– Părinte, ce mă ajută să alung gândurile de bănuială?
– Oare întotdeauna toate sunt aşa precum le vezi? Să pui întotdeauna un semn de întrebare fiecărui gând al tău, mai ales pentru că pe toate le vezi de obicei de-a stânga. De asemenea, să pui şi câte un gând bun pentru alţii, ca să nu păcătuieşti prin judecăţile tale. Dacă pui două semne de întrebare, este mai bine. Dacă pui trei, este încă şi mai bine. Astfel, şi tu te linişteşti şi te foloseşti, dar îl foloseşti şi pe celălalt. Altfel, cu gândul cel de-a stânga te enervezi, te tulburi şi te mâhneşti, deci te vatămi duhovniceşte. Atunci când prin gânduri bune înfrunţi ceea ce vezi, după puţin timp vei vedea că toate au fost într-adevăr aşa, precum le-ai văzut cu gânduri bune. Îţi voi spune o întâmplare ca să vezi ce face gândul cel de-a stânga. Într-o zi vine la Colibă un monah şi îmi spune: „Părintele Haralambie este vrăjitor. A făcut vrăji”. „Ce spui, nenorocitule? Nu ţi-e ruşine?”, îi spun. „Da, îmi spune, l-am văzut într-o noapte cu lună că făcea «m, m, mmm…», şi vărsa ceva dintr-o damigeană în nişte crengi”. Într-o zi mă duc şi îl găsesc pe Părintele Haralambie. „Ce faci, Părinte Haralambie?”, îl întreb. „Cum o mai duci? Cineva te-a văzut că ai aruncat ceva dintr-o damigeană în rugi şi făceai «m, m, mmm…»”. „Erau nişte crini în rugi şi m-am dus să-i ud. Spuneam Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară! și aruncam puţină apă pe un crin. Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară! şi aruncam puţină apă pe altul… Umpleam din nou damigeana şi udam iarăşi”. Vezi? Şi celălalt l-a luat drept vrăjitor.
Văd la unii mireni ce gânduri bune au. În timp ce alţii, sărmanii, cât se chinuiesc cu lucruri care nici nu există şi pe care nici diavolul nu ar fi putut să le gândească. Odată, când a plouat după o mare secetă, am simţit o astfel de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, încât stăteam în chilie şi spuneam mereu: „Dumnezeul meu, Îţi mulţumesc de milioane şi de miliarde de ori!”. Afară se afla un mirean care m-a auzit, însă eu nu ştiam. După aceea, când m-a văzut, mi-a spus: „Părinte, m-am smintit. Te-am auzit spunând: «milioane-miliarde» şi mi-am spus: «Ce sunt acestea ce le spune Părintele Paisie?»”. Ce să-i fi spus? Eu Îi înălţam mulţumiri lui Dumnezeu pentru ploaie, iar acela credea că număr bani. Şi dacă ar fi fost un altul, ar fi putut veni noaptea ca să mă prade, să-mi dea şi o bătaie bună şi în cele din urmă să nu fi găsit nimic. Altă dată a venit cineva care avea un copil bolnav. L-am luat în bisericuţă ca să-l ascult. Când i-am auzit problema, i-am spus ca să-l ajut: „Trebuie să faci şi tu ceva ca să-ţi ajuţi copilul. Metanii nu faci, post nu ţii, bani nu ai ca să faci milostenie, aşa că spune lui Dumnezeu: «Dumnezeule, nu am niciun bun ca să jertfesc pentru sănătatea copilului meu, voi încerca cel puţin să tai ţigara»”. Sărmanul a fost mişcat şi a făgăduit că o va face. M-am dus să-i deschid uşa ca să plece, iar acela şi-a lăsat ţigările şi bricheta în bisericuţă, sub icoana lui Hristos. Eu nu am observat nimic. După el a intrat un tânăr în bisericuţă, voind să-mi spună ceva. După aceea a ieşit afară şi fuma. „Voinicule, îi spun, nu este cuviincios să fumezi aici. Du-te puţin mai departe”. „Dar în biserică este îngăduit să fumezi?”, mă întreabă. Acela văzuse pachetul cu ţigări şi bricheta pe care le lăsase tatăl copilului bolnav şi şi-a pus în minte gândul că fumez. L-am lăsat să plece cu gândul lui. Bine, dar chiar să fi fumat, aş fi fumat, oare, în biserică? Vedeţi ce înseamnă gândul?
– Părinte, bănuiala şi suspiciunea oare câtă pagubă pot pricinui în suflet?
– Potrivit cu bănuiala este şi paguba. Suspiciunea aduce îmbolnăvirea.
– Şi cum se vindecă?
– Prin gânduri bune.
– Părinte, dacă omul va vedea că a greşit o dată cu bănuiala, aceasta nu-l ajută?
– Dacă va greşi o dată, în sfârşit. Dar dacă va greşi de două ori, se va secătui. Este trebuinţă de atenţie, pentru că şi unu la mie să nu fie lucrurile aşa cum le-am gândit, tot ne osândim. Când eram în viaţa de obşte, odată, în Postul Mare, un bătrânel, Părintele Dorotei, prăjea dovlecei. Un frate l-a văzut în clipa când îi punea în tigaie şi vine şi-mi spune: „Să vezi, Părintele Dorotei prăjeşte nişte barbuni[1] atât de mari!”. „Dar nu este cu putinţă ca în Postul Mare Părintele Dorotei să prăjească barbuni”, îi spun. „Ba da, îmi spune, i-am văzut cu ochii mei. Nişte barbuni, uite aşa!”. Bătrânul Dorotei venise în Sfântul Munte de la 15 ani şi era ca o mamă. Dacă vedea vreun călugăr puţin bolnăvicios, îi spunea: „Vino-ncoace, am să-ţi spun o taină”, şi-i dădea puţin tahini[2] cu nucă sau altceva. Şi pe bătrânei îi iconomisea după nevoie. Mă duc după aceea la Bătrânul Dorotei şi ce să văd? Prăjea dovlecei pentru bolniţă.
– Părinte, dar dacă un gând de bănuială în privinţa cuiva se adevereşte?
– Dacă vreodată se va adeveri un astfel de gând, înseamnă că de fiecare dată se vor adeveri astfel de gânduri? Apoi de unde ştii dacă nu Dumnezeu a îngăduit să se adeverească acel gând, pentru ca celălalt să dea examene duhovniceşti în smerenie? Desigur, trebuie să ia aminte unul ca acesta ca el însuşi să nu dea pricini ca celălalt să tragă concluzii greşite. De pildă, pentru ca cineva să-şi pună gânduri de-a stânga despre tine, se poate ca el însuşi să o facă având patimă, dar şi tu se poate să-i fi dat pricină. Dacă, deşi tu iei aminte, celălalt gândeşte ceva împotriva ta, atunci să slăveşti pe Dumnezeu şi să te rogi pentru acela.
[1] Peşte de mare foarte scump.
[2] Extras din susan, ca o pastă.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
