Schimbarea duhovnicului

– Părinte, atunci când cineva este nevoit, pentru un oarecare motiv, să-şi schimbe duhovnicul, este oare necesar să-şi spovedească din nou păcatele pe care le-a mai spovedit?

– Este bine să-l înştiinţeze de ele pe duhovnicul cel nou, precum bolnavul care atunci când îşi schimbă medicul îi spune din nou istoricul său, pentru ca medicul să-l poată ajuta cât mai bine.

– Părinte, atunci când cineva vrea să-şi schimbe duhovnicul şi ne întreabă dacă acest lucru este corect, ce trebuie să-i spunem?

– Să ia binecuvântare de la duhovnicul său. Nu este bine să-şi schimbe cineva uşor duhovnicul. O clădire nu se va construi niciodată aşa cum trebuie, dacă se schimbă mereu inginerii şi constructorii.

Mai demult oamenii mergeau la stareţi (n.tr. bătrâni îmbunătăţiţi) ca să ceară sfat în vreo problemă ce îi preocupa ca să fie ajutaţi. Astăzi mulţi nu merg pentru sfat, ci ca să se îndreptăţească pe sine sau ca apoi să spună că s-au sfătuit şi cu cutare Părinte. „Am mers la cutare şi la cutare, l-am întrebat şi pe Părintele Paisie despre problema aceasta”, spune câte unul, iar eu poate l-am certat sau poate a venit până la poartă şi nici nu a bătut. Aşa ajung să umble de la un părinte la altul, fără să aibă vreun duhovnic permanent, iar în cele din urmă se încurcă rău de tot.

Alţii fac o greşeală şi nu se duc s-o spună duhovnicului lor, ci se duc şi o spun altui duhovnic ca să nu-şi piardă prestigiul. După puţin timp fac aceeaşi greşeală şi o spun altuia, apoi altuia, şi în cele din urmă apar înaintea unui duhovnic că a făcut-o doar o dată, înaintea celuilalt tot o dată, şi aşa continuă să greşească şi rămân neîndreptaţi.

Am observat că sunt unii care nu merg să spună ceva duhovnicului lor, deşi ştiu că îi va ajuta şi că nu o va trâmbiţa şi altora, ci o spun vreunui cunoscut de-al lor, care nu-i poate ajuta şi care sigur o va spune şi altora. Îmi aduc aminte că atunci când eram monah începător în viaţa de obşte[1], venise cineva să se facă monah. A stat un timp, după care i-au venit gânduri de plecare. Nu s-a dus la stareţ să-şi spună gândurile sale, nici la vreun alt părinte duhovnic, ci i le-a spus unui lucrător din Ieriso[2], care lucra în mănăstire. Eram şi eu acolo aproape atunci când îi vorbea; curăţam ceapă în afara bucătăriei. A început aşadar acela, de la vreo doi metri depărtare, să-i facă o mărturisire cu voce tare: „Îmi pare rău că m-am făcut monah”. „Atunci când ai venit, nu ai încercat mai întâi?”, l-a întrebat lucrătorul. „Am încercat doi ani”. „Bine, dar de ce nu ai plecat mai devreme?”. „Iată că nu am plecat”. „Te-au făcut călugăr cu sila?”. „Nu, am vrut şi eu”. „Bine, îi spune, le-ai spus pe acestea stareţului?”. „Nu”, îi răspunde. „Cu ce te vei folosi dacă mi le spui mie?”, îl întreabă acela. Îi spusese întreg istoricul său. Vedeţi? Stareţului, căruia trebuia să i le spună ca să fie ajutat, nu i le-a spus, ci s-a dus să se spovedească la un lucrător. Iar acela ieşind din Sfântul Munte avea să le spună pe toate în Ieriso, la cafenea, ca să râdă şi să umple satul cu ele. Şi măcar dacă ar fi fost un prost. Dar ştiţi câte dicţionare avea? Greaca veche o ştia la perfecţie.

– Părinte, oare un mirean poate întreba despre vreo problemă de-a sa sau despre vreo ispită pe vreun oarecare frate duhovnicesc de-al său, dacă duhovnicul său lipseşte?

– Nu-i poate telefona duhovnicului său? Fratele uneori poate ajuta, alteori nu. Chiar în ciuda bunei lui intenţii, îl poate vătăma. La o nevoie lucrurile se aranjează printr-un telefon la duhovnic. Iar dacă nu poate comunica cu duhovnicul lui şi este ceva serios şi urgent, să-l întrebe pe un alt duhovnic. Este bine să-l întrebe pe duhovnicul său de mai înainte cu care duhovnic să se sfătuiască în acest caz, astfel încât să meargă la unul care are acelaşi duh. Pentru că fiecare inginer are planul său. Poate fi bun şi un plan şi celălalt, dar ele sunt diferite.

[1] În Mănăstirea Esfigmenu, 1953–1956.

[2] Sat din apropierea Sfântului Munte.

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
199
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Luca 4, 16-22)

Next Post

Viețile Sfinților – octombrie, ziua 21

Related Posts