Rugăciunea de iertare

Unii duhovnici au următorul tipic: când cel ce se spovedeşte nu se poate împărtăşi, nu-i citesc rugăciunea de iertare. Există şi alţii care spun: „Am ca regulă faptul de a nu citi întotdeauna rugăciunea de iertare”. Dar aceasta seamănă a fi protestantism… A venit la Colibă un tânăr care avea câteva căderi. S-a dus, s-a spovedit, dar duhovnicul lui nu i-a citit rugăciunea de iertare. Sărmanul a fost cuprins apoi de deznădejde. „Ca să nu-mi citească duhovnicul rugăciunea de iertare, înseamnă că nu mă iartă nici Dumnezeu”, s-a gândit şi intenţiona să se sinucidă. „Să te duci la duhovnicul tău, îi spun, şi să-ţi citească rugăciunea de iertare. Şi dacă nu ţi-o va citi acela, să te duci la alt duhovnic”.

Fără rugăciunea de iertare omul va avea mereu căderi, pentru că diavolul nu-şi pierde drepturile. Cum să se lupte omul, dacă diavolul mai are încă drepturi asupra lui? Nu este slobozit, ci primeşte încă înrâuriri diavoleşti. În timp ce prin rugăciunea de iertare se taie aceste înrâuriri, terenul se recuperează şi astfel sărmanul este ajutat şi se poate lupta, se poate nevoi, ca să se elibereze de patimi.

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
160
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 16, 24-28)

Next Post

Viețile Sfinților – august ziua 12

Related Posts