Preot Ioan Istrati
Una în care rațiunea se prostituează oferindu-ți motive și justificări în a omorî pe alții. Diavolul a fost ucigaș de oameni de la început. Slugile lui, oamenii căzuți, omoară.
Prima justificare falsă e aceea că dușmanul vine să te omoare. Legitima apărare. Sună bine. Dar Hristos, Împăratul nostru, s-a rugat pentru cei care L-au omorât. Sinaxarele Bisericii sunt pline de Mucenici, acei oameni omorâți pentru că nu au vrut să renunțe la Dumnezeu.
A doua e apărarea pământului strămoșesc. E legitimă din perspectiva neamului și a dăinuirii lui. Dar Împăratul nostru n-a avut nicio proprietate, niciun pământ, și totuși este Domnul universului. Putem înțelege eroismul apărării țării, dar el nu devine faptă bună.
Războiul strică mintea și o face ucigașă. E ca în filmele de acțiune în care aștepți cu sufletul la gură și dorești ca personajul rău să moară. Prin asta ești părtaș la uciderea lui, dorești moartea, chiar dacă iluzoriu, si te faci slugă duhului morții.
Impulsul de a ține cu una sau alta dintre armate e căderea noastră în păcat. Argumentele sunt false. Agresiunea asupra unui stat e rea. Agresiunea unui stat asupra unei minorități naționale e iarăși la fel de rea.
Tentația noastră de a vedea bine în ucidere e de la cel viclean.
Noi, creștinii, oamenii lui Dumnezeu, trebuie să plângem războiul, să înțelegem că a apărut ca o cădere morală și distrugere a umanității din oameni, să ne rugăm pentru pace, să plângem durerea infinită a lui Dumnezeu și a celor omorâți fără vină și a celor rămași aici să plângă o viață pe cei omorâți.
Uciderea nu e niciodată o virtute.
