Scrisoare către un prieten (IV)

3. „Iisus este cel mai mare maestru al tuturor timpurilor, de la început şi până la sfârşit”.
Ţi se pare că dacă Îl consideri pe Dumnezeu-Omul doar cel mai mare om este de ajuns? Unul dintre semnele după care se recunosc foarte uşor ereticii zilelor noastre este că aproape toţi neagă faptul că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat. Ei nu înţeleg diferenţa dintre un om, fie el şi mare „învăţător”, şi Cel Ce S-a întrupat pentru mântuirea noastră. Ei consideră că toţi avem în noi scântei din Dumnezeu, că purtăm în noi fărâme de dumnezeire. Dar noi nu suntem fărâme de dumnezeire, ci suntem fiinţe create pentru a ne uni în veşnicie cu Cel Care ne-a creat.

Sfântul Ioan Damaschin afirma că „tot cel ce nu mărturiseşte că Fiul lui Dumnezeu a venit în trup, că este Dumnezeu desăvârşit şi că s-a făcut om desăvârşit, fiind în acelaşi timp şi Dumnezeu, este antihrist.” Şi învăţătura aceasta nu este o născocire omenească, căci Sfânta Scriptură spune acelaşi lucru: „Orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist.”(I Ioan 4, 3). Şi cine îşi imaginează că face bine mărturisind un alt Hristos decât cel pe care Îl cunoaşte şi Îl propovăduieşte Biserica, acela se face fără să vrea unealtă a diavolului. Dar câţi oare îşi dau seama că poar¬tă acest „duh al lui antihrist”?

Şi tot privitor la această idee că Iisus ar fi fost cel mai mare maestru spiritual. A apărut un text despre aşa-zisa viaţă a lui Iisus în Orient, între 12 şi 30 de ani, cu o sumedenie de „dovezi” care de care mai grăitoare. M-am mirat cât de creduli pot să fie unii creştini, şi să ia în serios un text care nu are nimic în comun cu duhul Sfintei Scripturi, un text care denaturează adevărul istoric numai pentru a deforma înţelegerea faptului că Iisus este cu adevărat Dumnezeu.

4. „Deşi preoţii neagă cunoaşterea ocultă, cu siguranţă ei cunosc învăţătura ezoterică a lui Hristos”.
Ce învăţătură, frate? Doar Hristos S-a întrupat pentru toţi oamenii, nu doar pentru o ceată de „iniţiaţi.” Nimic nu e ezoteric în Biserică. Nu există nici măcar o carte pe care să o ţină numai preoţii. Uită-te şi tu că se găsesc de cumpărat toate cărţile pe care le foloseşte preotul. Şi chiar aşa să fie, să existe vreo carte ezoterică care să scape ochiului flămând al mass-mediei? Să fim serioşi! Calea mântuirii este cea pe care Hristos a propovăduit-o oamenilor la loc deschis; pe această cale au mers toţi sfinţii noştri şi nu pe alta. Pentru că dacă El ar fi transmis Sfinţilor Apostoli un „creştinism ezoteric”, înseamnă că ceea ce ar fi cunoscut masele nu era de-ajuns. Ar fi însemnat că esenţa credinţei creştine nu este dragostea pentru Dumnezeu şi pentru om, ci o oarecare tehnică de meditaţie. Ar fi însemnat că predania Bisericii este lipsită de valoare. Tu eşti liber să alegi între ceea ce îţi pune înainte această predanie şi ceea ce îţi oferă „creştinismul ezoteric” de care nu numai că Părinţii nu s-au împărtăşit, ci dacă ar fi auzit de el l-ar fi respins din toate puterile (iar „creştinismului ezoteric” i-ar fi spus pe nume: apostazie).

Se spune în mod greşit despre Părinţii făcători de minuni că deţin această cunoaştere ezoterică, şi că au puteri paranormale. Părinţii care au dobândit darul facerii de minuni nu au făcut altceva decât să meargă pe calea Evangheliei şi să ducă crucea cea grea a ascultării şi a nevoinţelor. Ei nu au practicat nici o tehnică specială (am auzit teoria conform căreia puterea lor vine de la „tehnica isihastă”; dar isihasmul nu este o tehnică asemănătoare celei yoghine, ci este o rugăciune de care ştie toată lumea, nu este ezoterică. Şi o parte dintre Părinţii care au dobândit darul facerii de minuni nu se rugau cu „rugăciunea lui Iisus”, aşa că nu putem găsi aici cheia facerii de minuni. Ci numai cheia sălăşluirii lui Hristos în inimă – ceea ce este cu adevărat o minune).
Cred că cea mai clară dovadă a superficialităţii „creştinismului ezoteric” a dat-o Însuşi Hristos când, întrebat fiind de arhiereul Anna asupra învăţăturii Sale, a răspuns: „Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit în as¬cuns. De ce mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce am spus Eu.” (Ioan 18, 20-21).

Iată cât de simplu este nimicită teoria diavolească despre existenţa unui creştinism pe care Hristos l-ar fi propovăduit numai unui număr restrâns de iniţiaţi. Chiar dacă Sfinţii Apostoli, fiind cei chemaţi de Dumnezeu să răspândească dreapta-credinţă în lumea întreagă, au ştiut mai multe din învăţăturile Sale decât cei care L-au auzit vorbind doar de câteva ori, totuşi ceea ce ştiau Sfinţii Apostoli era tocmai învăţătura pe care au primit-o pentru a o propovădui la rândul lor oamenilor. Hristos a precizat foarte clar că învăţătura Sa despre dobândirea Împărăţiei Cerurilor era tocmai cea rostită în sinagogă în faţa mulţimilor, şi deci orice tentativă de a vorbi despre anumite scurtături rezervate iniţiaţilor este străină de învăţătura Mântuitorului.