Naum 2

14 versete·citire ~2 min

  1. Iată pe munţi picioarele celui ce binevesteşte, ale celui ce vesteşte pacea! O, Iudo, serbează-ţi serbările, plineşte-ţi făgăduinţele, că nu vor mai trece prin tine să te îmbătrânească; s’au sfârşit, au pierit !
  2. Cel ce’ndeobşte scoate din necaz ţi s’a urcat, suflând, în faţă . Veghează-ţi calea, întăreşte-ţi mijlocul, îmbărbătează-te’n putere!
  3. (Căci Domnul a’ntors mândria lui Iacob, ca şi mândria lui Israel; că aceia-i scuturaseră, pe ei şi viţele lor) .
  4. Stricatu-le-am armele puterii’ntre neamuri: bărbaţii puternici hohotind în flăcări, frânele carelor lor atunci când se gătesc şi călăreţii fremătând pe drumuri.
  5. Şi carele de luptă se vor învălmăşi şi ele între ele se vor ciocni pe uliţi; înfăţişarea lor: ca flăcările focului, ca fulgere ce-aleargă prin văzduh.
  6. Mai-marii lor vor sta cu gându’n cumpeni şi ziua vor fugi şi’n fuga lor vor osteni; şi-atunci vor alerga la ziduri să-şi pregătească apărarea…
  7. Dar porţile cetăţii s’au deschis şi casele regeşti s’au prăbuşit
  8. şi s’a văzut din ce erau făcute ; ea a fost dusă , iar slujnicele ei duse erau ca nişte porumbiţe gemând în inimile lor.
  9. Iar cât despre Ninive: Apele ei, ca apa’n scăldătoare ; iar ei fugeau şi nu stăteau şi nimeni nu era ca să privească.
  10. Argintu-l jefuiau, şi aurul îl jefuiau, comoara ei nu-şi mai dădea de capăt; cu ea se’mpovărau mai abitir decât încărcătura din vasele ei toate, cele scumpe.
  11. Scuturătură, îmbrânceală, vălmăşag şi frângere de inimă; genunchii se slăbesc, prin şoldurile toate trec dureri, iar faţa fiecăruia e ca un ciob de oală arsă .
  12. Unde-i culcuşul leilor? unde-i păşunea puilor de leu? şi unde oare s’a dus leul ca să se vâre-acolo puiul leului? nu-i nimeni să mi-l sperie?…
  13. De-ajuns prădat-a leul pentru puii săi, şi pentru leii săi a sugrumat şi vizuina şi-a umplut-o cu vânat şi locul de sălaş cu jaf.
  14. Iată că Eu îţi stau chiar împotrivă – Domnul grăieşte, Atoateţiitorul – şi gloata ţi-o voi arde’n fumegări şi leii tăi vor fi mâncaţi de sabie şi prada ta de pe pământ voi nimici-o; iar faptele pe care le-ai făcut vor fi pentru auzul nimănui.