Mitropolitul Anthony Bloom
Dumnezeu este mult-milostiv. Nu vine înainte de vreme, pe neașteptate. Ne dă ocazia să ne judecăm pe noi înșine, să înțelegem anumite lucruri, ca să nu cerem să ni Se arate în clipele în care prezența Sa ar însemna osândire pentru noi.
Aș vrea să spun o pildă referitor la aceasta. Cu mai mulți ani în urmă a venit cineva la mine să mă vadă. Mi-a cerut să i-L arăt pe Dumnezeu. Eu i-am spus că nu pot face aceasta. După care am adăugat că, chiar dacă aș fi putut face acest lucru, el nu ar fost în putere să-L vadă pe Dumnezeu. M-am gândit că, pentru a-L întâlni cineva pe Dumnezeu, trebuie să aibă ceva comun cu El, ceva care dă ochi să vadă și minte să înțeleagă.
Omul acela m-a întrebat de ce am spus aceste cuvinte. Atunci i-am propus să se gândească câteva minute și să-mi spună dacă a existat vreun loc din Evanghelie care să-l fi mișcat sufletește în mod deosebit, ca să vadă ce legătură există între Dumnezeu și el însuși.
Atunci acela mi-a răspuns:
– În capitolul al optulea al Evangheliei de la Ioan este locul în care se vorbește despre omorârea cu pietre a desfrânatei.
– Da, am spus, acesta este unul dintre cele mai frumoase și mai mișcătoare locuri din Evanghelie. Acum stai și gândește-te cu sinceritate: În scena care se descrie, tu cine ești? Domnul, sau cel puțin ești de partea Lui, plin de iertare, compătimire și credință pentru acea femeie, care se poate pocăi și să devină un om nou? Ești femeia care a fost prinsă desfrânând? Ești unul dintre cei care s-au îndepărtat îndată, pentru că aveau conștiința încărcată de păcate? Sau, în sfârșit, ești unul dintre cei care stau puțin și așteaptă?
Vizitatorul meu s-a gândit puțin, după care a spus:
– Nu sunt nici unul din cei de mai sus, ci simt că sunt singurul evreu care nu s-ar fi depărtat, ci ar fi omorât-o cu pietre pe femeie.
Atunci l-am privit și i-am spus:
– Slăvește pe Dumnezeu că nu ți-a îngăduit să-L întâlnești față către față!
