea, a duce o viață desfrânată, a agonisi bani si obiecte, a domina asupra altora s.a.m.d.
Demonii caută în fel si chip să adâncească pasiunile omenesti, căci prin ele, ca printr-un canal propriu naturii lor, ei capătă acces la sufletul celui păcătos. După cum ne învață Sfinții Părinți, îndeosebi Sfântul Grigorie Sinaitul, fiecare demon are o anumită „specializare”, preferă să se găsească într-un mediu anumit de pasiuni, alimentându-se si întărindu-si puterile din energia pasiunilor. Senzualitatea excesivă înfierbântă pe un soi de demoni, alt soi înclină spre beție, alții se hrănesc din mânie s.a.m.d.
Potrivit Tradiției patristice, demonii acaparează atât sfera gândurilor omului (sugerându-i diferite idei si închipuiri), cât si pe cea senzitivă prin aprinderea în om a senzualității excesive, a iritării, mâniei, tristeții, descurajării s.a.m.d. De aceea orice crestin care doreste să ducă o viață duhovnicească, trebuie să fie treaz, adică să vegheze atent asupra gândurilor si simțămintelor lui. Este inadmisibil să se urmeze orbeste toate sentimentele si dorințele. Sfânta Scriptură, poruncile lui Hristos, experiența Sfinților Părinți si povețele lor asupra problemelor care îi frământă pe oameni reprezintă piatra de încercare cu ajutorul căreia se poate identifica calitatea si sursa din care îți vin gândurile si sentimentele, altele în afară de glasul firesc al constiinței. Necredinciosilor, necrestinilor nu le rămâne pentru a se orienta în viață decât glasul propriei constiințe, si e bine dacă acest glas nu este deformat si nu este înăbusit de educația gresită, de viața trăită în păcat. Etimologic, cuvântul „constiință” ar putea să fie descifrat ca fiind stiința în comun, dată în comun cu cineva. Această constiință a fost dată de la facerea lumii întregului neam omenesc, si fiecare individ nou-născut întotdeauna este dotat cu ea.
Cu alte cuvinte, acesta este glasul lui Dumnezeu în sufletul omului, pivotul moral-spiritual, protejându-l contra degradării si pieririi. Si dacă omul, nesocotind mustrările de constiință, continuă să facă rău, atunci glasul ei – sub influența păcatului – slăbeste, iar după aceea dispare cu totul; persoana îsi pierde orice orientare moral-spirituală.
Omul care nu duce un mod de viață crestin, rămâne neajutorat în fața acțiunilor duhurilor necurate, care – prin canalele descrise mai sus – pătrund în suflet si pun stăpânire pe el. În consecință omul devine un posedat, adică unul care execută cu supunere voința demonului, adesea într-un mod imperceptibil pentru el însusi. Gradul de posedare a omului, adică măsura supuseniei lui în fața relei-voințe străine, este direct proporțional gradului său de senzualitate, care trece, în apogeul ei, în posedare, în acea stare în care omul nu-si mai stăpâneste deloc trupul, cuvintele si acțiunile. Legătura dintre suflet si trup se dereglează, în om pătrunde rea-voința străină, si duhul necurat începe a dicta trupului. Exemple numeroase de cazuri de acest gen găsim în Evanghelie (cf. Mt. 8, 16; 15, 28; Lc. 6, 18; 13, 11).
Altă cauză a obsesiei rezidă în practicarea ocultismului în toate formele lui. Practicarea pasionată a astrologiei, magiei, activităților extrasenzoriale, interesul si contactul cu poltergeistul, cu OZN-urile si OZN-auții îl fac pe om deschis pentru contactul mistic si influența spiritelor rele, ceea ce conduce în ultimă instanță la demonizarea „contactorilor”, la moartea lor spirituală. Există date sigure că numărul contactorilor de OZN-uri creste cu adevărat în progresie geometrică. Ei se întrunesc în asociații numeroase, editează reviste de specialitate, țin conferințe. De pildă, potrivit datelor lui V. Davîdov, numai la conferința de la Kemerovo au luat cuvântul aproximativ 300 de „contactori”, toți reprezentanți ai unei singure regiuni Kuznețk.
Potrivit mărturiilor Sfântului Ioan Gură de Aur, demonul nu-l lasă în pace pe omul ce i s-a vândut până nu-l face asemenea lui sau până nu-l aduce la sinucidere.
Această teză este bine confirmată de viața din toate zilele noastre. În psihiatria judiciară se utilizează termenul de „idee fixă”, care se mai interpretează ca „pasiuni violente”. Iată ce citim în acest sens în manualul de psihiatrie judiciară: „La dereglările de voință pot fi raportate stările impulsive ce se caracterizează prin apariția unor porniri de neînvins sau greu de învins de a săvârsi cutare sau cutare acțiuni, fără nici o decizie preliminară. Se discern, de regulă, câteva stări impulsive: acțiunile impulsive catatonice poartă de cele mai multe ori caracterul unor acte lipsite de sens, nemotivate, agresive si destructive. Adesea bolnavii trăiesc aceste stări ca si cum s-ar supune unei voințe străine (sindromul Kandinski)”. Dacă însă cineva comite o crimă împotriva voinței sale, sub influența irezistibilă a ceva evident străin de el, adică a unei voințe străine, atunci ne întrebăm a cui este această voință nefastă? Nu a acelui duh căruia noi îi zicem duhul răului? În ultima vreme, în țara noastră a crescut considerabil numărul omuciderilor nemotivate. Un om ucide pe altul în aparență de la nimic, fără a avea un temei. V. Kalita, într-un articol intitulat „Cine mă va ucide mâine”, descrie trei crime îngrozitoare. Primul caz: un tânăr de douăzeci de ani, pe nume Skorobogatov, si-a bătut mama, a rănit grav cu cuțitul pe tatăl său vitreg, iar peste cinci zile a omorât un adolescent, care încerca să-si apere tatăl de care îsi bătea joc ucigasul.
Un anume Radopupov, fiind beat, i-a înjunghiat mortal pe cunoscuții săi Ana si Aleksandr, fără nici un motiv. Un altul, Zavaruiev, a luat la o plimbare în pădure doi copii minori, si aici i-a venit ideea să-i omoare pe copii, pentru a se răzbuna împotriva surorilor mai mari ai acestora care au refuzat să se căsătorească cu el.
Autorul articolului, studiind cazul lui Zavaruiev, scrie: „El a trăit si a crescut ca mulți băieți de la țară. A învățat la scoală, a făcut armata, după care a lucrat în colhoz. Niciodată si nicăieri el nu a petrecut o zi cu ucigasi sau cu alți răufăcători. N-a stat nici o oră la închisoare, în colonie, în zonă… Si dintr-odată, o asemenea cotitură în viață: criminal, ucigas. Pentru mine, cel mai cumplit mi se pare caracterul ordinar al persoanei criminalului, adică el este la fel ca o mulțime de alți oameni. E îngrozitor să stii că această mulțime trăieste alături de noi: umblă pe pământ, privesc, vorbesc… Si pe neasteptate, ca din senin, „din cauza unor neînțelegeri” pun mâna pe cuțit si îl înfig în pieptul cuiva dintre noi sau copii nostri”.
Mai departe, comentând cazurile expuse mai sus, V. Kalita scrie: „societatea arde în focul criminalității”, si e îngrozitor mai cu seamă faptul că această criminalitate „este oarecum spontană, luând proporțiile unui adevărat război civil (fiul îsi ucide tatăl, mama; fratele pe frate, pe prieteni), când fiecare luptă împotriva fiecăruia”. Autorul evocă fapte îngrozitoare si face pe baza lor generalizări juste: omorurile se săvârsesc fără motiv, a apărut un soi înfricosător de criminali, „care doar cu o oră în urmă erau oameni ca toți oamenii, iar acum sunt ucigasi”. V. Kalita însă nu poate explica cauzele acestui fenomen si e firesc. Căci e un fenomen social care poate fi explicat numai dintr-un singur punct de vedere – si anume din cel mistic.
După cum s-a arătat mai sus, omul care nu este apărat de credința crestină, de Sfintele Taine si rugăciune, se pomeneste neajutorat în fața mrejelor ispitirilor ce i se întind. El nimereste într-o capcană mistică si, trăind în această lume după legea pasiunilor sale, este condus cu abilitate de demonul cel necurat.
Astfel, în articolul „Maniacul iese la vânătoare” sunt descrise o serie de omoruri dintre cele mai crude, săvârsite fără nici un motiv serios. Potrivit datelor conducătorului unei echipe de la Institutul de cercetări stiințifice al Ministerului de Interne Iuri Samoilov, în rândul maniacilor cei mai mulți sunt „oameni cu un intelect superior: muncitori calificați, slujbasi, medici, sportivi, studenți… Ei, de obicei, sunt buni familisti, au doi sau mai mulți copii, niciodată nu au fost bănuiți de înclinații criminale”.
Să examinăm ca exemplu persoana unui criminal.
„În ținutul Stavropol lucra, într-un club turistic, un oarecare Anatol Slivko. Un familist exemplar, cu soție, copii. Un excelent pedagog. Metodica sa instructiv-educativă era propagată pe larg. Si iată că, din senin, a început să se comporte într-un fel cu totul neobisnuit. Dând copiilor de la club câte 25 de ruble, le ordona să îmbrace uniforma pionerească pentru a fi expusi unor experiențe de supraviețuire în condiții extreme. După care îi sugruma, îi spânzura de picioare, îsi bătea joc în fel si chip de ei, în acelasi timp filmând toate acestea. Sapte băiețandri au decedat, alți vreo treizeci au reusit să scape cu viață”.
După părerea lui I. Samoilov, motivul crimei este acela că „în adâncurile subconstientului unora dintre ei se produc nu se stie ce schimbări. Rămânând aparent asa cum erau anterior, în taină ei încearcă a comite acte sângeroase”. Totusi, ce fel de schimbări neasteptate se produc în subconstient, schimbări care îl transformă pe un om, aparent cumsecade, într-o fiară crudă? Specialistul de la MAI nu poate răspunde, lamentându-se doar că acum e foarte greu să prinzi un criminal, deoarece nu se stie din ce categorie de indivizi face parte. Oricât de îngrozitoare ar părea aceste cuvinte, majoritatea oamenilor din societatea noastră sunt „zomby”. Adică oameni care execută docil voința duhului necurat instalat în ei, duh care îi conduce adesea la crime odioase sau sinucidere. De remarcat, în acest sens, că gradul de posedare este strict proporțional înclinației pentru păcat si necredinței omului. Luați aminte la exemplele de omucideri expuse mai sus după V. Kalita: oamenii, pierzând controlul rațiunii, pe neasteptate pentru ei însisi se hotărau la acte sălbatice, demente; creierul înfierbântat de alcool un ordin, iar vocea care îl pronunța, demult îi devenise familiară, obisnuită, identificându-se cu propria-i constiință, ale cărei capricii de mult timp erau satisfăcute fără control si fără rezerve. Si iată consecințele – ireparabilul s-a produs.
