Naum 3
- O, tu, cetate a vărsărilor de sânge, tu, mincinoasă pe de-a’ntregul, tu, doldora de nedreptate: nu vei ajunge prada să ţi-o pipăi !… †
- Sunete, zgomote: bice pocnesc, roţile duduie, caii’n fugă nechează, carele huruie,
- călăreţii sar în şei, săbiile scânteiază, armele fulgeră în geamătul mulţimii de răniţi şi-al grelelor căderi. Şi nici un capăt neamurilor ei, dar trupurile lor se vor slăbi
- după atâta desfrânare a ei, frumoasa desfrânată şi veselă’n plăceri şi iscusită’n farmece, cea care vinde neamuri cu desfrâul şi triburi cu-ale ei fermecături . †
- Iată că Eu îţi stau chiar împotrivă – Domnul grăieşte, Atoateţiitorul – şi’n faţa ta te-oi dezveli la poale şi’n faţa neamurilor toate ruşinea îţi voi arăta-o, şi’mpărăţiilor ocara . †
- Şi-asupra ta voi arunca cu scârnă, da, pe potriva scârnăviei tale, şi pildă te voi face tuturor. †
- Şi fi-va că acel ce te-o vedea îşi va pleca vederea dinspre tine şi va şopti: „O, ticăloasa de Ninive, cine va plânge după ea? unde-am să-i aflu mângâiere?…”. †
- O, pregăteşte-ţi porţie şi struna ţi-o înstrună şi pregăteşte porţia lui Amon , cea care locuieşte’n râuri şi’mprejmuită e de apă, a cărei stăpânire este marea şi ale cărei ziduri, apa,
- a căreia tărie-i Etiopia şi chiar Egiptul, a cărei fugă n’are nici un capăt, de vreme ce-o ajută Libienii … †
- Dar ea printre străini va fi’n robie ; pe pruncii ei îi vor trânti’n ţărână la începutul căilor ei toate; şi sorţi vor arunca asupra-a tot ce are ea mai scump, şi nobilii ei toţi vor fi legaţi în lanţuri. †
- Iar tu ai să te’mbeţi şi fi-vei tu dispreţuită şi aşezare-ţi vei căta de la duşmani. †
- Şi toate ale tale’ntărituri sunt ca smochinii care-şi au şi paznici: că dacă-i scuturi, ei cad în gura celui ce mănâncă. †
- Iată, poporul tău în tine e-aşa precum femeile: de s’or deschide’n faţă cu duşmanul, şi porţile se vor deschide, ale ţării, şi focul îţi va mistui zăvoarele. †
- Hai, scoate-ţi apă, s’o ai la’mpresurare, aşază-ţi bine’ntăriturile şi intră’n lut şi calcă-l jos cu paie şi fă-l mai tare decât cărămida !…
- Acolo focul te va mistui şi sabia te-o nimici de tot: te va mânca precum lăcusta, strivită vei fi jos ca o omidă. †
- Ţi-ai înmulţit negustoriile pân’ dincolo de stelele din cer: omida le-a’ncolţit şi a zburat.
- Ca greierele ţi-a sărit adunătura şi ca lăcusta ce se suie pe gard în ziua friguroasă: că soarele a răsărit, ea a zburat, şi locul nu şi-l mai cunoaşte; vai lor!
- Păstorii tăi au dormitat , iar regele Asiriei ţi-a adormit vitejii ; poporul tău s’a dus în munţi şi nimeni nu era ca să-i aştepte.
- Nu-i vindecare vânătăii tale, te doare rana’n umflătura ei. Şi toţi cei care-au auzit de tine din palme vor plesni’mpotrivă-ţi; căci peste cine oare n’a trecut, fără’ncetare, răutatea ta ? †