– Părinte, când vedem pe cineva că se comport urât, trebuie să-i spunem ceva?
– Potrivit cu ce fel de om este. Este nevoie de mult discernământ și de iluminare dumnezeiască în vremea noastra. Nu este ușor să vă vorbesc despre aceasta. Într-un caz, așa cum am văzut, exista 500 de subcazuri.
Sunt unii care pot fi îndreptați, alții care nu se îndreaptă, ba chiar la o observație de-a noastră pot reacționa. Mai ales când unul ca acesta are egoism și-l atingi, reacționează urât. Deși de multe ori înțelege că greșește, totuși din pricina egoismului nu dă înapoi. Iar când intențiile noastre nu sunt chiar curate, adică împreună cu interesul există și mândrie și dragostea nu este curată, în celălalt se creeaza o mare repulsie. Atunci când mustrăm pe cineva din dragoste, cu durere, fie că celălalt înțelege dragostea noastră, fie că nu, schimbarea se săvârșește în inima lui, deoarece suntem mișcați de dragoste curata. În timp ce mustrarea ce se face fără dragoste, cu patimă, îl face fiară pe celălalt, pentru că răutatea noastră se lovește de egoismul aceluia și atunci sar scântei și se aprinde și foc, ca atunci când lovești cremenea de amnar.
Cândi îl răbdăm pe fratele nostru din dragoste, acela simte aceasta. Așa cum simte și răutatea pe care o avem înlăuntrul nostru, deși nu se manifestă, pentru ca îi pricinuiește tulburare. La fel se întâmplă și cu diavolul, care aduce tulburare chiar și atunci când se înfățișează ca înger de lumină, în timp ce adevăratul înger pricinuiește o veselie lina, negrăită.
– Adică, Părinte, atunci când spunem ceva și se stârnesc împotriviri, înseamnă că am făcut-o din egoism?
– Se pricinuiesc și multe interpretări greșite, căci unul înțelege unele, altul altele! Dar fiecare să se cerceteze întotdeauna pe sine însuși: „De ce vreau să spun aceasta? De unde pornesc? Mă doare pentru el sau vreau s-o spun doar ca să par bun, să mă arăt că sunt cineva?”. Dacă cineva se va curăți lăuntric, atunci fie de se va mânia, fie de va striga, fie de va face o observație, intențiile lui vor fi curate. După aceea, toate merg firesc, deoarece acționează cu discernământ. Iar discernământul este curățirea, iluminarea dumnezeiască și claritatea duhovnicească. Prin urmare, cum să existe egoism acolo? Iar atunci când intențiile sunt curate, omul are odihna. Din aceasta vă veți putea da seama dacă lucrarea voastră este bună.
De multe ori nu ințelegeți că modul în care spuneți ceva altuia are ifos de director: „Aceasta trebuie să se facă așa și așa”. Intră apoi egoismul în lucrare și îl aruncați pe celălalt în aer. Dacă există intenții curate și smerenie, observația îl ajută pe celălalt. Altfel intră egoismul, care duce la un rezultat contrar. Să vă scoateți pe voi înșivă, egoismul vostru, din acțiunile voastre. Atunci veți fi mișcate numai de intențiile cele curate. De cele mai multe ori comportamentul fără discernământ face mai mare rău decât comportamentul nebunilor care n-au judecată și își sparg capetele, deoarece cei fără discernământ, prin cuvintele lor tăioase, năucesc sufletele sensibile și de multe ori le rănesc de moarte, pentru că le duc la deznadejde.
Sunt și unii care se comportă în același fel față de toți. Dar nu putem pune într-un degetar cât punem într-un butoi sau sa încărcăm pe un bou, cât pe un cal. Boul este făcut să tragă plugul, nu să-i punem samar și să-l încărcăm. Pe cal nu trebuie să-l punem la plug, deoarece el este bun pentru a căra greutăți. Pentru o treabă este unul, pentru alta celălalt. Să nu dorim să punem toată lumea pe calapodul nostru. Ci fiecare are particularitățile lui. Să le trecem cu vederea pe unele, atunci când acestea nu vatămă. Dacă ar fi putut intra în rânduială toți oamenii încă din viața aceasta, nu s-ar mai fi făcut neorânduieli și ar fi fost și aici Rai. Așadar, să nu avem pretenții neraționale de la ceilalți.
Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Ed. Evanghelismos, București.
