Secrete din Sinaxare: Foca grădinarul, Mucenicul care și-a săpat singur groapa

Căci de n-ar fi, nu s-ar povesti… Din cele mai îndepărtate vremuri, tradiția și cultura populară a românilor a păstrat aproape „cu sfințenie”, din generație în generație, anumite povești sau legende, punându-le în legătură cu sărbătorile instituite de Biserică și „atașându-le” anumite obiceiuri, fără ca ele să aibă vreun fundament teologic sau vreo menționare în cărțile de cult sau în sinaxarele Bisericii noastre.

Cu siguranță vă amintiți sau poate vă sună cunoscut numele de „Foca”. Am expus mai în vară, într-un editorial precedent, faptul că imediat după ziua Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai importanți proroci ai Vechiului Testament, satul românesc mai păstrează două psaudo-sărbători: zilele de 21, respectiv 23 iulie – Ilie-Pălie și Foca – în care se spune că nimeni nu trebuie să muncească, ci să se odihnească într-un soi de prelungire a zilei Sfântului Ilie, iar în caz contrar, pe cei care nu se conformează, Dumnezeu îi va pedepsi de îndată cu arșiță a culturilor și foc.

Ei bine, dacă în ziua de 23 iulie pomenim mutarea de la Sinope la Constantinopol a cinstitelor moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Foca, Episcopul, acesta are o zi de prăznuire, cea în care a fost martirizat, trecută în calendarul nostru cu data de prăznuire 22 septembrie. Însă, ceea ce mulți dintre noi nu știm este faptul că, tot pe 22 septembrie, Sinaxarul ne mai amintește de un alt Sfânt, tot cu numele de Foca, de loc tot din Cetatea Sinopei, de pe malul Mării Negre (nordul Turciei de astăzi), însă care a trecut la Domnul la două veacuri distanță de Sfântul Foca, Episcopul. Ceea este interesant și întru totul uimitor este modul aparte în care a ales acest Sfânt Foca, numit și „grădinarul”, să treacă la cele veșnice, așa cum vom vedea în rândurile de mai jos.

Astfel, se spune că acest Sfânt Foca era un om foarte cunoscut în Sinope. Motivul? O grădină aproape de țărmul mării, pe care Sfântul o îngrijea și sădea în ea tot felul de legume și verdețuri. Urmând cuvântul Domnului, o parte dintre ele le dona celor săraci, o alta o păstra pentru sine, iar a treia parte o scotea, pur și simplu, lângă drum, de unde luau cei care treceau pe acolo. Un gest care astăzi ar ține, poate, primele titluri ale buletinelor de știri, într-o lume consuleristă și din ce în ce mai egoistă. Nici timpurile în care a viețuit Sfântul Foca n-au fost diferite, din acest punct de vedere, căci vestea despre prea-multă bunătatea sa, despre ajutorul dezinteresat dat celor în nevoie și despre munca sa închinată nevoii săracilor a străbătut întreaga cetate, ajungând în cele din urmă la mai-marele cetății. Era timpul în care stăpânitorii, oriunde descopereau creştini, îi persecutau, îi prindeau şi îi executau fără drept de apel și de apărare.

Astfel, conformându-se ordinului, soldații au plecat în căutarea milostivului Foca. Ajungând aproape de grădina sa, Sfântul i-a întâmpinat și i-a întrebat pe cine caută și care este motivul. Iar soldații i-au răspuns că pe un așa-numit Foca îl caută, pentru că nu cinsteşte zeii, ci se închină Celui Răstignit. Auzid aceasta, Sfântul Foca le-a zis: „Rogu-mă vouă, stăpânii mei, îngăduiţi până mâine în casa mea mâncând şi bând şi dimineaţa eu îl voi da pe el vouă. Că nimeni nu-l ştie aşa precum îl ştiu eu şi locuieşte nu departe de mine. Acum s-a dus oareunde, dar va veni fără de zăbavă şi eu singur îl voi aduce în mâinile voastre”. Consuldându-se între ei, soldații au înțeles că este un „târg” avantajos. Au început să-și toarne în pahare, să mănânce și să povestească tot felul de întâmplări. Iar Sfântul, ieșind din casă, a luat o decizie neașteptată: de îndată ce s-a înoptat, a mers în grădină și a început să-şi sape singur groapa, aducând lângă ea toate cele de trebuinţă pentru îngropare. Bâtând în miez de noapte la porțile săracilor, le-a împărţit toată avuția, apoi şi-a petrecut toată noaptea în rugăciune. A doua zi, trezindu-se soldații, l-au găsit pe Sfânt în grădină și l-au întrebat de Foca, omul pe care îl căutau din porunca împăratului. Iar Sfântul le-a spus deschis: „Omul acela este foarte aproape de voi. Este cel care în acest moment vorbeşte cu voi”. La auzul acestor cuvinte, soldații au rămas înmărmuriți. De când intraseră în oaste, niciodată nu li s-a întâmplat ca cel pe care îl caută să-l omoare să-i omenească și să le ofere masă îmbelșugată înainte de sfârșit.

Consultându-se între ei, s-au hotărât să-i spună împăratului că nu l-au găsit pe Foca. Sinaxarul ne spune că, în acel moment, Sfântul s-a prins cu mâinile de picioarele lor, rugându-i să împlinească porunca stăpânului, pentru că doar în acest fel va ajunge mai repede alături de Hristos: „Cu nimic – zicea – nu-mi veţi răsplăti binele ce v-am făcut eu, decât atunci când, dezlegându-mă din legăturile trupului, mă veţi trimite la doritul meu Hristos”. Încredințat de lacrimile și rugămințile fierbiți ale Sfântului, unul dintre soldați i-a tăiat capul cu sabia și astfel Sfântul și-a găsit sfârșitul în grădina de la țărmul mării, dar și-a început viața veșnică în Grădina cea de sus a Raiului. Deasupra gropii în care a fost așezat de vecini a fost constuită, mai apoi, o frumoasă Biserică în amintirea martiriului său aparte. Locul a devenit, la scurt timp, un adevărat izvor de mângâiere, căci unii dintre cei care veneau să se închine la mormântul său primeau vindecare de boli, iar alţii ajutor în primejdii și în necazuri, prin mijlocirea și rugăciunile Sfântului Mucenic Foca.

Așadar, să îl rugăm și noi pe Sfântul Mucenic Foca să mijlocească pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești, pentru vederea lucrurilor și a faptelor bune din lumea care ne înconjoară şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă.

Sursa: http://bizanticons.ro

Total
18
Shares
Previous Post

Familia binecuvântată a Bătrânului Dionisie Ignat

Next Post

3 ani de singurătate

Related Posts