Rugăciune către Sfântul Mucenic Hristofor, pentru păstrarea curăției vieții în Hristos

PS Macarie Drăgoi (Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord)

Sfinte Mucenice Hristofor, tu cel care ai fost mai înainte mercenar barbar, schimonosit la înfățișare, mare de statură și hărăzit cu putere, de către Sfântul Sfințit Mucenic Vavila, episcopul Antiohiei, în dreapta credință ai fost botezat, împreună cu cei 200 de ostași, pe care i-ai adus la cunoștința adevărului. De Hristos purtătorule, cu multă vrednicie ți-ai purtat, prin numele primit la Botez, demnitatea de creștin. Deși urât la chipul cel dinafară, ți-ai înfrumusețat chipul lui Dumnezeu din tine, tinzând la asemănarea cu Creatorul a toate, Căruia I-ai cerut să îți dăruiască o slujire bineplăcută Lui, drept pentru care peste acel râu care nu avea pod, oamenii ajutai să treacă, purtându-i pe umeri și pe brațe, ți-ai făcut trupul tău luntre și punte. Iar pe Mântuitorul Hristos, pe care cu ardoare ai dorit să Îl slujești și Care în chip de copil ți S-a arătat, pe umăr peste ape L-ai purtat, dovedind că nu ești doar cu numele, ci și cu lucrarea, purtător de Hristos. Apoi în multe feluri de fapte bune L-ai mărturisit pe Mirele Creresc până la martiraj. Încă te lăudăm pentru că întru curăție ai rămas, respingând îndemnurile către desfrânare ale femeilor de moravuri ușoare Calinica și Achilina, pe care le-ai ridicat din mocirla păcatului curviei, dobândind împreună cu ele cununa muceniciei.

Sfinte Mucenice Hristofor, înaintea icoanei tale în rugăciune plecăm genunchii inimilor noastre și te rugăm să mijlocești pentru noi înaintea Celui pe care cu dragoste neclintită L-ai urmat. Fă-ne și pe noi să înțelegem rostul vieții noastre întru Hristos. Dăruiește-ne pocăință, cuget smerit și luminat, ca să nu ne lăsăm înșelați de îndemnurile spre păcat și să nu ne prindă diavolul în cursele sale. Învață-ne că prietenia cu cele stricăcioase și deșarte ale lumii ne îndepărtează de Dumnezeu. Ci întru toate cu bună cuviință purtându-ne, prin rugăciunile tale, Sfinte Mucenice Hristofor, să ne mântuim și, împreună cu tine, laudă Preasfintei Treimi să aducem, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Previous Post

Și totuși, de ce nu se redeschid lăcașurile de cult?

Next Post

Psaltire: Catisma a patra

Related Posts
Total
0
Share