Avacum 2
- Voi sta de strajă unde sunt, mă voi sui pe stâncă şi voi căta să văd ce-anume El grăi-va întru mine şi ce răspuns voi da atunci când sunt mustrat. †
- Şi Domnul mi-a răspuns, zicând: – „Scrie vedenia, limpede, pe-o tablă, pentru ca cel ce va citi-o să poată să-i urmeze. †
- Că e vedenia încă pentru-o vreme şi va ţâşni întru sfârşit, şi nu’n zadar: Aşteaptă-L, chiar dacă’ntârzie, căci Cel ce va să vină va veni şi nu va’ntârzia. †
- Dacă [un om] se va feri, sufletul Meu nu are’n el plăcere; însă cel drept al Meu, el din credinţă va trăi . †
- Dar cel semeţ şi cel ce ia’n derâdere – omul trufaş – nimic nu poate duce pân’ la capăt, el, cel ce pofta şi-a lărgit-o – cât iadul şi-a lărgit-o; cel ce întocmai ca şi moartea nu-şi mai găseşte saţiul, acela neamurile toate la sine le va aduna şi tot la sine va primi popoarele, pe toate. †
- Acestea toate, oare, nu vor fi ele pildă împotrivă-i? şi împotrivă-i zicere de pomină ? Şi ei vor zice: Vai de-acela care-şi sporeşte pentru sine cele ce nu sunt ale lui – ah, până când? – şi jugul şi-l încarcă pe grumaz! †
- Că fără veste s’or scula aceia care-l muşcă; şi s’or trezi acei ce te pândesc şi le vei fi de jaf.
- Şi fiindcă neamuri multe ai prădat, prădat vei fi şi tu, de toate popoarele care-au rămas, din pricina vărsărilor de sânge omenesc şi-a necredinţei ţării şi cetăţii şi-a tuturor ce’n ele locuiesc. †
- Vai celui lacom, ce-şi sporeşte pe seama casei sale lăcomia, să-şi poată pune cuibul la’nălţime, să scape din puterea celor rele! †
- Ruşine plănuit-ai casei tale; ai omorât popoare multe, sufletul tău păcătuit-a; †
- că piatra din perete va striga şi cariul va grăi din grindă:
- Vai celui ce zideşte cu sânge o cetate şi care’n nedreptate cetatea şi-o găteşte! †
- Nu oare de la Domnul Atoateţiitorul sunt lucrurile-acestea? Popoare multe, iată, s’au mistuit prin foc şi neamuri multe’n ele cu’ncetul s’au sleit. †
- Că’ntreg pământul se va umple de cunoştinţa slavei Domnului; ca apa-i va acoperi.
- Vai celui care-i dă să bea vecinului vicleană băutură şi îl îmbată ca să se uite’n ce-are el ascuns! †
- O, bea acum şi tu pe săturate ocară’n loc de slavă!; te leagănă, te clatină: paharul dreptei Domnului de-a roata împrejur mi te-a ajuns, pe slava ta s’a’ngrămădit ocară. †
- Că necredinţa din Liban te va acoperi şi tremurul ce vine dinspre fiare te va înspâimânta din pricina vărsărilor de sânge omenesc şi-a necredinţei ţării şi cetăţii şi-a tuturor ce’n ele locuiesc. †
- La ce bun chip cioplit, că l-au cioplit?; turnat şi l-a făcut, nălucă mincinoasă; căci cel ce l-a făcut şi-a pus nădejdea’n lucrul său, să facă idoli muţi . †
- Vai celui care-i zice lemnului: «Trezeşte-te, ridică-te!», şi pietrei: «Te înalţă!», în timp ce asta-i doar închipuire şi asta-i chip de aur şi argint, şi’n el, nici o suflare! †
- Dar Domnul este’n sfântul Său locaş: de El întreg pământul să se teamă!” †