Să ne preocupăm de pocăinţă, prin credinţă!

Duminica a 2-a din Post (a Sfântului Ierarh Grigorie Palamas). Vindecarea Slăbănogului din Capernaum

Apostol Evrei 1, 10-14; 2, 1-3

Întru început «Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat și cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; ele vor pieri, dar Tu rămâi, și toate ca o haină se vor învechi; ca pe un veșmânt le vei strânge și ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu același ești și anii Tăi nu se vor sfârși». Și căruia dintre îngeri a zis Dumnezeu vreodată: «Șezi de-a dreapta Mea până când voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale?». Îngerii oare nu sunt toți duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii? Pentru aceea se cuvine ca noi să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem. Și, dacă s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri și orice călcare de poruncă și orice neascultare și-a primit dreapta răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârșie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o?


Evrei 7, 26-28; 8, 1-2

Fraţilor, un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi şi mai presus decât cerurile. El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, fiindcă El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuşi. Legea pune ca arhierei oameni care au slăbiciune, pe când cuvântul jurământului, venit în urma Legii, pune pe Fiul desăvârşit în veacul veacului. Lucru de căpetenie din cele spuse este că avem astfel de Arhiereu, Care a şezut de-a dreapta tronului slavei în ceruri, slujitor altarului şi cortului celui adevărat, pe care l-a ridicat Dumnezeu şi nu omul.


Evanghelia Marcu 2, 1-12 (Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

În vremea aceea, intrând iarăși Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Și îndată s-au adunat așa de mulți, încât nu mai era loc nici înaintea ușii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Și au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni. Dar, neputând ei din pricina mulțimii să se apropie de El, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale! Și erau acolo unii dintre cărturari, care ședeau și cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbește Acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Și îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că așa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai ușor, a zice slăbănogului: Iertate îți sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă? Dar ca să știți că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ție: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta! Și s-a ridicat îndată și, luându-și patul, a ieșit înaintea tuturor, încât erau toți uimiți.


Ioan 10, 9-16 (Iisus – Păstorul cel bun)

Zis-a Domnul: Eu sunt uşa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. Furul nu vine decât ca să fure, să înjunghie şi să piardă. Eu am venit ca oile Mele viaţă să aibă şi din belşug să aibă. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile Sale. Iar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; iar lupul le răpeşte şi le risipeşte. Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun şi cunosc oile Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul îmi pun pentru oi. Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc; ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.


Credința mai multor oameni este mai puternică, are mai multă trecere înaintea lui Dumnezeu. Acest adevăr se vede lămurit și din învățătura Sfintei Evanghelii ce s-a citit astăzi. Văzând Iisus credința lor, adică a celor patru prieteni care îl purtau pe slăbănog pe pat, nu a zis „văzând credința lui”, a slăbănogului, ci a lor, Iisus a dăruit vindecare. Dacă prietenii paraliticului nu ar fi dat dovadă de credință mare, nu ar fi făcut atâta osteneală cu cel bolnav spre a-l aduce în fața Mântuitorului Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, acela nu ar fi primit dezlegare de păcate și vindecarea trupului.

A crede înseamnă a te sprijini pe cuvântul lui Dumnezeu și a trăi în adevărul lui. Sfântul Apostol Pavel ne învață ce este credința: „Credința este încre­dințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1). Dacă primim cuvintele oamenilor, care uneori greșesc, cum să nu dăm crezare cuvintelor Mântuitorului Hristos care este Adevărul și Viața și care ne-a iubit până la moarte pe Cruce? În Sfintele Scripturi sunt cuvinte cu anevoie de înțeles, dar ne gândim doar la minunile din Evanghelii, la Taina Euharistiei, la lepădarea de sine. Tocmai aici stă puterea credinței și de aici iese binecuvântarea: omul să se dezbrace de trufia rațiunii sale și să se supună autorității iubitoare a lui Dumnezeu. Observăm că datorită credinței prietenilor paraliticului, acesta a fost vindecat, iertându-i-se totodată și păcatele. Credința celor patru a condus la fapte, dând dovadă de receptivitate față de prietenul aflat în suferință. Au desfăcut acoperișul casei unde Se afla Hristos deoarece nu puteau intra de atâta popor adunat. Pe lângă faptul că Hristos i-a dăruit iertarea păcatelor slăbănogului, i-a dăruit și vindecarea, zicându-i: „Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!”. Omul bolnav s-a sculat îndată sănătos, a ieșit înaintea tuturor, încât toți erau uimiți slăvindu-L pe Dumnezeu, zicând: „Asemenea lucruri nu am văzut niciodată” (Marcu 2, 5-12). Vedem minune mare făcută de Dumnezeu pentru credința lor, adică a slăbănogului și a celor care-l purtau pe el!

O frumoasă lecţie de iubire a aproapelui

Acești patru prieteni ai slăbănogului ne învață o frumoasă lecție de iubire a aproapelui și de ajutorare față de un confrate aflat în suferință, altfel spus o lecție frumoasă de prietenie și receptivitate. Nu este suficient să ai credință, ci trebuie mereu să vedem și să fim săritori în ajutorarea celor strâmtorați de sărăcie, boli, război etc. Atunci când avem credință și din ea izvorăște fapta cea bună, ni se potrivește foarte bine cuvântul Sfântului Apostol Iacov din epistola sa: „Ce folos, frații mei, dacă cineva zice că are credință, dar fapte nu are? Oare poate credința să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrană zilnică și cineva le-ar zice: Mergi în pace, încălziți-vă, săturați-vă, dar fără să le dea cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul?” (Iacov 2, 14-16).

În sprijinul dorințelor noastre de a face binele și de a fi receptivi pentru aproapele nostru, ne vin Sfinții Părinți, care, oameni ca și noi, cu slăbiciuni și ispite, au reușit printr-o râvnă exemplară să se consacre întru totul slujirii lui Dumnezeu și aproapelui. Pe lângă faptul că acei patru au dat dovadă de credință, iubire de aproapele, receptivitate, observăm că tot ei împreună cu slăbănogul sunt perseverenți. Per­se­verența este o calitate a oamenilor credincioși care au un scop bine definit.

Referindu-se la perseverență, părintele arhimandrit Iuliu Scriban surprinde adevărul că Dumnezeu nu ajută celor leneși și celor care nu se silesc singuri să dobândească Împărăția cerurilor. Dumnezeu ajută celor care-L caută cu toată inima, Împărăția lui Dumnezeu nu este „ţara lui mură-n gură”, ci creștinul trebuie să muncească pentru ea.

Sfânta Evanghelie ne arată că Domnul Iisus Hristos cu­noaște necazul paraliticului, dar și pocăinţa lui. Oamenii sunt predispuși să păcătuiască des și nu se pocăiesc de bunăvoie. Însă Dumnezeu, fiind bun și iubitor de oameni, îi cheamă la pocăință și prin faptul că îngăduie ca, pentru o vreme, oamenii să fie lipsiți de libertate, de pace, de sănătate, de bogății etc. De aceea, uneori trecem prin boli și necazuri pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu prin rugăciune și fapte bune. De ce? Pentru că Hristos Domnul este Salvatorul, Izbăvitorul, Vindecătorul și Mântuitorul. Însuși cuvântul „mântuire”, în limba greacă „sotiria” și în limba latină „salus”, înseamnă însănătoșire, salvare, vindecare.

Observăm că Mântuitorul este Duhovnicul și Doctorul desăvârșit, cunoscător nu numai al bolii trupului, ci și al bolii sufletului. Îl iartă, îl dezleagă de păcate, făcându-l fiu duhovnicesc: „Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale”. Hristos, Duhovnicul Suprem, nu divulgă păcatele săvârșite de omul bolnav, pentru că el nu umilește pe cel care singur se pocăiește. Bolnavul paralizat din Capernaum a căutat vindecarea pe la diferiţi medici, dar și-a dat seama că numai Dumnezeu i-o poate oferi, numai mila lui Dumnezeu. Acum se pune întrebarea: De ce nu a reușit să obțină vindecarea prin intermediul celorlalți medici? Răspunsul este simplu: ­deoarece avea nevoie mai întâi de vindecarea sufletului.

Să fim solidari cu cei aflaţi în suferinţă

Mântuitorul Iisus Hristos și cei patru prieteni care l-au adus pe paralitic spre a fi vindecat ne îndeamnă să fim solidari cu cei aflați în suferință, cu cei aflați în exil din cauza răutății oamenilor și a celor care vor război. Trebuie să oferim iubire creștină celor suferinzi, să-i ajutăm. Când ajutăm pe cineva în suferință, ne întărim în credință și în iubire.

În contextul actual, al războiului din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română, prin intermediul ie­rarhilor, preoților şi credin­cioșilor, a dat dovadă a nu știu câta oară de credință, de receptivitate, de iubire față de aproapele, ajutându-i pe refugiații veniți din calea conflictului fratricid.

Așadar, mesajul evanghelic al pericopei, ca de altfel al ­întregii Sfinte Scripturi, este acesta: Înainte de a ne preocupa de vindecarea trupului, trebuie să ne preocupăm de pocăință prin credință, de iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele și de iertarea păcatelor. Căci numai iertarea, iubirea, po­căința, transformarea din rău în bun reprezintă izvorul adevăratelor vindecări și împliniri sau, într-un cuvânt, al adevăratei fericiri. De aceea, să medităm la următoarea întrebare: Dacă cineva are parte de sănătate și are tot ce-i trebuie din punct de vedere material, dar este împovărat de păcate, poate fi fericit? Astfel, trebuie să căutăm iertarea asemenea paraliticului din Capernaum, apoi Dumnezeu ne va dărui darul bogat al vindecării spre slava Sa și spre mântuirea sufletului.

Pr. Justinian Cimpoeru

Sursa: http://ziarullumina.ro


Puteți citi și:

Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta (Duminica Vindecării slăbănogului din Capernaum) – Omilia Sfântului Nicolae Velimirovici

Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Palamas

Film: Sfântul Grigorie Palamas

Sfântul Grigorie Palamas – video

Sfânta Împărtășanie în învățătura Sfântului Grigorie Palamas

Total
25
Shares
Previous Post

Stocul de ulei

Next Post

Viețile Sfinților – martie, ziua 20

Related Posts