Aceste zile prăznuim marea sărbătoare a Sfântului slăvitului Cuvios Mucenic Cosma Etolianul. Acest Sfânt cel după știința omenească atât de mic, s-a arătat mare înaintea lui Dumnezeu, pentru mântuirea neamului nostru. Acest nou-arătat ierapostol este cel care a vorbit atât de mântuitor în lume și mai ales în patria noastră, salvând credința și limba noastră. Căci dacă ar fi lipsit acest Sfânt, noi grecii nu am fi știut să vorbim greaca.
Așa cum știm din viața sa, a ucenicit și a viețuit închinoviat 17 ani în binecuvântata noastră mănăstire, Filotheu. Aici s-a nevoit în toate nevoințele ascetice și mănăstirești. Desigur, a slujit și ca preot destui ani. Ostenelile sale, săvârșite cu ajutorul Harului, l-au învrednicit nu numai de sfințenie, ci și de putința, după luminarea lui Dumnezeu, de a deveni un mare luminător al neamului nostru în acea perioadă, când Grecia se primejduia să fie islamizată.
Acest Sfânt, mic după înțelepciunea lumească, din dragostea sa cea multă pentru aproapele, pentru Creștinism, pentru neamul grecesc, a cerut înștiințare și binecuvântare de la Dumnezeu și a pornit de la această mănăstire atât de smerită, a ieșit din Sfântul Munte, cu binecuvântarea Bisericii și a părinților, și a început această mare nevoință de a salva Elenismul de la islamizare.
Pe atunci turcii cu stăpânirea și cu sila conduceau pe oile lui Hristos la lepădare. Mii de creștini ortodocși fiind siliți, îmbrățișau mahomedanismul și deveneau musulmani; plecau de la Hristos și mergeau la diavolul. Această stăpânire, acest bir general care s-a impus de către sultan săracilor și nefericiților robi, acel suspin adânc al grecului înrobit a ajuns la Cer și Dumnezeu a luminat pe acest om microscopic, ca să-i rușineze pe cei mari. „Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi”[1]. Dumnezeu conducea inima și pașii Sfântului aproape de acești oameni, care încet-încet își pierdeau Credința Ortodoxă.
Sfântul Cosma ardea de dragoste către frații săi creștini și această dragoste îl povățuia – mai degrabă Dumnezeu povățuia inima lui – să facă această mare strădanie și osteneală de a salva sufletele. Și într-adevăr, a salvat multe suflete, fiindcă avea Harul lui Dumnezeu cu el. Alerga prin toată Grecia, care în acea vreme se primejduia. Învăța adevărul vieții creștinești, i-a rugat pe cei care aveau posibilitate de a face colimvitre, ca să boteze copilașii, să tipărească cărți, să deschidă școli, ca să învețe copiii carte, să citească Evanghelia și Octoihul, să citească și despre tainele Bisericii și să-și păstreze credința. Și a reușit, căci pașii săi erau mișcați prin „semn dumnezeiesc”. Ostenelile sale ajutate de Harul dumnezeiesc l-au învrednicit de sfințenie, dar și de putința de a le pecetlui prin mucenicia sa.
Acest Sfânt ne-a luminat și pe noi, păcătoșii, nu numai să venim aici la mănăstirea sa, dar și să prăznuim încă de anul trecut pomenirea sa cu atât de multă cinste, încât atât lui, cât și Aceluia îi este foarte bine-plăcut. Vă mărturisesc că la sărbătoarea lui de anul acesta, simțeam cu smerenie că Sfântul a fost lângă noi pe toată durata privegherii. Pentru prima dată această simțire a fost atât de puternică, încât simțeam că-l prind pe Sfântul care era printre noi.
Mai ales la dumnezeiasca Liturghie am simțit cum sufletul meu îl îmbrățișa cu foarte multă dragoste. Era în mod deosebit prezent în Sfântul Altar și urmărea toată sfințenia dumnezeieștii Liturghii și desigur hirotonia preotului nostru. A fost o sărbătoare foarte binecuvântată, care ne convinge că Sfântul este cu noi și că se bucură în mod deosebit de acest hram, care i-l facem. Va trebui să avem multă evlavie față de el și în fiecare an să prăznuim tot mai strălucit.
Acum va fi o adevărată binecuvântare dacă Dumnezeu ne va da Harul Său, ca să putem și noi să ajutăm smerit pe frații noștri creștini, ca astfel Sfântul să facă o continuare a lucrării sale. Atunci exista amenințarea credinței. Oamenii se primejduiau să-și schimbe credința radical, să se lepede de Hristos și să-l îmbrățișeze pe diavolul. Acum vine ceva asemănător sub alt chip. Acum această nevoie ce se întinde foarte mult, se află deja înaintea noastră.
Acum avem primejdia robiei satanice, primejdia de a ne înșela, de a pleca din Biserica Ortodoxă, de a îmbrățișa lucruri eretice, de a ne îndepărta de Hristos și de calea virtuții și de a ne lăsa târâți de duhul păcatului. Atunci era o mică Grecie. Acum se primejduiește lumea întreagă. Avem nevoie de mulți Sfinți Cosma să se arate lumii, să ajute, să netezească pământul în inimile credincioșilor, ca să înfrunte situațiile grele și înfricoșătoare, ce vor veni peste neamul omenesc în vremea marii apostazii.
De aceea trebuie să ne nevoim și să ne îngrijim mai întâi de sufletul nostru păcătos. Mai întâi trebuie să ne schimbăm noi lăuntric, să ne apropiem mai mult de harul lui Dumnezeu și să ne învrednicim să curățim simțirea sufletului nostru cea mai fină, astfel încât să ajungă la punctul de a pipăi pe Dumnezeu, de a-L simți. Iar atunci când noi ne vom îmbunătăți, vom putea să ajutăm. Mai întâi trebuie să mă schimb eu, cel responsabil și răspunzător înaintea lui Dumnezeu Cel întreit Sfânt.
[1] 1 Corinteni 1, 27.
Extras din Arta mântuirii- Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.
