Sfântul Apostol Andrei, zi de bucurie și de reflecție pentru creștinismul românesc

Ziua a 30-a a lunii noiembrie este pentru creștinătatea românească o zi de mare sărbătoare. Este ziua de bucurie duhovnicească, în care-l sărbătorește pe cel care a botezat-o, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat între Apostolii Mântuitorului Hristos. Această zi de bucurie este și una de reflecție duhovnicească, în care poporul nostru evaluează cu luciditate și realism izbânzile duhovnicești realizate de-a lungul istoriei sale.

În Persoana divino-umană a lui Hristos se împlinesc toate profețiile. Hristos este răspunsul tuturor căutărilor sufletului omenesc. El este liniștea tuturor neliniștilor metafizice ale omului în lunga sa istorie. Dum­ne­zeu-Omul ne descoperă în Persoana Sa frumusețea și măreția persoanei umane, a chipului ei cel dintâi, rostul său ontologic, care înseamnă viață în fericire, viață asumată ca dar primit de la Dumnezeu și ascultare responsabilă față de El. Născut în peștera din Betleem, Mântuitorul Hristos Şi-a arătat frumu­sețea și slava urmașilor lui Avraam, păstorilor și magilor, primii care au redescoperit propria lor lumină și slavă în strălucirea lumii și frumuseții lui Hristos. Mai apoi Apostolii s-au alăturat Maicii Domnului, Sfântului Iosif și Sfântului Ioan Botezătorul în slujirea Tainei Mântuirii, bucurându-se de lumina slavei lui Hristos.

Strămoșii noștri, dacii, au cultivat o religie favorabilă primirii credinței creștine, de aceea la vremea potrivită au fost binecu­vântați cu venirea Sfântului Apostol Andrei. Păstorii, curați la inimă, asceţi geto-daci, înțe­lepți și cititori ai semnelor vremii, l-au primit cu bunăvoință pe Sfântul Apostol, care aducea lumina lui Hristos, Unul din Treime, ca răspuns al căutărilor și năzuințelor lor. Primind vestirea evanghelică, ei au păstrat cu credincioșie taina credinței creștine, mulți dintre ei ajungând Sfinți, slava acestui neam.

Andrei însuşi L-a descoperit pe Hristos

Privind cu ochii sufletului în diferitele biografii și scrieri care-l prezintă pe Apostol și predica sa, citim că el a fost din pruncie însetat de Dumnezeu. Un căutător neostenit al înțelesurilor duhov­nicești profunde, un însetat după o mare întâlnire cu Persoana ideală. De aceea a ucenicit mai întâi lângă marele Ioan Botezătorul, cel mai luminat duhovnic al vremii, care putea călăuzi un suflet la Hristos. Sfântul Nicolae Velimirovici spunea că tânărul Andrei nu a fost chemat, ci el însuși L-a descoperit pe Hristos ca vârf al căutărilor și margine a doririlor sale duhovnicești. Curăția feciorelnică, sărăcia, rugăciunea contemplativă în care fusese inițiat de Sfântul Ioan, munca ostenitoare, din al cărei câștig împărțea cu părinții, săracii și fratele său, Petru, l-au pregătit duhovnicește să-L urmeze pe Hristos.

Rostul duhovnicului este să unească sufletele cu Hristos. Când Sfântul Ioan Botezătorul l-a arătat pe „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 36), ucenicul-ascet, Andrei, cu suflet plin de dor și de iubire arzătoare, s-a bucurat ca o mireasă, urmând cerescului Mire.

Glasul Tatălui și arătarea Duhului Sfânt au întărit credința acestuia în Fiul. Inima tânărului Andrei s-a aprins de dragoste față de Hristos, urmându-L și zicându-I: Rabi, unde locuiești? La răspunsul Domnului: „Vino și ai să vezi!”, împreună cu alt tânăr, Ioan, viitorul apostol și ucenic al iubirii, L-au urmat pe Hristos, rămânând cu El în ziua aceea. S-au îndulcit contemplând lumina neapropiată de pe Fața lui Hristos, ospătându-se de dulceața cuvintelor Lui.

Iată, Sfântul Apostol Andrei era pregătit (încă de atunci) pentru vederea luminii necreate (tabo­rice) a lui Hristos, pentru a măr­turisi despre ea și despre posi­bilitatea vederii ei. În propovăduirea sa evanghelică, Sfântul Apostol Andrei avea să întâlnească mulți păgâni, păti­mași, greoi cu înțelegerea, în fața cărora a săvârşit minuni. Prin aceasta el a arătat puterea lui Hristos. A răbdat bătăi, loviri și scuipări, a arătat dragostea și răbdarea lui Iisus Hristos Cel răstignit din iubire de oameni, la care se făcuse părtaș.

Spre marea sa bucurie, avea să întâlnească și oamenii cu suflet mare, cu minte luminată și înțelegere adâncă. Dintre aceste ființe alese, nobile, capabile să primească credința lui Hristos și vederea luminii Lui, unii au fost călugării geto-daci. Pe aceștia i-a hirotonit mai apoi episcopi și preoți. Doar un mare trăitor, inițiat în treptele viețuirii duhovnicești, putea să aibă o influență atât de benefică asupra localnicilor și lucrarea misionară plină de rod.

Rodul propovăduirii Sfântului Apostol Andrei îl reprezintă miile de martiri și de Sfinți ai nea­mului nostru, milioanele de creștini mântuiți care au adormit întru dreapta credință și în nădejdea învierii. Toată frumu­sețea duhovnicească a teologiei, culturii, istoriei, imnografiei, iconografiei, artei și poeziei creș­tine, dezvoltată în Biserica noastră, are rădăcină, credința sădită de Dumnezeu prin predica Sfântului Apostol Andrei. Mai observăm că virtuțile principale ale poporului nostru: cumpătarea, modestia, moderația, mila, iertarea și bunătatea, dar și curajul, vitejia, răbdarea și neclintirea, sunt virtuți evanghelice, care strălucesc în viața Sfântului Apostol Andrei, părintele nostru duhovnicesc.

Din relatările Sfintelor Evanghelii, virtuțile Sfântului Apostol au fost de asemenea sărăcia, curăția, simplitatea, sinceritatea, focul iubirii față de Hristos și râvna față de legea lui Dumnezeu, discreția în manifestări, cumpătarea, dreapta măsură. În toate a rămas senin, bucuros (Romani 5, 2), dăruit cauzei lui Hristos, curajos și liniștit în fața morții. Atunci când i-a fost anunțată sentința de moarte prin răstignire pe cruce, el s-a umplut de lumină și bucurie. Acest exemplu îl vedem de-a lungul istoriei la Sfinții, eroii, martirii și voievozii români care au primit moartea cu liniște și pace, privind la Hristos.

Sfântul Andrei a încreștinat mulțime de popoare (între care Bizanțul, Grecia și Ucraina de astăzi), unde se bucură de aleasă cinstire. Totuși, putem spune că legătura sa cu poporul român este una specială. În țara Mioriței el și-a găsit odihnă. În peștera din localitatea Matei Corvin, devenită astăzi mănăstire, a stat vreme îndelungată. Aici s-a rugat, apoi ieșea la propovăduire. Locul de rugăciune i-a fost și loc de aspră nevoință pustnicească. Modelul său a fost urmat de Sfinții pustnici de mai târziu, ca Ioan de la Prislop, Daniil Sihastrul şi Teodora de la Sihla.

Biserica noastră datorează totul lui Dumnezeu şi Sfântului Andrei

Aşa cum am amintit, izvorul oricărei manifestări de credință creștină în țara noastră este în principal predica Sfântului Apostol Andrei. Prorocii, Apostolii și propovăduirea lor, Moise și Legea sa, Psalmistul cu psalmii săi, Solomon cu înțelepciunea lui, Macabeii cu martiriul lor (urmat de minunații noștri Sfinți Brâncoveni), dar mai ales legătura cu Maica Domnului care iubește această țară, numită şi grădina ei, și duioșia colindelor, toate acestea sunt rodul propovăduirii andreiene. Întâlnirea Sfântului Andrei cu strămoșii noștri a fost una firească, umană, în lumină și bucurie. De aceea, când Moaș­tele sale au fost aduse la Iași în 1996 și 2001, iar mai apoi la București, în 2011 și 2022, sufletele ierarhilor, preoților, monahilor și cre­dincioșilor români au trăit firesc dragostea și bucuria revederii. Încrederea în mijlocirea Sfântului Andrei rămâne pentru vecie, el fiind Părintele duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Române, Ocrotitorul Catedralei Na­ționale, Părintele duhovnicesc al tuturor Sfinților și creștinilor acestui ­neam. De aceea, în această zi a pomenirii sale, cu mulțumire și bucurie îi adresăm rugăciune, să mijlocească luminarea și mântuirea sufletelor noastre. Privind astăzi retro­spectiv asupra istoriei Bisericii noastre, care este istoria sfințeniei poporului român, putem spune cu îndreptățire și mul­țumire aşa: „Dacă avem preoțih și ierarhi sfinți, cuvioși și martiri, aceasta se datorează Harului lui Dumnezeu, dar și Sfântului Său Apostol Andrei, mijlocitorul acestui Har. Dacă avem călugări și pustnici în mănăstiri și pustie, trăind viață sfântă, în simplitate și sărăcie, îndulcindu-se de iubirea și lumina lui Hristos, aceasta o datorăm bunătății lui Dumnezeu și ostenelilor Apostolului Andrei. Dacă avem Mucenici și martiri nebi­ruiți, care pentru cre­dință, neam și-au vărsat sângele cu bucurie, biruind vitregiile vremurilor și nedreptățile istoriei, aceasta se datorează viteazului Împărat Hristos, biruitorul mor­ții, și neînfricatului Apostol Andrei. Dacă poporul nostru iubește curăția și sfințenia familiei, după modelul Sfintei Treimi, aceasta se datorează Evangheliei predicate de Sfântul Andrei. Dacă tinerii și tinerele noastre au iubit fecioria și curăția (până azi avem mulțime de monahi și monahii), aceasta se datorează lui Iisus cel feciorelnic, Preacuratei Sale Maici și iubitorului de feciorie Apostol ­Andrei. Dacă am învățat să trăim în comuniune iubitoare, în Sfânta Biserică, prin Sfânta Liturghie, prin Spovedanie și Împărtășanie, primind pe Hristos și viața nemuritoare, aceasta o datorăm învățăturii și trăirii Sfântului Apostol Andrei. Dacă am învățat să priveghem în rugăciune, în nopțile marilor praznice, aceasta am moștenit-o de la Hristos și de la Apostolul Său Andrei, care ziua predica, iar noaptea priveghea. Dacă am învățat să permanentizăm Harul lui Hristos, participând la viața Sa și trăind înveșnicirea noastră, aceasta o datorăm Apostolului în care Hristos era viu”.

Cu toţii trăim cu emoție la venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Taina Nașterii Sale în peștera cea săracă o vestim în slujbe și colinde cu evanghelică simplitate. Sfântul Apostol ­Andrei a adus peștera din Betleem în Dobrogea, iar țara noastră a devenit o țară sfântă.

Arhim. Andrei Coroian

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Ajutor dat unui suflet osândit

Next Post

5 informații de reținut despre Crucea Sfântului Apostol Andrei

Related Posts
Total
0
Share