Scrisoare pentru Sfântul Nicolae

Dragă Sfinte Nicolae,
Știu că sunt un pic cam mare
Ca s-aștept să-mi pui în zori
Bunătăți în pantofiori.
Însă tot te rog ceva:
Azi pun înaintea ta
Ghetele inimii mele,
Ca să le umpli pe ele
Cu daruri duhovnicești
Din cămările cerești:
Bucurie și răbdare,
Pace, milă și iertare,
Blândețe, nepizmuire
Și, bine-nțeles, iubire.

Și-aș mai vrea să-mi dăruiești,
Ca un milostiv ce ești,
Și smerenie, credință,
Nădejde și pocăință.

Dar de ce te-ncrunți așa?!
Crezi că nu vor încăpea?
Am uitat să-ți spun, se vede,
Că port 45 la ghete!

Extras din Poezii cu iz de Filocalii, Editura Bonifaciu.

Previous Post

Coborâşul lin este uşor

Next Post

Apostolul zilei (Evrei 13, 17-21)

Related Posts
Total
0
Share