Ecclesiastul 3
- Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi o vreme pentru orice mişcare de sub cer: †
- o vreme este să te naşti şi o vreme să mori, o vreme este să sădeşti şi o vreme să smulgi ce-ai sădit;
- o vreme este să ucizi şi o vreme să vindeci, o vreme este să dărâmi şi o vreme să zideşti;
- o vreme este să râzi şi o vreme să plângi, o vreme este să te tângui şi o vreme să joci; †
- o vreme este să azvârli pietre şi o vreme să strângi pietre, o vreme este să îmbrăţişezi şi o vreme să fugi de îmbrăţişare;
- o vreme este să cauţi şi o vreme să pierzi, o vreme este să păstrezi şi o vreme să arunci;
- o vreme este să deşiri şi o vreme să coşi, o vreme este să taci şi o vreme să vorbeşti; †
- o vreme este să iubeşti şi o vreme să urăşti, o vreme este pentru război şi o vreme pentru pace
- Care-i câştigul celui ce munceşte trudind?
- Văzut-am nevoinţa pe care Dumnezeu le-a dat-o fiilor oamenilor să se nevoiască într’însa.
- Tot ce-a făcut, bun l-a făcut pentru vremea sa; şi durata le-a dat-o El în inima lor fără ca omul să poată descoperi lucrare pe care Dumnezeu a lucrat-o de la’nceput pân’ la sfârşit. †
- Mi-am dat seama că pentru ei nu este un alt bine decât să se veselească şi să trăiască bine în viaţa lor. †
- Dar tot omul care mănâncă şi bea şi vede binele în toată osteneala lui, aceasta e un dar al lui Dumnezeu. †
- Mi-am dat seama că tot ce-a făcut Dumnezeu durează în veci; nu e nimic de adăugat şi nimic de scăzut. Dumnezeu a făcut astfel pentru ca’n faţa Lui să te temi. †
- Ceea ce a fost, iată, este; ceea ce va fi, iată, a fost; şi Dumnezeu caută ceea ce a fost alungat. †
- Şi am mai văzut sub soare locul de judecată: acolo e cel necredincios, iar în locul celui drept e cel nelegiuit. †
- Şi mi-am zis în inima mea: – Şi pe cel drept, şi pe cel nelegiuit îi va judeca Dumnezeu, că va fi o vreme pentru tot lucrul şi pentru toată fapta. †
- Zis-am eu în inima mea cu privire la fiii omului: – Dumnezeu îi va judeca; iar aceasta, ca să le arate că ei nu sunt decât dobitoace;
- că faptul fiilor omului şi faptul dobitoacelor în sinea lor sunt un singur fapt; cum e moartea unuia, aşa-i şi moartea celuilalt; şi’n unul, şi’n altul e aceeaşi suflare. Prin ce e omul deasupra dobitocului?: prin nimic, căci toate sunt deşertăciune. †
- Toate se duc în acelaşi loc; toate din ţărână s’au făcut şi toate în ţărână se vor întoarce. †
- Cine oare ştie dacă suflarea fiilor omului se urcă’n văzduh sau dacă suflarea dobitoacelor se coboară’n pământ? †
- Şi am văzut că pentru om nimic nu-i bun decât ca el să se veselească în lucrarea sa; că aceasta e partea lui. Căci cine oare-l va duce să vadă ceea ce va fi după el? †